Expertul în accesarea de fonduri europene, Dorin Constantin Domuţa, a acordat un interviu Gazetei de Cluj în care a vorbit despre diferenţele salariale majore dintre cei care lucrează în managementul de proiecte finanţate din fonduri europene şi cei care gestionează programele care asigură această finanţare, dar şi despre cum influenţează această situaţie absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune în România. Dorin Domuţa indică zonele în care sunt necesare corecţii, pentru a asigura optimizarea accesării fondurilor europene.
Rep.: Care este motivul pentru care românii sunt reticenţi în a accesa anumite axe ale fondurilor europene? Care sunt domeniile unde ar trebui să lucrăm mai mult şi care sunt punctele forte ale sistemului?
Dorin Constantin Domuţa: Pentru România este extraordinar de important faptul că avem acces la asistenţa financiară nerambursabilă alocată de către Uniunea Europeană, în valoare de aproape 20 de miliarde de euro, la care se adaugă contribuţia naţională de circa 6 miliarde de euro. E un succes al negocierilor pe care le-au purtat înainte de aderare oficialii români cu cei ai Comisiei Europene. Punctul forte este că avem mulţi potenţiali beneficiari, dornici să acceseze aceste fonduri. Există însă puncte slabe importante, de care trebuie să ţinem cont. În primul rând, documentele de programare, Planul Naţional de Dezvoltare 2007 – 2013 şi Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, cele care au trasat priorităţile de dezvoltare ale României, nu au identificat suficient de bine zonele strategice, în care o intervenţie financiară concentrată să asigure dezvoltări spectaculoase. În perioada 2005-2007 s-au trasat linii directoare pentru toate zonele sectoriale: creşterea competitivităţii economice, transport, mediu, dezvoltare regională, resurse umane, capacitate administrativă, prin care s-au identificat priorităţile României pentru perioada 2007-2013. Unele dintre aceste au fost bine gândite; există un interes mare, reflectat intr-un numar ridicat de proiecte şi o absorbţie destul de bună. Altele au fost nerealiste, drept pentru care nu se depun proiecte şi nu există absorbţie suficientă.
Rep.: Care sunt aceste domenii a căror structură nu a fost aşa de bine gândită?
D.D.: Mă gândesc în primul rând la POSDRU, axa 4, Modernizarea serviciului public de ocupare, unde s-au depus foarte puţine proiecte, iar absorbţia e foarte mică. Aceste fonduri vor trebui redistribuite către alte domenii majore de intervenţie. Apoi, tot în zona programului de resurse umane, sunt alocări financiare importante pentru promovarea economiei sociale, în condiţiile în care nici pentru evaluatori, nici pentru beneficiari nu este foarte clar la ce se referă finanţatorul atunci când vorbeşte despre economia socială. Acesta ar fi un mare neajuns al sistemului. Pe de altă parte, ca să revin la punctele slabe, procedurile autorităţilor de management şi ale organismelor intermediare sunt excesiv de birocratice, chiar raportate la cele ale Comisiei Europene, recunoscută pentru birocraţie. Desigur, există o justificare, evitarea neregulilor şi fraudelor, dar este foarte clar că s-a exagerat, iar consecinţa directă e îngreunarea accesării fondurilor şi absorbţia scăzută de care se vorbeşte foarte mult în ultimul timp.
Rep.: Cum ar trebui să restrângem această birocraţie şi să uşurăm procesul de accesare a fondurilor europene?
D.D.: Cea mai simplă soluţie e să extragem complet gestiunea fondurilor europene din zona de intervenţie politică, lăsând toate deciziile care ţin de managementul de program în seama tehnicienilor de elită. Pentru a-i putea păstra pe aceştia in sistem, ei trebuie să fie foarte bine plătiţi. România trebuia să înveţe din experienţa Cehiei, Poloniei, Ungariei, care au aderat la Uniunea Europeană în 2004. În ultima perioadă a exerciţiului de programare 2000 – 2006 – după ce au construit sistemul şi şi-au instruit funcţionarii – au avut mari dificultăţi în absorbţia de fonduri europene din cauză că foarte mulţi dintre aceşti oameni tehnici, insuficient de bine salarizaţi, au fost recrutaţi de către mediul privat, de către beneficiari. Cu acest pericol se confruntă şi România, pentru că nu a ştiut să îl prevină; salariile funcţionarilor însărcinaţi cu managementul de program sunt, din motive care ţin exclusiv de populism, prea mici, iar sistemul e demantelat, deoarece foarte mulţi au trecut deja din managementul de program în managementul de proiect. Să ne întelegem, e foarte important să existe manageri de proiect numeroşi şi cu expertiză înaltâ, dar trebuie să existe un echilibru; în absenţa managerilor de program nu putem să discutăm realista despre absorbţie.
Rep.: Care este diferenţa de salarii dintre un management de proiect şi un manager de program?
D.D.: Pot să îţi dau un exemplu pornind de la o declaraţie recentă a lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, care se refera la salariile demnitarilor români, foarte mici în raport cu funcţia pe care o ocupă şi cu responsabilităţile corelative. Acest principiu e valabil în întreaga administraţie publică românească: nu putem pretinde performanţă de la oameni prost plătiţi, chiar dacă există o imensă presiune populistă în acest sens. Când vorbim de responsabilităţi similare celor de top management din mediul privat, de bugete cel puţin egale, dacă nu mai mari, diferenţele salariale dintre stat şi piaţă nu pot să conducă decât într-o singură direcţie: administraţia publică va păstra doar oamenii mai puţin competenţi, pentru că cei foarte buni vor fi, cu timpul, recrutaţi de către mediul privat.. Dacă vrei să ai administratori competenţi în zona publică fie că vorbim de bugetul de stat, fie că vorbim de fonduri europene, salariile trebuie să fie echivalentul celor de pe piaţa liberă.
Rep.: La cât ajunge un salariu pe piaţa liberă şi care este salariul unui management de proiect?
D.D.: Depinde de la proiect la proiect şi de volumul de muncă aferent implementârii proiectului respectiv. Limitările impuse de ghidurile aplicantului pentru proiecte din cadrul programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane sunt de maximum 200 de lei pe oră pentru proiectele, cu valoare mai mică de 500.000 de euro şi maximum 300 de lei pe oră pentru proiectele strategice, cu valoare de pânâ la 5 milioane de euro. Vorbim, evident, despre sume care includ toate cheltuielile angajatorului. Din ele se scade aproape 50% pentru a ajunge la salariul net. Dacă înmulţiţi aceastâ sumă cu 170 de ore, echivalentul unei norme întregi, rezulta un salariu maximal pe care îl poate primi un manager de proiect din mediul privat.(n.r. 34.000, respectiv 51.000). Acesta e salariu maximal. Eu nu cunosc oameni care să fie angajaţi cu normă întreagă, de 170 de ore pe un proiect. Nicăieri în zona administraţiei publice nu putem discuta despre salarii echivalente. Să fie foarte clar, eu nu spun că moare cineva de foame în zona salariaţilor publici care gestioneazâ fondurile europene. Raportându-ne la salariul mediu net pe economie, veniturile sunt cu mult peste acesta. Dar nu trebuie să ne raportăm la salariul mediu net pe economie, termenul de comparaţie trebuie să fie întotdeauna venitul pe care aceşti oameni l-ar putea câştiga ieşind pe piaţa muncii.
Rep.: Am putea ajunge la un moment în care anumite linii de finanţare să nu aibă personal care să lucreze pe evaluarea proiectului având în vedere diferenţele mari salariale între salariile de la stat şi de la privat?
D.D.: Categoric. Şi nu vorbim doar de evaluatori de proiecte, vorbim şi de cei care care sunt în contact direct cu beneficiarii, cei implcaţi în help-desk, monitorizare, control financiar etc.
Rep.: Cel mai mult, din cauza acestei lipse a personalului din sistemul de stat, vor avea de suferit românii care vor să acceseze fonduri europene…
D.D.: Dacă sunt puţini evaluatori, consecinţa imediată este că, între momentul în care se depune cererea de finanţare pentru un proiect şi momentul în care se proiectul se contractează şi începe efectiv finanţarea, poate să dureze un an de zile.Apoi, dacâ nu existâ suficient personal, toată relaţia cu finanţatorul este foarte grea. Ca să rezum, probabil că intervenţia de optimizare a sistemului ar trebui să vizeze trei paliere. Pentru perioada de programare financiară 2014-2020, guvernul ar trebui să analizeze cu atenţie priorităţile României şi să planifice intervenţii punctuale, substanţiale, în câteva domenii, mai puţine, cu adevărat strategice, care vor asigura creştere economică. Pe de altă parte, salarizarea va trebui să urmărească exclusiv criterii de competenţă, fără derapaje populiste. Pentru România, business-ul e foarte clar: există zeci de miliarde de euro care trebuie absorbite. Dacă nu punem la punct sistemul, nu absorbim. Sunt beneficii pe care nu le avem pentru că nu este organizat cum trebuie sistemul.
Rep.: Cu cât s-ar urgenta procesul de accesare a fondurilor europene dacă am avea un personal mai bine calificat sau mai bine plătiţi?
D.D.: Funcţionarii români, cel puţin cei pe care îi cunosc eu, sunt foarte bine calificaţi. Problema e că ei ies din sistem, iar pentru formarea de noi specialişti e nevoie de mult timp. De asemenea, de multe ori posturile vacantate prin plecarea unor funcţionari către mediul privat sunt blocate de către guvern în perspectiva reducerii cheltuielilor salariale. Din această cauză totul merge mai lent. Dacă gradul de încărcare al funcţionarilor este foarte mare, viteza lor de lucru devine mult mai mică decât cea optimă.
Rep.: În cât timp ar trebuie un proiect să ajungă să fie semnat de la momentul în care acesta este scris?
D.D.: Depinde de domeniu. Sunt proiecte în care este tolerabil un interval de şase luni între momentul depunerii actelor şi momentul contractării, dar sunt domenii cum sunt cele de sprijin financiar pentru micro-întreprinderi în care lucrurile trebuie să se mişte mult mai repede. Pentru o astfel de companie care îşi face un plan de afaceri şi îşi programează o serie de achiziţii, dacă proiectul se contractează abia peste un an, este foarte târziu; fie şi-a achiziţionat utilajele din fonduri proprii, fie nu mai este competitivă
Rep.: Credeţi că unele firme ar putea renunţa la proiecte de accesare a fondurilor europene pornind de la această premiză?
D.D.: Sunt cazuri în care firmele sunt puse în mare dificultate din cauza întârzierii rambursărilor. Mecanismul accesării fondurilor europene presupune ca instituţia beneficiară a fondurilor să angajeze o serie de cheltuieli care apoi să fie rambursate. Ori, dacă rambursările trenează, şi au fost numeroase astfel de situaţii, o instituţie mai puţin potentă financiar poate să ajungă într-o situaţie foarte delicată.
BOX CV Dorin Constantin Domuţa
Dorin C. Domuţa este absolvent al Facultăţii de Studii Europene şi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Master în Construcţie Europeană (Facultatea de Studii Europene) şi în Administraţie Publică (Paris XII). În perioada 2005-2008 a fost Coordonator regional pentru Organismul Intermediar POSDRU (Regiunea Nord-Vest) din partea Ministerului Educaţiei, iar în perioada 2008-2010 a fost Şef program cercetare dezvoltare în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest. În prezent, este implicat în dezvoltarea şi implementarea a numeroase proiecte finanţate din fonduri structurale şi de coeziune.
Tiberiu Hrihorciuc
