LĂSAŢI TÂLHARII SĂ RĂMÂNĂ LA EL
Cu o limbă de lemn mai pietrificată decât de obicei, Preşedintele României a izbutit un singur mesaj memorabil într-un interviu de o oră. La emisiunea “Starea naţiunii”, Ion Iliescu a declarat că “oamenii de afaceri să-şi vadă de afaceri…Cei din lumea afacerilor să stea departe de politică…Pentru asta trebuie să luptăm”. După atâtea bătălii purtate de bătrânul leninist, ba pentru soviete, ba pentru Occident, sfâşiat dramatic ba spre Serbia lui Miloşevici, ba spre NATO, pendulând şi acum între ateism şi credinţă, revendicat cu încredere prostească ba de chiriaşi, ba de proprietari, iată că mai are năzdrăvănia să deschidă încă un front.
Nu ştiu ce înţelege Ion Iliescu prin “oameni de afaceri”. Când vine vorba despre definiţii sau exemple concrete, absolventul universităţii moscovite se repliază. Pentru românul de rând, bulversat încă după ce l-a mai auzit o dată pe Preşedinte divagând, eticheta “om de afaceri” a devenit acum periculos de sinonimă cu numele de Bivolaru, Traian Rece, Triţă Făniţă, Tender,Tărău, Iacubov.
În plin an electoral, Iliescu demonizeană lumea afacerilor. Conştient sau nu de toate consecinţele întredeschise de burzuluiala sa semantică, vrea să se creadă că afacerile sunt echivalente numai cu privatizările frauduloase, cu comenzile de stat atribuite fără licitaţii, cu eşalonările preferenţiale la plata impozitelor. Iar el şi PSD ar fi străini de toate mizeriile comerţului dirijat şi de sechelele concurenţei înăbuşite partinic.
Unde o fi trăit Iliescu în ultimii 14 ani? De cât tupeu a avut nevoie ca să se dezică brusc de tot dezastrul pe care l-a păstorit? Cei care au derulat marile afaceri, stigmatizate acum cu atâta mânie proletară, i-au fost apropiaţi. I-au adus afişe fără taxe vamale. Au suportat costurile campaniilor electorale din mari afaceri petroliere, încheiate în numele şi spre paguba statului. Au făcut contrabandă sub nasul şi blazonul autorităţilor române. Au devalizat bănci. Au compromis pentru două generaţii noţiunea de corectitudine în afaceri. Iliescu i-a cunoscut pe numele mic. Notorietatea acestor raporturi i-a protejat. Ce folos că a rămas “sărac şi cinstit”, dacă în jurul lui s-au construit averi fantastice prin trafic de influenţă şi prin valorificarea funcţilor publice deţinute de cei care l-au linguşit. Este patronul tuturor fraudelor morale sau materiale ce bulversează ţara.
Ion Iliescu se va simţi străin şi ridicol între noii burgheji. Se incomodează şi se dispreţuiesc reciproc. În ultimii patru ani au mai crescut, s-au lăbărţat peste tot. Sufocă din interior partidul “social”. Nu la ei ar vrea să se întoarcă peste un an. Vrea la credincioşii lui, sărăciţi, dezamăgiţi, nostalgici. Creduli şi supuşi. Lor li s-a adresat lunea trecută.
Sunt aceştia cu adevărat oameni de afaceri? Foştii securişti şi demnitari comunişti, reactivaţi şi reciclaţi de regimul Iliescu, au compromis o categorie de bază a oricărei societăţii. Pe carisma noului “salvator” din decembrie au fost altoite toate dorinţele lor refulate sub Ceauşescu. A rezultat cea mai robustă şi agresivă simbioză. În 14 ani a invadat şi copleşit tot. Vrea să se aşeze. Se pot despărţi. Vlăstarul nu mai are nevoie de discursuri moralizatoare.
De fapt, în interviul său, Ion Iliescu s-a referit la clientela PSD. Pentru ea au fost menţinute în Codul penal sancţiuni simbolice pentru infracţiunile economice şi de serviciu, în vreme ce furtul “de subzistenţă” concura cu gravitatea crimelor. Noile pedepse preconizate pentru evaziune îi favorizează, paradoxal, pe cei care au depăşit – sub poala lui Iliescu – faza acumulării sălbatice de capital şi vor acum să lucreze onorabil, departe de frisoanele începutului şi scutiţi de concurenţa celor care trebuie să meargă “la negru”. Aceştia nu mai cred în Iliescu.
Deficitul de productivitate din întreprinderilor româneşti se explică prin acest nefast concubinaj între politică şi afaceri, atât de tardiv şi fără vlagă repudiat de Ion Iliescu. Lipsa lor de şanse pe piaţa internaţională se datorează pârghiilor extraeconomice cultivate mai bine de un deceniu de tătucul revoltat.
Şi-a burduşit partidul stocul de bani negri? Ori este conştient, în ceasul al doisprezecelea, că nu are ce căuta la porţile Europei cu haita sinistră de aşa-zişi oameni de afaceri după el. Adio eşalonări, controle dirijate, comenzi preferenţiale. Adio ordonanţe nominalizate şi contigentări de taxe pe produse aflate deja în vamă. Toate facilităţile subiective trebuie să dispară. Împreună cu cei care le-au folosit atâta timp. Ce să mai caute şi “oamenii de afaceri” la uşa lui Iliescu? Un divorţ de prea multă vreme amânat.
Bivolaru, Iacubov şi Tărău sunt numai şi numai ai partidului patronat de Iliescu, oricât de imaculat ar vrea să pară. Iliescu se crede un martir politic, răstignit între tâlhari. Între copiii lui necredincioşi.
Alexandru LELE
