Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, condusă de Andrei Andreicuţ, a realizat printre cele mai mici profituri din ţară, fiind clasată pe locul 19 din 21. Creştinii-ortodocşi din Cluj au realizat un profit de doar 17.000 de lei faţă de Arhiepiscopia Bucureştiului, care a strâns un profit de 7,42 de milioane de lei. Cu toate că au primit finanţare majoră din bugetul public, fiind pe al doilea loc la nivel naţional, Andreicuţ nu a realizat mari profituri. Chiar înaltul ierarh bisericesc a recunoscut pentru Gazeta de Cluj că nu se pricepe la economie, cu toate că a primit de la Consiliul Judeţean Cluj aproximativ 800.000 de euro.

 

Andrei Andreicuţ a fost un ierarh care nu şi-a dovedit niciodată calităţile manageriale. Primul lui mare test a fost să piardă Arhiepiscopia din Alba-Iulia şi Episcopia din Oradea în defavoarea Mitropoliei Sibiului. Cu toate că Sibiul este mult mai departe de Oradea decât Clujul, lupta a fost pierdută cu uşurinţă de Cluj. Şi din 2012 aşa a rămas. Acum nici la profituri nu are performanţe. Este pe locul 19 din 21 de arhiepiscopii. Cam codaş. Arhiepiscopia Sibiului este de exemplu pe poziţia 12 cu 620.000 de lei, iar Arhiepiscopia Bucureştiului conduce detaşat topul cu un profit de 620.000 de lei.

Patriarhia Română şi eparhiile BOR care şi-au declarat la Ministerul Finanţelor bilanţurile contabile pe anul trecut au raportat un excedent financiar de peste 33 de milioane de lei, adică aproximativ 7,5 milioane de euro, arată un articol de pe Gândul.info. Nu toate eparhiile şi-au depus însă aceste bilanţuri, conform site-ului Ministerului de Finanţe, de asemenea neexistând date publice nici despre bilanţurile financiare ale entităţilor strict economice ale BOR. Multe eparhii au obţinut profit şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti), altele însă au declarat profit obţinut doar din activităţi fără scop patrimonial (cotizaţii, donaţii).

 

Andreicuţ: Nu le ştiu pe astea economice

Mitropolitul Andrei Andreicuţ recunoaşte că nu prea se pricepe ”la partea economică.” În schimb, el se pricepe la pelerinaje. În special cu liderii PSD, cum ar fi şi baronul de Bistriţa-Năsăud, pesedistul Emil Radu Moldovan. El spune că pelerinajele şi le plătesc fiecare membru al bisericii în parte. Înseamnă că ei câştigă bine de îşi permit asemenea pelerinaje, nu?

”Acum nu le ştiu eu pe astea cu socotelile economice. Aici mă pricep mai puţin. Poate mai bine vorbiţi cu consilierul nostru economic. Dar cred că e din pricina multor proiecte pe care le avem. Avem foarte multe. Acuma am finalizat un centru de tineret la Sângeorz Băi. Avem în derulare proiectul pe care credem că îl începem toamna aceasta la Centrul Social de pe Calea Turzii, dacă primim autorizaţia. Suntem mereu în atenţie cu centrul nostru Sfântu Nectarie la care sunt în grija noastră 25 de oameni care suferă de cancer şi multe multe altele. Apoi este vorba de căminele de bătrâni şi de copii. Datoria mea principala este să am grijă de oameni.

Anul acesta am realizat doar un pelerinaj. Anul trecut a fost un alt pelerinaj la locurile sfinte. Noi ne plătim fiecare biletele.

Prima mea preocupare este să meargă viaţa spirituală bine, iar abia pe a doua poziţie este grija pe care o purtăm cu centrele noastre”, a declarat pentru Gazeta de Cluj mitropolitul Andrei Andreicuţ.

 

Pelerinajul la Moscova al Mitropoliei Clujului

Social-democraţie, biserică şi Rusia. Ceea ce leagă aceste elemente aparent distincte este o croazieră de lux organizată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, cu liderii social-democraţiei şi bugetari proveniţi din acelaşi membru. Fie că este vorba de baronul PSD Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud, de fratele său, director adjunct la CFR, Macarie Moldovan, de şeful Spitalului din Bistriţa-Năsăud, George Buta sau de directorul finanţelor bistriţene, Cristian Parasca, se pare că mai toată spuma social-democraţiei bistriţene s-a alăturat mitropolitului Clujului, arătam într-un articol anterior. În schimb, în afară de preoţi din Cluj, mai nimeni nu a fost prezent la eveniment din lumea bună. Şi nici din alte partide…

 

Închinare la Moscova

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, se închină în Moscova alături de politicieni ai PSD. El apropie astfel cu încă un pas Mitropolia Clujului de social-democraţie după repetatele derapaje mediatizate de Gazeta de Cluj, dar şi de alte publicaţii. Andreicuţ a fost în Capitala Rusiei cu baronul PSD din judeţul Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan. Andreicuţ nu este la prima ”escapadă” cu social-democraţii, făcând şi anul trecut un pelerinaj la locurile sfinte. Ca să se scoată din situaţia jenantă, Andreicuţ s-a lăudat ca are relaţii bune şi cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, care este liberal şi care chiar astăzi l-ar fi vizitat. Mitropolitul spune că şi Seplecan a fost învitat în această vizită la Moscova.

 

Andreicuţ şi religia

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, spune că a chemat un baron PSD  în vizita bisericii la Moscova pentru că sprijină Biserica. Uite aşa îşi câştigă biserica română ”sponsorii.” El a confundat PSD cu PNL, dar şi a lăsat să înţeleagă că PLR este echivalentul liberalilor. Şi a spus că este apropiat al noului preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan. Şi tot a insistat să mergem la el la mitropolie înainte să scrie un articol. Oare de ce? Mai jos citiţi declaraţia dată de Andrei Andreicuţ acordată ziarului Gazeta de Bistriţa.

”Nu mă asociez numai cu cei de la PSD. Nu i-am legitimat să văd în ce partide sunt, însă pelerinajul a avut un caracter absolut religios. Am mers pe la mănăstiri. Domnul Moldovan este unul dintre oamenii care merge la biserică. Invitaţi au fost mai mulţi oameni. Am invitat şi politicieni de la PNL şi pe prefectul de Bistriţa (n.r. Ioan Ţintean) şi pe alţii…Nu neapărat că îl sprijin pe domnul Moldovan, ci domnul Moldovan sprijină activităţile bisericilor. Este un câştig bun. Noi suntem apropiaţi şi de liberali. De pildă suntem foarte apropiat şi de preşedintele Consiliului Judeţean din Cluj, care este liberal (n.r. Mihai Seplecan). L-am invitat, dar tocmai în perioada asta era în focul alegerilor de la Cluj, că de altfel mergea.  Eu nu mă duc cu domnul Moldovan, ci el vine unde este slujbă. Şi prefectul vine…Duminică am fost la sfinţirea bisericii din judeţul Bistriţa-Năsăud şi a fost şi un deputat liberal, Daniel Suciu (n.r. EL ESTE DEPUTAT PSD!). Eu îi aduc pe oamenii credincioşi ori de care sunt ei”, a declarat pentru gazetadebistrita.ro mitropolitul Andrei Andreicuţ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.