Casa Ţărănească din Mihai Viteazu sau moştenirea locală a generaţiilor trecute

Comuna Mihai Viteazu a recuperat la capitolul cultură şi istorie prin inaugurarea Muzeului Satului. Acest proiect a fost conceput de două persoane preocupate de educaţie, istorie şi cultură. Vorbim de învăţătoarea Felicia Tuşa şi de educatoarea Ildiko Roman. Cele două persoane au pus bazele proiectului şi l-au depus la Consiliul Judeţean Cluj, de unde au şi primit o finanţare ce le-ea folosit drept rampă de lansare.

Așezâmântul  de pe Valea Arieşului

Comuna Mihai Viteazu,așezare veche,atestată pentru prima dată cu șapte secole în urmă, a reprezentat dintotdeauna un izvor nesecat de  râuri culturale prețioase revărsate în tumultul impresionant al fluviului Transilvănean.

Materialul arheologic descoperit în zonă este unul bogat, aparţinând mai multor culturi şi epoci istorice . În anul 1310 a primit numele de Sânmihaiul de Sus respectiv Sânmihaiul de Jos,abia în secolul XX fiind reunite sub forma atunci stabilită a satului ,,Mihai Viteazu”.

Ideea proiectului s-a născut cu ceva timp în urmă, când au fost vizitate alte localităţi care au pus bazele amenajării unor astfel de expoziţii cu caracter istoric.

Iniţiativa realizării proiectului se datorează doamnelor Roman Ildiko si Tuşa Felicia care au aplicat pentru proiecte la diverse instituţii precum Consiliul Judeţean Cluj şi Consiliul Local Mihai Viteazu .Aceste instituţii nu au rămas indiferente ci le-au sprijinit financiar pentru a concretiza proiectul propus .

„ Dorim să le mulţumim pe aceasta cale. Casa care adăposteşte expoziţia a fost construită între anii 1890- 1904, în gospodăria unor oameni vrednici. Timpul şi-a pus amprenta asupra acestei construcţii, însă cu toate acestea este o casă bine conservată. Este de altfel una dintre puţinele case, din acea perioadă, rămase încă în picioare, fapt pentru care am introdus-o în proiectul nostru. Obiectele ce se regăsesc în casa ţărănească au fost donate de oameni cu suflet mare, care au înţeles că doar în acest loc se pot pune în valoare adevăratele bijuterii ale neamului nostru” explică ”mamele” proiectului, Felicia Tuşa şi Ildiko Roman.

Secolul XX cu elementele de vatră

Cu privire la conținutul expoziției, cel mai remarcabil fapt este ineditul culorii locale dintr-o casă țărănească din localitate de la începutul secolului XX; mai precis, în jurul anilor 1920, sau chiar, în camera cu specific românesc, de la sfârșitul secolului XIX, aprox. anul 1885.Această specificitate este dată în special de obiectele de mobilier care, datorită proprietarilor,care s-au dovedit a fi buni păstrători ai tradiției, dăinuiesc de mai bine de un secol; mai mult, ele se află în stare bună de funcționare , păstrând pitorescul vremurilor de demult.

Chiar dacă influențele culturale reciproce dintre români și maghiari sunt indubitabile, un ușor contrast se observă totuși în ceea ce privește coloritul, dar și abundența obiectelor. În vremurile apuse, românii fiind mai puțin numeroși, a fost o reală provocare să găsim obiecte vechi care să exprime specificul românesc. Astfel, camera care ilustrează specificul maghiar prezintă obiecte mai numeroase, printre care amintim veselă, tacâmuri, obiecte de mobilier etc. În schimb, camera care reprezintă particularitățile populației române din vremurile trecute are un colorit mai abundent, datorat venirii localnicilor din Munții Apuseni și stabilirea lor în comună. Astfel aici întâlnim numeroase influențe din diferite zone ale Transilvaniei.

În camera cu unelte se poate observa iscusința țăranilor, atât români, cât și maghiari, care au reușit să făurească ustensile din cele mai diverse pentru a le folosi în viața cotidiană. Demn de menționat este un ciur,folosit în general la selectarea semințelor, la care sita este fabricată din bășica porcului, așa cum este denumită în popor, fiind cusută și prinsă cu piele de suportul din lemn. După cum vom putea observa, predominant găsim prezentate obiecte folosite în bucătărie sau la confecționarea hainelor. Acest fapt relevă preocupațiile de zi cu zi ale locuitorilor comunei din secolul trecut, completate și de activități agricole, cum ar fi creșterea animalelor, pomicultura sau viticultura.

„Personal, consider că e de datoria noastră să păstrăm acest tezaur cu vrednicie și mândrie, acest suflu al străbunilor noștri, fie ei maghiari, români, de la șes sau munte,care păstrează încă vie flacăra acestei comune” mai completează una dintre iniţiatoarele proiectului, Ildiko Roman.

Mânuţa de ajutor de la judeţ spre local

La inaugurarea Casei Ţărăneşti din Comună au participat numeroşi reprezentanţi din Consiliul Local şi din administraţia judeţeană în frunte cu primarul comunei, Ioan Zeng şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Seplecan şi deputatul aferent colegiului de munte, Elena Uioreanu.

Atât primarul cât şi preşedintele judeţului s-au arătat impresionaţi de realizare proiectului, într-un timp record întocmai pentru a-l inaugura odată cu zilele oficiale ale comunei Mihai Viteazu.

„Vreau să felicit pe toţi cei ce au contribuit la realizarea Casei Ţărăneşti Mihai Viteazu. Este un pas important pentru cultura şi educaţia generaţiilor existente şi nu în ultimul rând a celor viitoare. Regret că vi s-a întors de multe ori spatele chiar din partea Consiliului Local dar vă felicit că aţi reuşit în pofida bugetului primit simbolic şi voi căuta personal o modalitate pentru a sprijini acest simbol al aşezării noastre. Nu a existat niciodată o Casă Ţărănească în comună şi elementele expuse în acest muzeu, de altfel bine conservate ” a explicat Ioan Zeng.

 Pe partea de documentare, creație și prezentare doi tineri Rareș Andrei și Simona Oana au contribuit pentru ca fiecare detaliu de la inaugurare să fie la locul său. De altfel informațiile prezentate mai sus, fac parte din creația acestora și a organizatorilor,

Planuri de dezvoltare a proiectului

Reprezentantele Casei Ţărăneşti Mihai Viteazu precizează ca în perioada următoare vor deschide cu un program stabil şi săptămânal, porţile pentru toţi doritori şi de asemenea vor organiza evenimente pentru a atrage elevii din instituţiile de învăţământ de pe raza localităţii. Acest scop are în vedere educarea generaţiilor tinere pentru o studiere în amănunţire a moştenirii lăsate de strămoşi.