Serviciile secrete ex-sovietice au cucerit România
Invazia economică rusească
În ultimii trei ani, probabil fără nici o legătură cu guvernarea PSD, se constată o devărată invazie economică rusească pe teritoriul României. Vârful de lance al acestei strategii de ocupare paşnică a României este concernul LukOil, afacere multinaţională controlată de fostul (?) KGB. Pe lângă acest colos, pe teritoriul ţării mai funcţionează sute de firme din fostul spaţiu sovietic, firme care sunt, în realitate, metode de acoperire a unor activităţi care afectează siguranţa naţională. Numai în Cluj funcţionează peste 100 de “antene” ale serviciilor secrete ruseşti. Prin controlul pe care urmăresc să-l obţină trusturile ruseşti asupra sistemului energetic şi a industriei grele româneşti, ţara noastră este în pericol de a redeveni o simplă “gubernie”. Noul regim de ocupaţie a fost făcut posibil prin desfiinţarea UM 0110, adică a acelei unităţi speciale din cadrul fostei Securităţi specializată în contraspionaj pe relaţia “ţări frăţeşti”.
Dorin Petrişor
UM 0110 a fost înfiinţată în 1965, imediat după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, din două motive. În primul rând, era posibil, pentru că trupele sovietice se retrăseseră de pe teritoriul României, considerat de Moscova drept “sigur” din punct de vedere ideologic. În al doilea rând, Ceauşescu se temea să nu fie înlăturat de ruşi de la putere (dar, de ce ţi-e frică nu scapi!), aşa că a încercat să se protejeze. Teoretic, acest serviciu se ocupa de toţi spionii proveniţi din ţări socialiste, din Cuba până în China, dar cei mai activi erau ruşii şi ungurii, din simplul motiv că erau cei mai interesaţi de politica internă românească. Un “amănunt” aparent picant este acela că, de multe ori, ofiţerii UM 0110 colaborau chiar şi cu CIA. Uneori, aveau interese comune. Printre primele măsuri luate de regimul Ceauşescu, după informaţiile primite de la UM 0110, au fost marile “epurări” din Armată şi Securitate, din anii 1967 şi 1972, prin care o sumedenie de ofiţeri de rang înalt decospiraţi ca agenţi sovietici au fost trecuţi în rezervă. Însă, purificarea n-a fost niciodată completă.
Gorbaciov i-a cerut lui Ceauşescu să desfiinţeze contraspionajul
Spre sfârşitul anilor ’80, România devenind tot mai izolată, din cauza politicii paranoice a lui Ceauşescu, serviciile secrete străine şi-au intensificat activitatea pe teritoriul ţării. Au fost ajutate şi de marea defectare a generalului Pacepa. Surse care doresc să-şi păstreze anonimatul ne-au informat că Mihail Gorbaciov îi ceruse lui Ceauşescu, în cadrul vizitei făcute în România în 1988, două lucruri: să renunţe la reducerea cheltuielilor militare şi să… desfiinţeze UM 0110. Piticul din Scorniceşti nu i-a dat ascultare, ceea ce a făcut să fie singurul fost conducător comunist executat. Aceleaşi surse afirmă că, puţin înainte de Revoluţie, Virgil Măgureanu, primul şef al SRI, şi Ioan Talpeş, actuala primadonă a serviciilor secrete româneşti, au făcut o vizită la Moscova. De ce oare?
În 1990, Armata a confiscat toate dosarele Securităţii. Singurele care nu s-au mai “întors la vatră” au fost cele ale UM 0110. “Beneficiarii” acestei afaceri au fost generalii Vasile Ionel (7 ani de studii în URSS), numit şef al Marelui Stat Major după Revoluţie, Nicolae Militaru, primul Ministru al Apărării Naţionale în aceeaşi perioadă (suspect de colaborare cu GRU în dosarele Corbu 1 şi 2), generalul Ştefan Kostyal, amiralul Cico Dumitrescu şi mulţi alţii.
“Ar trebui împuşcaţi”
Şeful cel mare al UM 0110 avea numele de cod Negruţiu. Unitatea avea un efectiv de 167 de oameni, din care la Cluj activau zece. La Cluj, ultimul şef al acestei unităţi a fost colonelul Pamfil Gorcea, ulterior şef de protecţie la Banca Dacia Felix, decedat acum patru ani. Teoretic, UM 0110 a mai funcţionat până la începutul lui 1992, dar, în fapt, nu mai acţiona. Virgil Măgureanu a desăvârşit masacrarea serviciului românesc de contraspionaj, începută de armată. Ca să fie totul cât se poate de clar, Măgureanu l-a numit adjunct al SRI pe generalul Gheorghe Lupu, fost secretar PCR pe UM 0110, suspectat în cazul unor scurgeri de informaţii din unitate. Generalul clujean Traian Ciceo, în schimb, a fost dat afară din SRI de acelaşi Măgureanu pentru că ceruse public expulzarea spionilor sovietici din România. Întristător pentru demnitatea noastră naţională este faptul că până şi bulgarii au expulzat o sumedenie de spioni ruşi. Numai autorităţile române sunt “ospitaliere” cu ei.
Toţi foştii ofiţeri de contraspionaj au fost trecuţi pe linie moartă. La Cluj, ei au fost “prelucraţi” de colonelul Mincu (fost şef al transmisiunilor Armatei a IV-a, reactivat de Militaru), pentru a-i divulga sursele, în vederea lichidării acestora de către GRU (spionajul militar sovietic). Menţionăm că, în zilele de 25-30 decembrie 1989, generalul Militaru a reactivat peste 70 de generali şi colonei trecuţi în rezervă pentru legături cu acţiunea “Corbii” (care viza înlăturarea de către contraspionajul militar român a agenţilor GRU din Armată). Generalii clujeni de contrainformaţii militare, Vasile Rus şi Nicolae Aştilean, care au lucrat pe caz, au fost anchetaţi la sânge (cu pistolul la tâmplă), personal de Nicolae Militaru, pentru a afla numele ofiţerilor din Marele Stat Major care l-au deconspirat ca agent GRU. Mai mult, la un moment dat, Militaru a declarat că toţi ofiţerii UM 0110 şi de contrainformaţii militare ar trebui împuşcaţi pe loc.
Terminatorul Caraba
Prima măsură a fost luată în 23 ianuarie 1990, când au fost trecuţi în rezervă, la grămadă. Pe urmă, unii au fost reactivaţi, dar pentru scurtă vreme şi lipsiţi de “obiectul muncii”, adică de dosare. Oricum au fost tracasaţi, ameninţaţi, unora li s-au fabricat dosare, iar alţii au murit în condiţii suspecte. Puţinii supravieţuitori tac mâlc. De frică. Întreaga activitate a contraspionajului a fost sistată, iar noul regim nu s-a ostenit să pregătească “schimbul de mâine”. Astfel, România a ajuns printre puţinele ţări din lume total descoperită informativ. E drept că şi “societatea civilă” a “muşcat-o”, confundând contraspionajul cu poliţia politică, astfel că opinia publică de la începutul anilor ’90 a oferit un sprijin consistent agenţilor sovietici de la vârfurile puterii.
“Terminatorul” clujean al UM 0110 a fost, spun sursele noastre, a fost colonelul Cornel Caraba, şef antenă SIE (Serviciul de Informaţii Externe) pe Ardeal, omul generalului Mihai Caraman, numit şeful serviciului în timpul guvernării Petre Roman. Conform unei informaţii neconfirmate, Caraba ar fi activ şi acum, fiind angajat la Parlament. De altfel, conform unor alte surse, Mihai Caraman ar fi consilier personal al premierului Adrian Năstase. Traseul ultimului este, de altminteri destul de ciudat, având în vedere că a fost schimbat din funcţia de director SIE la presiunile NATO, pentru că penetrase sistemul în favoarea sovieticilor. În altă ordine de idei, toate sferele puterii româneşti sunt penetrate de “antene” ale fostului KGB (rebotezat FSB): Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul etc. Chiar şi “naţionalistul” Gheorghe Funar a făcut o spectaculoasă schimbare de macaz. S-a liniştit atât în ce priveşte reţeaua magazinelor Mall (în spatele căreia se află LukOil), cât mai ales în ce priveşte implantarea, de multe ori ilegală, a benzinăriilor LukOil la Cluj.
Năstase, prietenul LukOil
Bazate pe “infrastructura” de spionaj existentă, companiile ruseşti au demarat marea ofensivă economică, prin care, spun sursele noastre, se urmăreşte păstrarea României în sfera de influenţă a “marelui frate de la Răsărit”. Ofensivă care s-a intensificat în ultimii trei ani, aparent fără legătură cu orientarea politică a actualului guvern. Astfel, în aprilie 2001, primul-ministru Adrian Nastase l-a primit în audienţă pe preşedintele companiei LukOil, Vagit I. Alekperov, din Federaţia Rusă. În cadrul discuţiilor “s-au abordat o serie de aspecte referitoare la activitatea companiei LukOil în România”. Premierul Adrian Năstase “a subliniat rolul pozitiv pe care îl are compania pe piaţa românească de prelucrare a ţiteiului”. Şeful executivului a apreciat rolul important pe care îl are LukOil România “în îmbunătăţirea colaborării economice româno-ruse”. Participarea Rusiei la procesul de privatizare din România ar trebui să dea de gândit. Concernul rusesc LUKOIL a preluat 51 la sută din acţiunile marii rafinării PETROTEL, de la Ploieşti. Uzina lucrează acum cu petrol rusesc, iar LUKOIL s-a angajat să achiziţioneze în fiecare an pentru întreprinderile ei utilaje româneşti de prelucrare a ţiteiului, în valoare de 10 milioane de dolari. De LUKOIL sunt legate şi calculele României privind transportul petrolului din Marea Caspică, prin portul Constanţa, către vestul Europei. Este în curs de realizare cooperarea între GAZPROM din Rusia, ROMGAZ din România şi compania americană GOWARD ENERGY, în scopul sporirii capacităţii de transport al gazelor naturale prin România.
Ruşii preiau petrolul românesc
“Pohta” cea mare a kaghebiştilor de la LukOil este însă compania Petrom. SNP este cea mai mare companie petrolieră integrată din Europa Centrală şi de Est şi dispune de o piaţă de desfacere pe măsura. Singura companie din zonă ce poate rivaliza cu Petrom este firma austriaca OMV, dar aceasta are un punct sensibil în aprovizionarea cu materie primă. Pe de altă parte, compania petrolieră este cel mai mare contribuabil la bugetul statului, chiar dacă are serioase restanţe: 36.400 miliarde lei în 2001 şi 40.530 miliarde lei în 2002. Din valoarea totală a bugetului în 2002, 13,7 la sută sunt bani încasaţi de la o singură companie, Petrom. Privatizarea Petrom înseamnă pentru statul român renunţarea la o proprietate care a realizat în 2002 o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de dolari şi a exportat produse petroliere de 613 milioane de dolari. De curând, LukOil şi-a reiterat intenţia de a prelua atât Petrom cât şi marea rafinărie Petromidia. Cedarea pachetului majoritar de acţiuni către colosul rusesc ar fi un gest de inconştienţă majoră a guvernului român. Asta ar însemna controlul rusesc total asupra resurselor energetice ale ţării, ceea ce, evident, ar avea şi serioase repercusiuni în plan politic. Nu te poţi orienta politic spre Vest şi economic spre Răsărit. Din păcate, marile companii occidentale s-au arătat reţinute în a se implica în marea privatizare românească. Deşi autorităţile române erau în cărţi cu SUA, pentru a putea negocia pătrunderea capitalului american în industria energetică românească.
Industria “balşoi”
Petrolul nu este singurul domeniu de “interes strategic” al ruşilor pe teritoriul României. Companiile de la Răsărit se pregătesc să preia şi frâiele industriei grele româneşti. Astfel, pachetul majoritar la marele ISCT (Industria Sârmei Câmpia Turzii), printre cele mai importante platforme industriale din ţară (şi acum are peste 6.000 de angajaţi), a fost preluat de Conares Trading, cu sediul în Elveţia, companie deţinută de… investitori ruşi. Conares este proprietara combinatului Celeabinsk şi deţine, printre altele, şi pachete de acţiuni la mari producători de oţel, precum Magnitogorsk şi Metalurgiceski Kombinat. Toate ex-sovietice. Grupul nu este prezent însă doar pe piaţa metalurgiei, ci şi pe pieţe conexe. Conares este prezentă în România şi în industria maşinilor grele şi a utilajelor petroliere, prin UPET Târgovişte. De asemenea, grupul deţine participaţii în operatorul rus de telecomunicaţii Menatep. Acesta din urmă este condus de Mihail Hodorovski, unul dintre cei mai bogaţi est-europeni, şi are o capitalizare de 25 de miliarde de dolari.
În relaţiile de afaceri cu România, Conares a cumpărat de la APAPS Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte şi este interesată de Petrotub Roman. În plus, grupul vinde înRomânia două milioane de tone de oţel şi 20.000 de tone de nichel, cifra lor de afaceri fiind, în 2001, de aproximativ un miliard de dolari. Numai în relaţiile cu România, schimburile comerciale ale Conares totalizează aproximativ o sută de milioane de dolari. Asta în condiţiile în care întreprinderile româneşti producătoare de oţeluri cad ca frunzele toamna.
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, premierul rus, Mihail Kasianov, a făcut de curând o vizită la Bucureşti. Adrian Năstase i-a dat asigurări că participarea Rusiei la marea privatizare românească are undă verde. Abia cu o jumătate de gură, premierul român a “îndrăznit” să afirme că ar fi necesară o creştere a exporturilor româneşti către Rusia, în condiţiile în care balanţa comercială este et în favoarea “fostului” ocupant. Mai urmează introducerea obligativităţii studierii limbii ruse în şcoli.
Dorin Petrişor
