Într-o cuvântare a preşedintelui francez, din 30 iulie a.c. s-a luat atitudine fermă împotriva celor care comit infracţiuni în Hexagon şi manifestă desconsiderare faţă de lege şi reprezentanţii ei. Măsurile preconizate nu au fost primite cu entuziasm de România şi societatea civilă franceză, considerându-se că au un caracter exclusiv represiv şi o tentă anti romă. Preşedintele Sarkozy îşi pregăteşte viitoarea campanie pentru reînnoirea mandatului prezidenţial, adoptând o retorică care să atragă de partea lui electoratul de dreapta.
Cu puţin timp înainte, un demnitar francez, Pierre Lelouche, ameninţa că dacă nu se stăvileşte exodul de emigranţi romi în Franţa, România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen. Când oficialităţile române au declarat că problema romă este una europeană şi nu una care priveşte doar cele două ţări, cei de la Bruxelles au răspuns, după părerea mea cel puţin incomplet, că fiecare stat din Uniunea Europeană ia măsurile pe care le consideră cele mai adecvate pentru a menţine ordinea.
Desigur, încercări s-au făcut, atât la noi cât şi în Franţa, ca romii să asimileze minime îndatoriri civice, fiindcă este o realitate că mulţi dintre ei creează probleme oriunde s-ar găsi. Noi, le-am creat locuri speciale în facultăţile de stat, deci i-am discriminat pozitiv, li s-au alocat resurse financiare, sunt mai multe ONG-uri care administrează bani în acest scop, dar cei mai mulţi trăiesc în continuare o sărăcie lucie, iar şefii de comunităţi îşi ridică palate opulente, monstruoase din punct de vedere arhitectonic. Francezii le-au dat şi ceva euro ca să se reîntoarcă în locurile de baştină, implicându-se în viaţa socială şi economică, dar cu rezultate minime. Majoritatea au revenit, împânzind Franţa cu tabere de nomazi, care sunt focare de infracţionalitate şi de infecţie sanitară şi socială. Concetăţenii noştri sunt peste tot: la intrări în muzee, pe străzi şi în metrou. Orice am spune despre ei, sunt cetăţeni români şi trebuie să găsim o soluţie cu adevărat europeană pentru ca statutul lor să devină unul decent.
Trebuie să acceptăm că majoritatea romilor suferă de o incapacitate fundamentală de a se adapta la anumite reguli şi aceasta nu este o prejudecată rasială, ci un fapt real. Ei, totuşi, trebuie să fie discriminaţi pozitiv în continuare. Cei de la „România Mare” o să sară în sus, dar nu văd cum s-ar putea atenua altfel valul de emigranţi. Făcând bine comunităţii rome, ne facem bine şi nouă. A-i ajuta să se integreze, cât de cât, începe prin abandonarea prejudecăţilor. Recunosc că nici eu nu m-aş bucura excesiv dacă aş avea ca vecini de apartament o familie de romi, dar există o tendinţă de a-i diaboliza, a considera că ei sunt de vină pentru tot ceea ce este rău în societate. Este evident că nu toţi sunt la fel. Din păcate, am cunoştinţe, oameni cu şcoală, care regretă că Antonescu nu a fost lăsat să trăiască mai mult, pentru ca să fi dispărut cât mai mulţi ţigani. Nimeni nu poate să ne direcţioneze sentimentele, dar o atitudine raţională se poate cere fiecăruia. Apoi, să nu uităm că din partea lor este natalitatea. Să încercăm un scenariu ca să vedem care va fi ponderea lor în populaţia ţării, nu în anul 2050 ci peste 10 sau 15 ani.
Desigur, atitudinea lui Sarkozy nu s-a referit exclusiv la romi şi infractori, ci la toate categoriile de imigranţi ce creează probleme autorităţilor. A gândi pe plan comunitar o strategie menită să atenueze problema romă, mi se pare de primă urgenţă. Cum ar trebui să arate acest plan de acţiune, momentan nu îmi dau seama, dar la Bruxelles şi la Strasbourg există un enorm aparat birocratic, bine remunerat, menit să gândească şi să acţioneze spre binele Europei. Ceea ce s-a făcut până acum, numirea unui secretar de stat român care să ţină legătura cu francezii, nu reprezintă mai mult decât un exerciţiu de imagine.
Ţările din U.E. trebuie să se accepte aşa cum sunt: România şi Bulgaria cu romii, Italia cu mafia şi „băieţii din Neapole şi Calabria”, Franţa cu locuitorii insulei Corsica, Olanda şi Austria cu extremiştii de dreapta şi aşa mai departe, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să reprime infracţionalitatea, indiferent de etnia celor ce săvârşesc fapte penale.
4 august 2010
Adrian Man
