Ceea ce se petrece în justiţie în acest moment, creează o profundă notă de îngrijorare. Magistraţii au de lucru nu numai cu cei implicaţi în încălcarea legii, ci şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor publice, care si-au asumat rolul de a da lecţii, a stabili termene şi răspunderi. Garraud, este adeptul ideei de a lăsa în linişte şi cântărire pe amgistrat, el nu are nevoie de emoţii şi presiuni din aprtea nimănui, are destule griji care îi frământă gândirea şi mintea la dosare şi lege. Când cineva îi atrage atenţia, cum să judece şi al ce termene, se intră automat în domeniul abuzului, al imixtiunii. Justiţia are un sistem propriu de autoreglare, de autocorectare, instituit prin lege.
Erorile judecătorului de primă instanţă sunt corectate de judecătorul de la tribunal, cele ale judecătorului de la tribunal, cad în competenşa judecătorului de la Curtea de Apel, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică legalitatea şi temeinicia hotărârilor Curţilor de Apel. Chiar dacă judecătorul de la o anumită instanţă dă o hotărâre sub imperiul unei influenţe sau presiuni, acesta nu-şi produce efectul până nu primeşte girul instanţelor ierarhic superioare. Hotărârile instanţelor sunt supuse controlului şi verificării din toate punctele de vedere. A face scandal, a repeta mereu, în mod obsesiv, că justiţia este coruptă, că dă decizii sub presiune, constituie un act de discreditare, de ştirbire a demnităţii şi rpestigiului instituţiei. De ce se confundă particularul cu generalul, unele buruieni cu plantele sănătoase? Este nedrept, absolul incorect să se afirme că toţi judecătorii şi procurorii sunt incompetenţi,slab pregătiţi, fărăp nici o bază morală. Adevărul este că răul, imaginea proastă despre justiţie s-a format în interior de către cei care au pierdut sau care urmează să piardă procesele, de către cei care sunt animaţi de ideea de subordonare a justiţiei.
Sunt jocuri oculte care nu au nici o şansă de reuşită. Magistraţii nu ocupă funcşii după cum vor ei, ci în urma unortestări extrem de serioase. Instanţele au conducători, preşedinţi şi vicepreşedinţi, şefi de secţii, care au obligaţia, potrivit legii, să verifice, dacă hotărârile au fost motivate în termenul prevăzut de lege şi câte din ele au fost reformate de către instanţele ierarhic superioare. Magistraţii de la Curtea Constituţională au fost investiţi de comisiile parlamentului cu respectarea principiilor democratice. Această investire a avut loc cu unanimitate sau majoritate de voturi şi nu prin ordonanţe date de guvernele aflate la putere. Invectivele, etichetările de tot felul la adresa magistraţilor, nu numai că le ştirbesc autoritatea, ci se încalcă şi prevederile Constituţiei în care se menţionează: deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi trebuie respectate.
Există indivizi care nu respectă nici hotărârile Parlamentului, organ legislativ cu cea mai mare putere competiţională. În justiţie lucrurile sunt extrem de complexe şi delicate pentru că însăşi relaţiile interumane au acest caracter. Nu spune nimeni că în justiţie lucrurile merg ca pe sfoară. „Poţi rezista la orice în afara tentaţiilor” se aplică şi în justiţie. Există încă multe hotărâri nelegale şi netemeinice, cu motivări neconvingătoare care pun în lumină sărăcia intelectuală a unor magistraţi. O judecătoare de la Cureta de apel a refuzat să primească o carte juridică motivând că e bine „ să stea la bibliotecă”. Gestul a surprins prin aroganţă şi lipsă de politeţe. Blaise Pascal spunea că „indifereanţa faţă de carte, este treapta cea mai de jos a ingnoranţei”. Există magistraţi şi magistraţi care trebuie trataţi în mod diferit. În mod diferit trebuie trataţi şi judecătorii de la Tribunal şi Curtea de apel care au pronunţat decizia nr. 2004/2004 care excelează prin confuzie şi neclaritate. Ca să fim sinceri şi convinşi de temeinicia conceăţiilor pe care le adoptăm, trebuie să le examinăm îndelung cu răbdare şi prudenţă şi mai presus de toate, cu grija plină de resepct faţă de adevăr.
Magistrat
Ion Ghercioiu
