Ba că-i în SUA, ba că e la schi în Innsbruck, ba că trăieşte bine merci ascuns în Ungaria, în problema Adrian Tărău tot orădeanul cu opinie este informat. Însă organele abilitate să emită mandat internaţional de arest pe numele său pentru a fi judecat pentru infracţiunile ce i se impută se fac că plouă ţi se lasă năpădite de amintiri privindu-i din când în când poza prin ziare.
Duţă şi Birău, au muşcat-o rău
Gyuri Banhazi a ştiut să fructifice imediat în domeniul petrolier noua relaţie pe care i-o ocazionase comerţul cu carne. Bine „blindat” cu argumente specifice, Banhazi a deschis cu capul uşa biroului şi l-a convins pe Stăncuţ să dea un telefon directorilor Marin Duţă şi Gheorghe Birău de la SNP PETROM Arad, ordonându-le acestora să livreze SC DUROFF SRL Oradea 1000 de tone de motorină cu plata la 30 de zile de la prima livrare. Cei doi directori arădeni au fost asiguraţi că firma beneficiară este bună platnică şi fără probleme financiare, dar şi aceştia ştiau „cât e ceasul” când erau sunaţi de la Bucureşti. De urgenţă, a fost încheiat contractul nr 13609/23.07.1999, pentru livrarea cantităţii de 1000 tone motorină la preţul de 6140 lei/litru şi cu plata la 15 zile de la livrare. Într-un timp record, pentru valorificarea acestei oportunităţi, între 24 şi 28 iulie 1999, chiar şi în zilele de sîmbătă şi duminică, au fost scoase pentru firma DUROFF 37 de autocisterne cu motorină de la depozitul SNP Arad. În ciuda acestei mobilizări rapide, ţeparii orădeni nu au reuşit să transporte decât 738.685 litri de motorină, în valoare totală de 4.535.558.401 lei, fiindcă celor doi directori arădeni li s-a părut că ceva nu este în regulă, s-au speriat şi au sistat livrarea întregii cantităţi. Din suma imensă datorată de firma Lenuţei Borza, folosită de Banhazi şi Adrian Tărău, SNP Arad nu a mai primit nici până azi vreun leu. În mod paradoxal, doar lipsa spaţiilor pentru depozitarea în Bihor a motorinei ţepuite a limitat prejudiciul adus cu acea ocazie firmei PETROM.
Avantaj: Tărău!
Cartelul condus de Tărău nu a reuşit în timp util să găsească spaţii de depozitare pentru cele 1000 de tone de motorină aprobate de Stăncuţ, motiv pentru care a trebuit să se mulţumească cu furtul a numai trei pătrimi din cantitatea oferită pe tavă de directorul corupt al PETROM. Escrocii orădeni au vândut şi altor benzinării din judeţ din motorina ţepuită, dar cea mai mare parte a ajuns la S.C. ANTOL OIL SRL Oradea, al cărei administrator şi asociat unic era atunci Adrian Tărău. Merită să vă prezentăm ingeniozitatea cu care a fost valorificată motorina de către fiul viitorului prefect PDSR de Bihor şi cum a băgat el banii în buzunarele proprii, protejat de mai mulţi ofiţeri bihoreni. Aceşti funcţionari de stat au fost obligaţi să facă verificări în legătură cu „dispariţia” motorinei, astfel că au ajuns şi la firma lui Adrian, „copilul-minune” al PDSR şi al petrolului. Prin actul de control nr 71866/1999, pe baza documentelor puse la dispoziţie de ofiţerii de poliţie, s-a stabilit că 103.414 litri motorină ar fi ajuns la ANTOL OIL pe baza a 4 avize de însoţire a mărfii, deşi Tărău susţinea că ar fi primit de fapt 156.000 litri, cu 5 avize, dar că nu i s-ar fi emis şi facturile aferente. În aceste condiţii, bietul om a fost „obligat” să recepţioneze motorina la preţ de rafinărie (!!!), deoarece „pe avizele auto nu s-a stipulat preţul de vânzare”. Aşa se explică faptul că Tărău a înregistrat în contabilitate motorina achiziţionată la numai 3476 lei/litru, faţă de 6140 lei, cât era preţul de piaţă la data respectivă. El a vândut-o însă la pompă cu toate adaosurile şi a colectat, evident, TVA, deşi nu a putut prezenta organelor de control nici o dovadă că ar fi plătit vreodată firmei DUROFF, prin bancă, vreun leu. În ciuda complicităţii sale atât de evidente, rezultată şi din faptul că avizele de însoţire nu erau completate cu denumirea furnizorului, nu aveau ştampila acestuia sau date privind expediţia, cine a făcut transportul şi cine a fost delegat, lui Tărău nu i s-a mişcat nici un fir de păr, el ştiind probabil să-şi negocieze încă de multă vreme libertatea.
Gavriluţ închide ochii şi deschide punga
Este momentul să demonstrăm încă odată modul premeditat şi măiestru în care au fost împletite afacerea cărnii cu afacerea motorinei. Mizând pe complicitatea organelor de control, acoliţii lui Tărău nu şi-au pus atunci problema că ar putea fi deconspiraţi de înscrisurile cu care doreau să-şi garnisească escrocheria. Dar ei ştiau că banii trebuie nu numai produşi, ci şi să li se dea o aparenţă de onorabilitate, ceea ce în limbajul penal se numeşte spălare de bani. În acest scop, au fost antrenate de escrocii noştri inclusiv organele statului. Aşa s-a ajuns ca în septembrie 1999, inginerul Sandu Nicolae, socrul lui Tărău şi directorul SC PRODALIMENT Salonta, să facă plângere penală împotriva SC DUROFF SRL, adică tocmai contra firmei folosite ca instrument de ginerele său. El reclama că fila cec nr A01700246808, cu scadenţă în 24 septembrie 1999, în sumă de 3.542.068.938 lei a fost refuzată integral la plată din lipsă de disponibil. Nimeni din organele de control nu se alertează însă că modalitatea plăţii, acceptată de inginerul Sandu, era nu prin virament bancar, ci prin numerar, lucru sancţionat de lege inclusiv cu confiscarea sumelor ce depăşesc 30 milioane lei. „Prin poştă, on-line, primeam pe numele de Iudith Krausz, iar mai apoi pe numele contabilului şef Georgeta Aristan, numerar pentru care predam chitanţele aferente. Problemele privind plăţile au început să apară începând cu data de 14 iulie 1999 (a naibii coordonare!) când urmau la scadenţă cecuri în valoare totală de 2.971.684.390 lei”. Sandu Nicolae susţine că în această perioadă au început telefoane către ginerele său, Adrian Tărău, pentru a nu introduce cecurile la plată, din partea colonelului Viorel Gavriluţ, a locotenent-colonel Radu Mihuţ şi a căpitanului Dumitru Luncan. Vă reamintim că Radu Mihuţ a murit în anul 2000, dar ceilalţi doi poliţişti sunt încă în activitate şi au fost puternic susţinuţi ulterior de tatăl lui Adrian, Aurel Tărău, imediat ce a fost numit prefect de Bihor. Luncan a fost promovat şef de birou, dar lui Gavriluţ nu i s-a putut da nici o funcţie, datorită informaţiilor compromiţătoare ajunse la dosarul său de personal în legătură cu instrumentarea cel puţin dubioasă a mai multor dosare. Printre altele, Gavriluţ este şi naşul de cununie al sorei lui Viorel Ştiube şi unul dintre consilierii şi protectorii megaevazionistului, „martor mut” al afacerilor frauduloase derulate de acesta cu alcool şi produse petroliere.
„În locul cecurilor scadente şi neintroduse în bancă, am primit alte cecuri, iar în final un cec de 3.542.068.938 lei, care a fost depus în bancă la data scadenţei şi refuzat la plată”– se lamenta Sandu Nicolae. Cheia cu care se descifrează întregul scenariu constă într-un contract de colaborare, încheiat, cică, la 15 iulie 1999, între ginere şi socru, prin care SC ANTOL OIL SRL Oradea, reprezentată de Tărău Adrian în calitate de administrator, se obliga să vândă, prin staţia proprie de carburanţi, combustibilii livraţi de SC DUROFF SRL şi apoi să livreze prin bancă, în contul SC PRODALIMENT S.A., contravaloarea acestora. Se menţiona că obiectul contractului „îl constituie colaborarea în sensul recuperării prejudiciului cauzat de SC DUROFF SRL Oradea societăţii PRODALIMENT Salonta în sumă de 3.542.068.938 lei”! Dar, atenţie! Până la acea dată, SC DUROFF nu făcuse nici o afacere cu combustibil şi abia peste două săptămâni urma să dea ţeapa de la SNP Arad!
Actele vorbeşte!
Buna „conlucrare” dintre ginere şi socru atinge punctul culminant în afaceri în 15 decembrie 1999, când cei doi încheie o notă la contractul anterior de colaborare şi prin care se recunosc de data aceasta 6 (!) livrări de motorină de la SC DUROFF SRL către ANTOL OIL SRL între 20 iulie şi 1 august 1999, în sumă de 727.004.925 lei, din care TVA reprezintă 140.622.130 lei. Ori, se pot remarca următoarele: la 20 iulie 1999, SC DUROFF încă nu avea motorină, iar succesiunea numerelor de avize demonstrează întocmirea ulterioară a acestora, pentru a da o aparenţă de legalitate escrocheriei. Mai mult, deşi se menţionează că a plătit TVA, în realitate nu a fost facturat de către DUROFF SRL un preţ în care să se includă şi TVA, decât cel de 4800 lei/kg, care, la data respectivă, era mai mic decât acela de la poarta rafinăriei. Chiar şi aceşti bani, „recuperaţi” de Tărău de la DUROFF, nu au ajuns însă la PRODALIMENT în totalitate, ci numai 680 milioane, restul rămânând probabil în familie. Toate acestea poartă numele de evaziune fiscală, fals în acte publice şi spălare de bani, dar cu condiţia să existe ofiţerii şi procurorii care să îndrăznească să le observe.
Cine-i orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani în pace
Un lucru este sigur: procurorul Aurel Mascaş nu a observat nimic. Ca un făcut, şi acest dosar care se învârtea în jurul lui Adrian Tărău, a ajuns tot la Mascaş, considerat de unii expert în muşamalizări de infracţiuni economice. Deşi poliţia îi audiase pe cei doi directori arădeni ca „făptuitori”, adică pasibili de răspundere penală, Marin Duţă şi Gheorghe Birău sunt audiaţi de „procurorul-detergent” ca simpli martori, fără să se pună problema responsabilizării lor pentru „amabilitatea” dovedită faţă de Banhazi şi Tărău. Toate datele la care facem referire se găsesc în dosarul ce îi vizează pe Lenuţa Borza şi Gheorghe Banhazi, având nu mai puţin de şase volume şi trimis la instanţă pentru a se pierde urma adevăraţilor profitori şi trăgători de sfori din acest dosar. Aşa a fost posibil ca cei doi directori de la Arad să scape de răspundere penală şi să fie menţinuţi în funcţii până săptămâna trecută, când au fost destituiţi ca urmare a dosarului Medinţu. Sursele noastre din Arad şi datele apărute în presă dau ca certă audierea de către Parchetul Naţional Anticorupţie a tuturor poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor care au avut vreo tangenţă cu dosarele în care au fost cercetaţi Medinţu şi apropiaţii săi între 1998 şi 2001 la organele de anchetă din Timişoara, Arad sau Deva. GAZETA de Oradea a trimis prin fax informaţiile deţinute şi documentele la care face referire, pentru a fi avute în vedere, iar cei din „Departamentul Bihor” care au prăduit SNP PETROM Arad să-şi primească răsplata, măcar în ceasul al doisprezecelea. Este limpede că, dacă procurorul Mascaş îşi făcea datoria la timpul potrivit, cei doi directori arădeni, Marin Duţă şi Gheorghe Birău, nu ar fi rămas în funcţii şi nu ar mai fi protejat şi susţinut escrocheriile pesedistului Medinţu. În toate dosarele penale anterioare, se presupune că fostul vicepreşedinte al PSD Arad ar fi obţinut soluţii de netrimitere în judecată prin şantajarea poliţiştilor sau procurorilor care le-au instrumentat. Cum s-or fi descurcat cu Mascaş şi cu Gavriluţ, s-ar putea să nu rămână chiar o enigmă. Oricum, Tărău nu a rămas dator, el lăudându-se în repetate rânduri că, prin filiera PDSR în care se integrase, l-a propulsat pe Mascaş ca procuror general adjunct la Bihor.
POZA CU POP
Complicitatea unor procurori la favorizarea acestei ţepe arădene a lui Adrian Tărău rezultă şi din indiferenţa şi lipsa de reacţie la declaraţiile pe care le-a dat Lenuţa Borza. La 21 ianuarie 2000, Ioan Pop, naşul lui Adrian Tărău şi şef al Parchetului Militar Oradea, s-a deplasat la Penitenciarul Timişoara, unde i-a luat o declaraţie inculpatei. Aceasta a descris amănunţit, printre altele, modul în care i-ar fi dat 300 de milioane de lei procurorului Viorel Gavra pentru a „rezolva” problema unui cec fără acoperire pe care ea însăşi îl emisese. „La 31 ianuarie 2000, am primit spre soluţionare plângerea SC PRODALIMENT Salonta, dar la 15 februarie 2000, am făcut raport la Parchetul Militar Bucureşti în care am specificat că, având în vedere faptul că directorul SC PRODALIMENT, Sandu Nicolae, e socrul finului meu, Adrian Tărău, ar fi oportun să mă abţin în cauză”, declara în vara anului trecut Ioan Pop. Nu se mai ştie nimic de declaraţia luată Lenuţei Borza despre procurorul Gavra, dar aceasta a afirmat în şedinţa publică din 26 septembrie 2001 că menţine tot ce a declarat anterior despre Gavra şi că i-ar mai fi dat aceluiaşi procuror şi suma de 3000 DM pentru o altă intervenţie pe care magistratul i-ar fi promis că o face în favoarea ei la un coleg. Bine ar fi ca toate aceste adevărate favoruri care li s-au făcut oamenilor lui Tărău de procurori ca Mascaş, Gavra, Ioan Moldovan sau Octavian Crişan să fie reanalizate, iar concluziile să fie făcute publice, aşa cum se promite în legătură cu ceilalţi procurori care l-au scos basma curată pe George Medinţu. Ofiţerii Viorel Gavriluţ şi Dumitru Luncan, încă activi, merită şi ei purecaţi. Pentru cei obişnuiţi cu o anumită imagine a susnumiţilor, maeştri ai manipulării presei locale, surprizele ar fi totale. Adevărata lor faţă trebuie cunoscută de opinia publică intoxicată.
Ana Demeter
