Dacă tranzacţiile internaţionale cu certificate de emisii de carbon sunt considerate fraude de către agenţii Europolului, în România acest business este perfect legal. Printre cei care fac afaceri cu aceste certificate se regăseşte chiar Alin Ardelean, fiul fostului şef Doi şi’un Sfert, Virgil Ardelean. Un SRL românesc poate câştiga de pe urma afacerilor cu certificate de emisii de carbon milioane de euro de pe urma rambursărilor de TVA. În acelaşi timp, autorităţile care ar trebui să supravegheze această afacere ascund detaliile legate de aceste tranzacţii internaţionale.
O serie de activităţi industriale nu se pot desfăşura fără poluare, iar din acest motiv, la nivel European, s-a introdus sistemul certificatelor de emisii de carbon prin care se doreşte reducerea poluării. Astfel, România deţine un surplus de certificate de emisii de carbon care însumează 300 de milioane de tone de emisii de dioxid de carbon, o cantitate impresionantă pe care marile companii internaţionale ar dori să o cumpere pentru a putea funcţiona în continuare. Într-o conferinţă publică, Adriean Videanu, ministrul Economiei, a declarat în urmă cu două luni că, până în momentul de faţă, opt ţări sunt interesate de cumpărarea surplusului României de certificate de emisii de CO2. Însă, până când Guvernul de la Bucureşti se va implica în tranzacţionarea acestor certificate, de acest lucru se ocupă “micii întreprinzători”. Modalitatea prin care cele câteva firme care fac acest de tranzacţii este extrem de simplă. Se face un SRL şi se cumpără de marile companii de stat poluatoare certificate de emisii de CO2. De obicei, aceste tranzacţii sunt făcute de “băieţii deştepţi” din domeniul energiei. Conform unor informaţii, un certificat, care în mod normal costă între 10 şi 15 euro, poate fi achiziţionat de un “băiat deştept” şi cu 2 sau 5 euro. După această primă tranzacţie, SRL-ul norocos vinde pe pieţele europene, adică exportă certificatul respectiv, cu preţul real de 10-15 euro. Tranzacţiile dintre ţările din spaţiul UE sunt scutite de TVA, iar pentru că în cadrul acestor contracte se vând milioane de certificate, “băieţii deştepţi” fac o cerere de rambursare a TVA-ul, rambursare care, la o asemenea tranzacţie, ajunge la zeci de milioane de euro.
Pe de altă parte, în majoritatea ţărilor europene, acest gen de tranzacţii este considerat ca fiind o fraudă. Conform unor dezvăluiri ale Europol, în UE există o reţea ilegală de comercianţi cu certificate de CO2 care, prin faptul că există defierenţe de reglementare între state, profită de acest lucru. traficanţii se stabilesc într-un stat UE unde deschid un cont la registrul naţional de emisii cu carbon. Apoi cumpără certificate dintr-o altă ţară, ceea ce îi scuteşte de plata TVA. După aceea, le revând în ţara iniţială, dar cu TVA, această taxă fiind încasată doar de comerciant, nu şi de bugetul statului în cauză. La sfârşitul lui mai 2010, procurorii britanici au prins patru persoane suspectate că fac parte din această reţea de crimă organizată, responsabile de o fraudă cu certificate de emisii CO2. În acest caz titrat de presa britanică, valoarea fraudei se ridică la de 44 milioane de euro. De altfel, în decembrie 2009, europolul a emis un comunicat în care se arăta că, potrivit unui studiu realizat, suma totală a fraudelor care au loc după acest tipar se ridică la peste 5 miliarde de euro la nivel European. Acelaşi comunicat estimează că circa 90% din afacerile care au loc cu certificate de emisii de carbon sunt frauduloase.
Ardelenii cumpără rapid emisii de carbon
Nu mai este pentru nimeni surprinzător că în România acest gen de afacere nu este reglementat potrivit legislaţiei europene, iar modul în care se tranzacţionează aceste certificate este extrem de lacunar. Autoritatea care reglementează aceste tranzacţii este Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (RNEG), o serie date adiacente acestor tranzacţii sunt “secrete” conform unor regulamente interne. “Cantitatea totala de ERU-uri, CER-uri, AAU-uri si RMU-uri (instrumente şi unităţi de tranzacţionare a emisiilor de CO2, n.red) detinute în fiecare cont la 1 ianuarie: Datele din ultimii 4 ani sunt confidenţiale”, “Cantitatea totală de ERU-uri, CER-uri, AAU-uri şi RMU-uri transferate către alte Registre, precum şi identitatea conturilor şi registrelor implicate în transfer: Datele din ultimii 4 ani sunt confidenţiale”, arată rapoartele autorităţii. singurul lucru pus la dispoziţia celor interesaţi de ce se întâmplă cu aceste certificate de emisii este numărul şi denumirea societăţilor care se ocupă de aceste tranzacţii, precum şi marii poluatori din ţară.
Iar primele firme care apar în tabelul celor de la RNEG sunt SC TEN Transylvania Energy şi SC AMGAZ, societăţi unde printre acţionari se regăseşte Alin Ardelean, fiul fostului şef Doi Şi’un Sfert, precum şi alţi “băieţi deştepţi” ale afacerilor clujene cu energie. Alin Ardelean deţine 25% dintre acţiunile SC Ten Transilvania Energy, care face parte din Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România, un fel de club al “băieţilor deştepţi”. De asemenea, directorii acestei firme sunt persoane foarte bine înfipte în afacerile cu acest profil. Rareş Cristian Criste este unul dintre cele mai importante personaje din domeniul afacerilor cu energie electrică, la fel ca şi directorul SC Ten Transilvania Energy, Sorin Piciu. De asemenea, Ardelean a fost asociat în firma Energon GET GAS&Emissions Trading, care este deţinută de acţionarul majoritar Energon Holding Delft B.V, o firmă olandeză. Şi în această filială a olandezilor, acelaşi Rareş Criste este administrator. După o perioadă, Ardelean şi-a vândut acţiunile lui Criste. Rareş Criste. Ten Transilvania Energy are contracte cu centralele de la Turceni şi Rovinari, de unde cumpără energie pentru a o vinde mai departe.
AMGAZ cu ruşii
Alături de Criste, fiul chestorului Ardelean deţine şi 25% din firma Amgaz Furnizare, societate implicată în afaceri de anvergură cu societăţile de stat Romgaz şi Distrigaz, care gestionează o parte din gazele naturale din România. Iniţial, compania Amgaz Furnizare SRL a aparţinut lui Peter Braun, om de afaceri implicat în privatizarea ALRO Slatina. SC Amgaz Furnizare SRL face parte dintr-un grup de companii (Infochem, Amgaz SA) înfiinţate de Horia Roşu, fostul consilier al ministrului PSD al Industriilor, Dan Ioan Popescu. În cadrul apariţiei Amgaz, un rol important l-a jucat americanul Michael Myron Einik. Acesta este un fost diplomat al SUA, care în anii ’70 a activat în Biroul american pentru Combustibili şi Energie. În anii ’80 a lucrat în ambasadele SUA din Nigeria şi URSS, iar în 1994 a fost numit adjunctul ambasadorului SUA în România, Alfred Moses. Iniţial, Amgaz trebuia să finanţeze depozite în care compania naţională să stocheze gazele proprii sau importate din Rusia, întrucât la data înfiinţării acestei societăţi s-a susţinut că statul nu are bani pentru construirea de depozite de gaze. Astfel, Einik s-a asociat cu Peter Braun, un american născut în Ucraina, ex-manager la Alro şi Conef, două foste societăţi româneşti deţinute acum de oligarhul rus Vitali Machitski. Afaceriştii care se află în spatele afacerii Amgaz finanţează şi Complexul turistic de la Turda. Aceştia investesc în complex prin SC Casa Raţiu de Nagylak SRL, înfiinţată în mai 2006. În cadrul acţionariatului societăţii se regăsesc soţii Sarah şi Michael Einik. Printre administratorii Amgaz au mai figurat şi Frank Barton Slides II, unul dintre asociaţii tradiţionali ai lui Einik. Frank Barton Slides II a făcut parte şi din afacerea Rolast SA Piteşti, unde a fost administrator alături de Theodor Stolojan. Acesta a fost acuzat, în presa centrală, că s-ar fi întâlnit cu reprezentanţii ALRO Slatina, după care i-ar fi înmânat preşedintelui Traian Băsescu un memoriu al companiei pentru a beneficia de energie ieftină de la Hidroelectrica.
Eoliene şi CO2 marca Stefan Gadola
O altă companie care figurează pe tabelul RNEG este SC ENEX, o societate patronată de clujeanul Stefan Gadola, unul dintre patronii concernului Energobit, un grup de firme care activează tot pe piaţa energiei. SC Enex este singura societate clujeană care a anunţat că va deschide un parc eolian pentru producerea energiei electrice. SC Enex a făcut public anunţul de intenţie pentru începerea procedurii de acord de mediu pentru Parcul Eolian Nalbant din judeţul Tulcea. Parcul eolian va ocupa o suprafaţă de circa 70 de hectare.
În cadrul protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă cu 8% emisiile de dioxid CO2 în perioada 2008-2012, faţă de anul de referinţă 1989. Pentrui că marile uzine poluatoare s-au închis emisiile poluante s-au redus cu 38%. Potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Economiei în luna aprilie a acestui an, având în vedere preţul vehiculat de piaţă între 4 şi 8 euro pentru un certificat, adică echivalentul unei tone de emisii, România ar putea obţine între 1,2 şi 2,4 miliarde de euro dacă ar vinde toate cele 300 de milioane de certificate.
5 miliarde de euro este valoarea fraudei provenită din afacerile cu CO2 la nivel european
Răzvan Robu