Nu-ţi da aere de şef!

Sunteţi şef sau patron şi nu vă mai descurcaţi cu oamenii din subordine? Trebuie să le organizaţi munca, să le coordonaţi eforturile pentru obţinerea unor rezultate concrete?
Din poziţia de şef ne putem impune în faţa angajaţilor pe două căi. Prima cale, cea oficială, se bazează pe forţa funcţiei deţinute, prin autoritatea formală, de investitură, prin faptul că cel ce este şef are “pîinea şi cuţitul”. Rezultatele vor fi şi ele formale, de suprafaţă. A doua cale este cea mai grea, dar şi cea mai sigură. Presupune infiltrarea în sufletul (subconştientul) subalternului prin modul de comportare şi de conducere. Aceasta este calea prin care puteţi atinge în mod onorabil succesul, dacă aplicaţi în activitatea de conducere cîteva reguli simple, verificate în practica unor oameni de mare succes.

Exemplul personal

“Faceţi ca mine!” Puterea exemplului personal, pozitiv sau negativ, este deosebit de importantă în raportul şef-angajat. Explicaţia ? Oamenii învaţă prin imitare inconştientă tot felul de atitudini. Cu alte cuvinte, ei copiază comportamente din mediul în care muncesc sau trăiesc. Un şef nu poate cere nimănui să facă ceea ce el însuşi nu este în stare.
Ce se întîmplă în serviciul condus de un şef delăsător, neglijent, chiulangiu? Majoritatea copiază modelul şi treburile merg anapoda. Dar dacă şeful e foarte sever, împarte numai ordine şi dispoziţii. Aceasta este autoritatea formală despre care aminteam, în care toţi subalternii ştiu că şeful îşi ascunde incompetenţa sub o mască fioroasă şi severă. Adevăratul şef  trebuie să se impună prin competenţă. Numai ea îi asigură posibilităţi reale de dominare şi conducere fără durităţi şi ilegalităţi.

Investiţi sentimental în fiecare angajat

Unii ar putea foarte bine să se întrebe de ce au nevoie de sentimente de vreme ce ei sunt şefii şi nu trebuie să dea nimănui socoteală. Dar sentimentele pot deveni arme foarte puternice în atingerea unor scopuri. Orice om, indiferent de vîrstă, nivel de cultură, tip de temperament, are nevoie de un echilibru afectiv pentru a fi normal. Pentru un angajat este deosebit de important, chiar vital, sentimentul că patronul său este interesat de soarta sa şi îl consideră un om şi nu un număr oarecare din totalul salariaţilor. Acest sentiment de siguranţă are două efecte: subalternul va avea încredere în şeful său şi va lucra cu spor.
Cum procedăm pentru a investi sentimente în subalterni? Îi aşteptăm în fiecare diminaţă cu cafeaua şi cu cîte o mîngîiere pe creştet? Nu! Dacă am face acest lucru, am fi bănuiţi de ţicneală.
Pur şi simplu, trebuie să acordăm fiecăruia dintre angajaţi puţină atenţie. Trebuie să ştim cît mai multe despre fiecare subaltern: ziua de naştere, situaţia familiră, aspiraţii, slăbiciuni, vicii, etc. Să-i folosim la maxim posibilităţile fizice şi psihice. Căci cine are informaţia stăpîneşte situaţia.
Aprecieaţi-i munca şi va munci îndoit. Ascultaţi-l cu atenţie, atunci cînd este cazul, şi vă va stima mai mult. Fiţi sever, dar drept cu cel care greşeşte. Respectînd această regulă, veţi avea angajaţi devotaţi, lucru ce valorează mai mult decît orice capital din lume.

Lauda mobilizează!

Lăudaţi cu măsură cel mai mic progres al angajatului! Lauda mobilizează pe om în direcţia dorită de cel care-l laudă. De altfel, fiecare om simte nevoia să i se recunoască meritele. Nu muncim numai din datorie sau pentru a ne umple burţile, muncim pentru a avea succes, pentru a primi onorurile de om de succes.
Cum reacţionează un om lăudat de şef? “Uite, şeful m-a lăudat, mi-a spus că am făcut o treabă grozavă. Să ştii că începe să-mi meargă şi mie!”. Un om cae spune aşa ceva va munci cu puteri înzecite şi îi va fi mereu recunoscător şefului.

Critica criticii

Nu criticaţi niciodată direct şi aspru, căci efectele vor fi contrare celor aşteptate!
Orice om are orgoliul său, care trebuie protejat. O lovitură primită în orgoliu poate determina o duşmănie pe viaţă. Ori de cîte ori nervii vă îndeamnă să criticaţi pe cineva, întrebaţi-vă cîţi oameni s-au îndreptat prin critică! Care va fi reacţia firească a unui om criticat? De regulă, va căuta să-şi justifice faptele, provocînd discuţii în contradictoriu, certuri, ieşiri violente. În alte situaţii, omul criticat va încerca să mintă pentru a-şi acoperi greşelile. Cea mai periculoasă reacţie la critică este tăcerea. Oamenii tăcuţi sunt, de regulă, foarte periculoşi. “Fereşte-te de cîinele mut şi de omul tăcut!”. Asemenea oameni se “autootrăvesc”, izbucnind uneori în răzbunări cumplite.
Pentru a critica nu trbuie să fii nici foarte inteligent, nici foarte cult. E foarte uşor să critici, mai greu e să îl îndrepţi pe cel pornit pe căi greşite. Lucru care necesită multă inteligenţă şi perseverenţă.
Ce facem însă cu subalternii care greşesc? Îi lăsăm de capul lor? Nu, în nici un caz. În primul rînd, vom observa la aceştia două tipuri diferite. Prima categorie este compusă din cei care acţionează conştient şi voit (leneşii,hoţii, etc.), aceştia trebuind trataţi ca atare. A doua categorie îi cuprinde pe cei  care acţionează involuntar, fără intenţia de a face rău (uitucii, distraţii).
Gradarea criticii este o adevărată artă. Modul de aplicare al ei, la fel.
Un procedeu inteligent de a critica este inspirat de proverbul “Bate şaua, să priceapă iapa”. Este vorba de critica mascată sau indirectă. Pentru omul înţelegător, o singură vorbă este suficientă. Condiţia este ca vorba să fie aleasă cu multă pricepere.

Prietenul angajaţilor

Ajutaţi-vă subalternii aflaţi în situaţii grele sau disperate! Ajutaţi-I concret cu ceea ce le este necesar ( un sfat, bani, zile libere ). Să nu ne mire faptul că unii oameni nu ne vor ierta toată viaţa pentru că le-am refuzat un fleac. Pentru noi a fost un fleac, acel lucru, dar pentru ei a fost “colacul de salvare”.
7. În orice situaţie v-aţi afla stăpîniţi-vă nervii. Orice lucru se poate îndrepta, “numai moartea n-are leac”-spune proverbul.
Dacă ştiţi să vă stăpîniţi reacţiile de nervozitate, frică supărare, angajaţii vor crede in dumneavoastră, dar dacă vor avea parte de crize de isterie de nervi, de miorlăieli de babă slabă şi fricoasă, aceştia nu numai că nu-I mai acordă respect şefului, dar se simt şi în nesiguranţă.
În încheiere: stăpîniţi-vă pe voi înşivă şi veţi domina pe cei din jur!
8. Srăzile au ochi şi pereţii au urechi.
Nu spuneţi angajaţilor secrete legate de afacerile dumneavoastră şi nici informaţii legate de viaţa personală.
Oricîtă încredere am avea în subaltern, nevastă ori amantă, anumite lucruri din mersul afacerilor nu trebuie să ajungă la urechile lor.
Omul care reuşeşte să se debaraseze de tendinţa firească de confiere este mult mai puternic.