Prezent în Buzău, la Congresul Internaţional de Dacologie, desfăşurat în iulie 2015, Gheorghe Funar le-a propus spre dezbatere zecilor de pasionaţi de istorie prezenţi la eveniment teoria conform căreia Iisus Hristos s-a născut în Dacia. O broşură lansată de fostul primar al Clujului prezintă în 32 de pagini propriile argumente care îl determină pe autor să afirme că ”Iisus nu-i Regele Iudeilor”, ci fiu al meleagurilor locuite acum de români.

Materialul oferit spre studiu participanţilor la Congresul de Dacologie, intitulat ”Se află adevărul privind biografia Fiului lui Dumnezeu?!”, are la bază pasaje din Biblie, dar şi din alte peste 30 de volume ale unor autori români, astfel interpretate de autor încât să îi contureze concluzia că Fiul Domnului a plecat din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Funar susţine că şi-a construit teoria în primul rând pe fondul unei incertitudini privind biografia lui Iisus.
”Referitor la Fiul lui Dumnezeu există multe incertitudini privind: data şi locul naşterii; numele Său; etnia Sa; Adevăratul Popor Ales, ţara din care a venit în Galileea; Limba Sa maternă; a fost sau nu solomonar; înfăţişarea Lui; perioada de adolescenţă şi maturitate (de la 12 la 30 de ani); motivele Răstignirii Sale şi făptaşii; etnia celor care i-au dat lui Iuda 30 de arginţi pentru trădare; data Răstignirii şi data Învierii Sale”, scrie Funar în broşura prin care argumentează teoria sa controversată.
funar dqaci
Acesta este de părere că adevărul cu privire la originea Fiului Domnului, care ar fi de fapt un episod al istoriei poporului geto-dac, este ”ferecat” de capii Bisericii Creştine în subsolurile de la Vatican. ”După 2000 de ani, cei care au falsificat Adevărata Istorie a Poporului Geto-Dac şi a Omenirii încearcă să păstreze la secret şi Adevărata Biografie a Fiului lui Dumnezeu. Ei au sperat că Adevărul nu va fi cunoscut niciodată. Adevărata Istorie a poporului Geto-Dac, a Poporului Primordial, Adevărata sa Religie monoteistă şi Adevărata Biografie a Fiului lui Dumnezeu nu pot fi ascunse şi falsificate la nesfârşit”, susţine Funar în cartea sa. În demersul lui Gheorghe Funar, colindele româneşti apar ca adevărate ”evanghelii”, care sugerează originea geto-dacă a Fiului lui Dumnezeu.

Citește mai multe în Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.