Cînd face politică, Dumnezeu spune D.A.

Lovitură de teatru pe listele Alianţei PNL-PD în Bihor. După ce săptămâni la şir, zvonurile privind schimbarea ierarhiei pe liste au fost vehement negate, în ultimul moment, liderii alianţei au anunţat modificarea listelor. Faţă de lista iniţială, nu au apărut nume noi, însă a fost modificată dispunerea acestora.

Astfel, la Camera Deputaţilor, s-a produs ceea ce mulţi s-au aşteptat: preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa i-a luat locul lui Octavian Bot “retrogradat” pe poziţia secundă. Locul trei pe listă a rămas ocupat de liberalul Valeriu Boeriu, în timp ce pe locul patru, ultimul considerat eligibil, a fost adus de pe lista de la Senat Silviu Torjoc (PNL).
La Senat, ambele poziţii eligibile sunt ocupate de membrii PD Bihor. Vicepreşedintele Mircea Matei a fost însă retras de pe locul întâi, în locul său fiind promovat consilierul judeţean, Radu Ţîrle.
Copreşedintele Alianţei PNL-PD, Petru Filip a explicat decizia modificării listelor prin necesitatea maximizării rezultatelor şi o mai bună acoperire din punct de vedere al imaginii.
“După consultări în cadrul Alianţei, am decis optimizarea poziţiilor de pe liste. Pentru ca vizibilitatea candidaţilor să fie maximă s-au produs câteva schimbări. Am mers mai puţin pe chestiuni sentimentale şi viscerale şi am mers mai mult pe chestiuni pragmatice. Orice decizie trebuie să fie subordonată scopului final: a lua cât mai multe voturi”, a declarat Filip.
Liberalii şi democraţii bihoreni au ridicat ştecheta şi vor să obţină împreună în alegerile parlamentare cel puţin acelaşi număr de voturi ca şi rezultatele însumate ale celor două partide din alegerile locale. În acest sens, susţin ei trebuie interpretată şi decizia modificării listelor.
Petru Filip a ţinut să precizeze că rocada între Popa şi Bot nu a ţinut cont de chestiuni personale, singura explicaţie fiind că “din punctul de vedere al imaginii, lucrurile pot fi acoperite mai bine.” Aceaşi explicaţie a fost dată şi pentru schimbările de pe lista de la Senat.
“Strict politic, şi mă refer aici la Partidul Democrat, prezenţa lui Mircea Matei ar fi fost poate mult mai justificată. Am mers însă pe chestiuni de maximizare a rezultatelor fără a merge pe chestiuni strict egoiste legate de persoane”, a explicat Petru Filip. În viziunea liderilor Alianţei, Radu Ţîrlea are potenţialul de a aduce mai multe voturi.
“Prezenţa lui Radu Ţîrlea ca şi vârf de lance este un lucru bun. El are o reprezentare politică la nivelul judeţului, în anul 2000 reuşind de pe poziţia de independent să obţină între 14.000 şi 16.000 de voturi. Deci personaliatea sa e concretizată şi printr-un rezultat electoral. Fiind pe listele noastre din 2004, dânsul va atrage un electorat care în 2000 a fost orientat spre un independent”, a sunat explicaţia preşedintelui PD Bihor.
Promovarea lui Ţîrlea pe prima poziţie la Senat este motivată de susţinerea puternică de care acesta se bucură în rândul comunităţii neoprotestante din judeţul Bihor. Promovarea acestuia comportă însă şi anumite riscuri: rămâne însă de văzut cum vor reuşi adversarii politici să exploateze clivajul religios şi dacă vor reuşi să întoarcă împotriva Alianţei majoritatea ortodoxă.
 
Boxă
Febra listelor contiuă

Agitaţie mare şi în rândul celorlate formaţiuni politice în vederea definitivării listelor.
PSD şi UDMR anunţă finalizarea procedurilor pentru această săptămână, în timp ce la PRM o decizie definitivă se va lua pe 13 octombrie.
Partidul de guvernământ a făcut mare zarvă în vara aceasta pe tema alegerilor interne de partid. În cadrul acestor alegeri preliminare membrii PSD ar fi trebuit să se pronunţe asupra candidaţilor care să intre în cursa alegerilor. Că totul nu a fost decât o acţiune de imagine, ne-o dovedesc evoluţiile ulterioare.
Listele rezultatele din prealegeri au fost trimise la Bucureşti unde vor suferi modificări majore. Consiliul de Integritate Morală a PSD şi-a intrat în atribuţiuni şi a început „curăţirea” listelor, e drept, deocamdată doar cu peştii cei mici. Listele vor fi apoi luate la puricat de către Biroul Coordonator Central care va aduce alte „îmbunătăţiri”: trebuiesc găsite locuri eligibile şi pentru noii-vechii aliaţi din PUR, ceea ce va complica şi mai mult procedura.
În Bihor, listele de candidaţi ale PSD reprezintă o mare necunoscută inclusiv pentru membrii de partid. Unul din câştigătorii prealegerilor, se pare că subprefectul Alexandru Retegan, va trebuie să renunţe la candidatură şi să rămână pe mai departe în fruntea Prefecturii. La Camera Deputaţilor cap de listă va fi preşedintele PSD Bihor, Gheorghe Sârb. Viceprimarul de Beiuş, Viorel Iuhas, chiar dacă a obţinut locul doi în prealegeri, va fi eliminat de pe listă pentru încălcarea metologiei, urmând ca pe locul său să fie promovat fie Vasile Dumbravă, funcţionar la Curtea de Conturi. Nici situaţia acestuia nu este însă pe deplin clarificată: în calitatea sa de funcţionar public el nu are dreptul să facă politică, astfel că Dumbravă va trebui să-şi rezolve incompatibilitatea. Pentru ultimul loc eligibil la Cameră, locul trei,  cel mai vehiculat nume este cel al lui Claudiu Pop, reprezentantul organizaţiei de tineret.
Pe lista de la Senat, dacă subprefectul Retegan va renunţa la candidatură, următorul pe listă ar fi Mihai Bar. Numai că şi acesta are câteva pete în dosarul său de candidatură, ceea ce îl face vulnerabil. Mai mult, Bar nu se bucură nici de încrederea colegilor de partid. PSD Bihor pare dispus să cedeze primul loc la Senat în favoarea umaniştilor. Prin această mişcare ei ar împuşca doi iepuri dintr-un foc:  ar respecta protocoul de alianţă cu PUR şi ar scăpa şi de Mihai Bar. O decizie în acest sens urmează a fi luată la nivel central, preşedintele PSD Bihor, Gheorghe Sârb anunţând că cel mai târziu în această săptămâna procedura va fi finalizată.

Rezultate previzibile în UDMR

La UDMR Bihor, o decizie privind listele parlamentare se va lua după şedinţa Consiliului reprezentanţilor Judeţeni. 401 de delegaţi sunt chemaţi să se pronunţe asuppra viitorilor parlemnatri ai Uniunii. În cursa pentru unul dintre cele patru locuri de parlamentar (3 la camera deputaţilor şi unul la Senat) s-au înscris 10 candidaţi. Cele mai mari şanse de a „prinde” un loc eligibil le au actualii parlamentari: senatorul Pete Istvan şi deputaţii Szekely Ervin şi Sarkadi Zsolt.
Lipseşte dintre candidaţi liderul UCM (grupare dizidentă din UDMR) deputatul Szilagyi Zsolt semn că poziţiile între cele două tabere au devenit ireconciliabile. Pe locul său se va regăsi de la toamnă, cel mai probabil, preşedintele UDMR Bihor, Lakatos Peter, cotat şi el cu şanse ridicate în cadrul alegerilor interne din UDMR. În ceea ce priveşte soarta dizidenţilor grupaţi în UCM, ultimele informaţii vorbesc despre o înţlegere cu Acţiunea Populară al lui Emil Constantinescu, urmînd ca politicenii maghiari să se regăsească pe listele acestui partid, alături de simpatizanţii lui Sabin Gherman.

Candidaţi cu bube în cap la PRM Bihor

Agitaţia este mare şi în tabăra PRM Bihor. Dacă locul pe prima poziţie la camera Deputaţilor a lui paul Magheru, preşedintele PRM Bihor nu poate fi pusă în discuţie, bătălia pentru un loc la Senat şi locul doi la Cameră este cu atât mai încinsă. Apele au fost tulburate de anunţul privind o posibilă candidatură a lui Mircea Ifrim, decanul facultăţii de medicină din Oradea, susţinut puternic de anumiţi lideri PRM din Bucureşti. „paraşutarea” lui Ifrim pe listele PRM la Senat ar însemna ieşirea din cursă a istoricului Miahi drecin, care va trebui să se mulţumească cu poziţia de consilier municipal.
Pentru un loc elibil trage tare şi avocatul Ioan Cigan. Prezenţa acestuia pe liste ar constitui un alt punct vulnerabil (după Ifrim) pentru partid în campania electorală, având în vedere trecutul său ca ofiţer în Securitate şi postura de avocat al fraţilor Micula.
De asemenea, şi alianţa electorală cu partidul sindicualiştilor din BNS este o nouă sursă de ameninţare pentru liderii PRM Bihor.  

Victor Papp

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.