Poliţele RCA se vor scumpi de anul viitor cu până la 15%, avertizează asigurătorii. Motivele invocate sunt falimentul companiei Astra, dar şi implementarea unor noi standarde europene privind majorarea capitalului firmelor de asigurări. Creşterea tarifelor va fi aplicată în etape, la trei sau şase luni, spun reprezentanţii companiilor de asigurări, relateaza Digi24.
Dacă acum pentru o maşină fabricată în 2008, cu o motorizare de 1.400 cm3, o poliţă RCA valabilă şase luni costă 200 de lei, în 2016 preţul va ajunge la 230 de lei, spun asigurătorii.
“Din păcate, odată cu falimentul Astra deja s-a simţit o creştere a preţurilor. Ştim că majoritatea clienţilor caută preţul cel mai mic. Clar unde aveau preţul cel mai mic, la Astra, alegând deja a doua societate ca şi preţ au crescut. În jur de 8% – 10% cred că este în prima fază”, spune Cristian Ile, broker de asigurări.
La aceste scumpiri se adăugă şi cele determinate de intrarea în vigoare a directivei europene care aduce reguli mult mai stricte pentru companiile de asigurări. Practic, acestea vor fi obligate să îşi majoreze capitalul, iar acest lucru se va vedea şi în preţul poliţelor.
„Având în vedere necesarul de capital cu care societăţile de asigurări vor trebui să contribuie pentru a putea susţine această piaţă care se află – ştim cu toţii – pe pierdere, cu siguranţă majorarea de capital se va regăsi în preţ”, a spus şi Cerasela Nergheş, broker de asigurări.
„Având în vedere şi evenimentele din ultimul timp, dar şi ca urmare a calibrării corecte a acestor prime, evident vom asista în viitorul apropiat la o majorare a acestora. Va fi graduală, probabil între 10% şi 15%, şi posibil cu trepte la trei, la şase luni”, a afirmat şi Adrian Teslovan, reprezentantul unei firme de asigurări.