PROCURORII KEROSENULUI

Curtea Supremă de Justiţie îi demască pe
PROCURORII KEROSENULUI

GAZETA de Oradea a intrat în posesia unei hotărâri a Curţii Supreme de Justiţie prin care se consacră în mod definitiv vinovăţia mai multor procurori şi funcţionari ai Statului Român, obedienţi mafiei petrolului din Bihor. Dacă Joiţa Tănase, încă procuror general al României, nu ar fi un mincinos dovedit, şi dacă am trăi într-o ţară normală, toţi aceşti complici ai lui Mircea Pocşe, pe care-l vizează decizia CSJ, ar fi trebuit cercetaţi imediat şi traşi la răspundere penală. Dar, câtă vreme Adrian Năstase şi Joiţa Tănase, din poziţiile pe care vremelnic le ocupă, vor mai avea puterea de a înăbuşi toate aceste reacţii fireşti ale unui stat de drept, complicii şi “favorizatorii” din Bihor ai traficului cu produse petroliere pot să stea încă liniştiţi. Pentru momentul în care vor exista premisele ca aceştia să fie totuşi  sancţionaţi, GAZETA de Oradea prezintă opiniei publice tabloul complicităţilor lor, ca punct de pornire într-o anchetă viitoare. Dacă ei nu vor răspunde, statul de drept va fi doar o himeră pentru cel puţin încă o generaţie de români.

Prin Decizia nr 4060/27 septembrie 2002, pronunţată în dosarul nr 2266/2002 al Curţii Supreme de Justiţie, au fost casate Sentinţa Penală nr 2082/2000 a Judecătoriei Oradea, Decizia Penală nr 445/A/2001 a Tribunalului Bihor şi Decizia Penală nr 730/R/2001 a Curţii de Apel Oradea privind pe inculpatul Mircea Liviu Pocşe, unul dintre foştii „locotenenţi” ai celebrului Adrian Tărău, „regele” contrabandiştilor cu petrol din Crişana. Cauza a fost trimisă la Judecătoria Oradea spre rejudecare, urmând să fie restituită la organul de urmărire penală pentru completarea urmăririi. Dosarul a primit nr 14705/R/2002 la instanţa orădeană şi va avea al doilea termen de judecată în 26 februarie a.c., când, cu certitudine, dosarul va fi trimis Parchetului pentru a completa urmărirea penală, lucru care nu s-a putea face în faţa instanţei decât cu mare întârziere şi cu multe dificultăţi. Procurorul Mascaş îl trimisese în judecată printr-un rechizitoriu din 23 mai 2000 pentru infracţiuni minore, ignorând documentele şi actele de urmărire penală din care rezulta că avea în faţă o adevărată reţea internaţională care făcea contrabandă la scară mare cu produse petroliere.

Ignoranţa instanţei

În motivarea deciziei CJS, se arată următoarele: „Conform art. 297 din Codul Penal, înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor constă în falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate ori substituite. În cauză, pe parcursul urmăririi penale, constatându-se că scrisorile de transport internaţional prezentate de către inculpat în Vama Halmeu, România, sunt modificate referitor la natura combustibilului achiziţionat, adăugându-se «benzină pentru avion», s-a dispus, în baza art. 517 din Codul de Procedură Penală, ca prin comisie rogatorie în Slovacia, să fie înaintate documentele comerciale şi de transport, încheiate între firma furnizoare externă, SLOVPETRIMIX din Bratislava şi firma S.C. LUCMIR IMPEX SRL Oradea. Deşi activitatea infracţională a inculpatului, sub acest aspect, nu a fost elucidată, întrucât nu au fost primite relaţiile solicitate prin comisie rogatorie, s-a întocmit actul de sesizare a instanţei în care se precizează că, «în lipsa documentelor comerciale internaţionale, s-a acceptat ca atare importul de benzină de aviaţie», astfel cum inculpatul a declarat autorităţilor vamale, pe care, ulterior, a vândut-o «prin substituire» ca benzină pentru autoturism, agenţilor economici din România. Organul de urmărire penală, după sesizarea instanţei, a trimis Judecătoriei Oradea, rezultatele dispuse prin comisie rogatorie, fără însă a le traduce în limba română. Instanţa de judecată, cu toate că a primit documentele comerciale internaţionale din Slovacia, le-a ignorat. Ori, pentru stabilirea cu certitudine a vinovăţiei inculpatului cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune, era necesar a se stabili, prin admiterea tuturor probelor necesare, natura combustibilului achiziţionat de către S.C. LUCMIR IMPEX SRL din Slovacia (kerosen sau benzină pentru autoturisme) şi, pe care, inculpatul a comercializat-o în România, către agenţii economici. Pe de altă parte, între infracţiunea de înşelăciune privind calitatea mărfurilor şi celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, există o puternică corelaţie infracţională, astfel încât, de dovedirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 297 din Codul Penal depinde într-o măsură determinantă probarea existenţei infracţiunilor ulterioare”.

Mascaş, călare pe SRI

Toate criticile preluate mai sus din decizia Curţii Supreme se referă la procurorul Aurel Mascaş, promovat între timp procuror general adjunct la Parchetul Curţii de Apel Oradea. Acesta a cunoscut faptul că autorităţile slovace au trimis rezultatele comisiei rogatorii şi că din acestea rezulta fără nici un dubiu că firma orădeană LUCMIR importase în realitate benzină auto şi falsificase documentele prezentate în vama română.  Procurorul Mascaş a redactat în pripă rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Pocşe pentru o infracţiune minoră, fals privind calitatea mărfurilor, scutindu-l de răspunderea pentru infracţiunea mult mai gravă, aceea de contrabandă. Aşa cum a constatat şi Curtea Supremă, Mascaş a trimis Judecătoriei Oradea rezultatele comisiei rogatorii după sesizarea instanţei, fără să le traducă şi fără să atragă atenţia procurorului de şedinţă, de la un parchet mult inferior ierarhic, asupra relevanţei acestora. Mai mult, chiar modalitatea aleasă de Mascaş este neprocedurală, deoarece el nu putea „trimite probe” la judecătorie după sesizarea acesteia şi fără ca acele probe să fi fost cunoscute şi prezentate inculpatului la sfârşitul urmăririi penale, ci trebuia să ceară încuviinţarea instanţei pentru administrarea documentelor, într-o şedinţă publică şi în contradictoriu. Toate acestea ar fi presupus însă deconspirarea faptei lui Mascaş, care nu voia să se ajungă la cercetarea întregii reţele infracţionale condusă de Adrian Tărău, cel ce intenţiona să dobândească, pentru orice eventualitate, imunitate parlamentară de la PDSR, partid pe care l-a „sponsorizat” copios. Cum nu a reuşit, Adi Tărău a schimbat tactica şi l-a făcut pe taică-său prefect, iar la rândul său, acesta nu i-a uitat pe protectorii fiului, inclusiv pe procurorul Mascaş. Faptele acestuia sunt însă mult mai grave. În acelaşi dosar, procurorul Aurel Mascaş a dosit, potrivit surselor, şi două volume cu transcrieri ale unor înregistrări audio realizate în mod legal, autorizate de Parchetul General la cererea SRI, instituţie care avea date suficiente despre faptul că în Bihor, sub conducerea lui Adrian Tărău, activa o puternică reţea infracţională, a cărei activitate, prin dimensiunile şi prejudiciile cauzate, submina economia naţională. Din interceptări rezulta modul organizat în care statul român era jefuit de banda lui Tărău-junior cu sute de miliarde de lei, cu complicitatea unor şefi de instituţii şi vameşi, cu protecţia poliţiei şi procurorilor de felul lui Mascaş.

Joiţa, abandonatorul

La conferinţa de presă din 31 mai 2002, procurorul general Joiţa Tănase a declarat că „s-au făcut verificări de către cei de la Bihor în dosarul Tărău. Au raportat că soluţia de scoatere a sa de sub urmărire penală este legală şi temeinică. Joiţa i-a asigurat pe ziarişti că va lua măsuri împotriva celor care au raportat în mod mincinos, urmând ca aceştia să răspundă inclusiv penal dacă au comis abuzuri şi au favorizat infractori. Din 27 septembrie 2002, de la data hotărârii Curţii Supreme până în prezent, nimeni nu s-a ocupat încă de procurorul Mascaş şi de toţi cei care au favorizat organizaţia mafiotă a lui Adrian Tărău. Doar Alianţa Anticorupţie, formată din Blocul Naţional Sindical, Agenţia de Monitorizare a Presei şi Asociaţia pentru Transparenţă, a sesizat recent cele două camere ale Parlamentului, Preşedinţia României şi Parchetul Naţional Anticorupţie pentru tragerea la răspundere a premierului Adrian Năstase şi, implicit, a procurorilor bihoreni care l-au favorizat pe Tărău şi au întârziat anihilarea organizaţiei care, prin contrabandă cu cantităţi imense de produse petroliere, a subminat economia naţională. Deoarece aceste sesizări au creat doar cadrul legal pentru cercetările ce vor urma, abandonate la faza de promisiune de Joiţa Tănase, tuturor acestor instituţii le va fi înaintat un set de documente doveditoare şi prezentarea amănunţită a cazului.

Lista lui Vendem

Blestemele lui Mircea Pocşe, cel care a stat deja în arest timp de un an şi are toate şansele să mai stea încă mulţi ani după gratii, îi vizează pe Adrian Tărău, procurorul Ioan Moldovan (actualmente procuror şef al secţiei orădene a PNA), pe ofiţerii de poliţie Cantemir Ursuţa şi Viorel Gavriluţ, pe Ioan (Puiu) Lascău şi pe oamenii lui Abrudan, despre care va face mărturisiri interesante. Dar, în primul rând, Pocşe ar vrea să fie primul care să-l întâmpine cum se cuvine pe Tărău, dacă acesta va avea vreodată curajul să se întoarcă în ţară. Să ştie nemernicul că nu degeaba a fost el poreclit „Vendem”, adică Van Damme în lectura lui Mircea Pocşe. Despre ceilalţi, Pocşe speră să-şi respecte fiecare cuvântul şi să-l protejeze în continuare, ca până acum. GAZETA de Oradea vă prezintă, în premieră faţă de noul context creat de decizia Curţii Supreme de Justiţie, reacţiile anterioare ale unor procurori care l-au ajutat pe Tărău şi care vă ajută să vă faceţi o imagine despre contribuţia fiecăruia la protecţia reţelei. Procurorul general Ioan Rus: „Cercetările penale efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie faţă de procurorul Lele Alexandru nu au nici un fel de legătură cu dosarul privind pe Pocşe Mircea şi Adrian Tărău, în care magistratul a emis mandate de arestare la data de 20 aprilie 2001 pentru afaceri frauduloase cu produse petroliere. Toate cercetările efectuate ulterior au evidenţiat că nu existau probe cu privire la învinuirea şi mai apoi arestarea lui Adrian Tărău, în acel dosar. Nu corespund adevărului nici aserţiunile procurorului Lele că în toate cauzele penale cu petrol, în care a administrat probe care reliefau vinovăţia certă a unor persoane, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a făcut abstracţie, însă tocmai de acele probe. În realitate, procurorul Alexandru Lele a comis o faptă de o gravitate deosebită, arestându-i nelegal, fără probe, pe Adrian Tărău şi Mircea Pocşe”. Pensionabilul Rus clama acestea în 29 martie 2002, şi ar trebui să i se dea acum temă de casă lecturarea zilnică, de 100 de ori, a deciziei Curţii Supreme.

Valorile procurorului Moldovan

 Alt „profesionist dezinteresat”, procurorul Ioan Moldovan, arăta în referatul nr 202/VI.13/29 ianuarie 2002 că „procurorul Lele a arestat nelegal în 20 aprilie 2001 pe învinuiţii Tărău Adrian şi Pocşe Mircea, care ar fi desfăşurat activităţi nelegale pentru importul cantităţii de 1495 tone benzină, folosind la autorităţile vamale române documente comerciale şi de transport falsificate, faptă prevăzută de art. 26 Cod Penal, raportată la art 178-179 din Legea nr 141/1997. Dosarul a fost preluat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi prin ordonanţa din 6 iunie 2001, procurorul Crişan Octavian a dispus infirmarea procesului verbal de începere a urmăririi penale (!!!) din data de 19 aprilie 2001, iar prin ordonanţa din 30 noiembrie 2001, în dosarul nr 23/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Adrian Tărău şi încetarea urmăririi penale faţă de Mircea Pocşe. Soluţia a fost dată de procurorul Crişan Octavian şi este legală întrucât Tărău nu a avut participaţie la comiterea infracţiunii pentru care a fost cercetat de procurorul Lele, iar Pocşe Mircea a fost trimis în judecată anterior pentru aceeaşi faptă şi a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, astfel că există autoritate de lucru judecat. Arestările le apreciem ca fiind imputabile procurorului Lele, împrejurare reţinută şi în referatul nr S.6/I.3/2002, comunicat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie la 14 ianuarie 2002. Conducerea Parchetului Curţii de Apel Oradea socoteşte imputabile arestările nelegale efectuate de procurorul Lele şi le consideră abateri grave de la conduita profesională, de natură să împieteze asupra valorilor pe care le apără instituţia noastră”.  Având acum în faţă hotărârea Curţii Supreme de Justiţie, te întrebi ce valori o fi apărat procurorul Moldovan şi cum se vor fi cunatificat acestea. Oricum, între timp, pentru că probabil ştia prea multe, „comisarul” de carton a ştiut să-şi fructifice oportunităţile, pozând pentru PNA. Crişan Octavian, cunoscut ca înfocat „fan Pălcuţ”, face în continuare anchetă la Parchetul Curţii de Apel Oradea, iar Mascaş a fost menţinut ca adjunct al lui Rus. Din salariul de bugetar îşi ridică o frumoasă vilă, încercând să uite incidentul pe care l-a avut cu colonelul Gavriluţ vis a vis de modul original în care a ştiut să aplice aritmetica împărţirii lui 3 la 2.

Coşmarul Tărău

După emiterea deciziei din 27 septembrie 2002 a Curţii Supreme, dosarul a revenit la Judecătoria Oradea în 19 noiembrie 2002, pentru a fi restituit parchetului. Probabil că această dispoziţie va fi luată la termenul din 26 februarie, ocazie cu care dosarul va reveni în parohia lui Ioan Rus. Va fi interesant să vedem cine se va ocupa de el şi ce măsuri va lua. Chiar din Statele Unite, unde se spune că s-ar afla acum, Tărău ameninţă să deconspire relaţiile pe care le-a avut cu politicieni cunoscuţi şi cu funcţionarii instituţilor de stat, precum şi despre metodele prin care a reuşit atâţia ani să submineze economia naţională. GAZETA de Oradea stă însă cu ochii pe caz, iar crucea pe care procurorul Moldovan se lăuda că i-a pus-o, s-ar putea să-i vină strâmb.