Mafia petrolului îşi arată colţii la Oradea

Secunzii lui Tărău au luat-o pe coajă!

În noaptea de joi spre vineri (27/28 martie), autoturismul avocatului orădean Lucian Negruţiu a fost făcut scrum în urma unei explozii urmate de incendiu. Maşina se afla în parcarea din spatele blocului în care locuieşte avocatul. Autoturismul, un Volkswagen Passat, a ars în proportie de 50%. Incendiul a fost semnalat in jurul orei 1.30 şi a fost stins de pompierii militari după aproximativ o jumătate de oră.
Incidentul pare cel puţin ciudat dacă avem în vedere că Negruţiu este martorul principal în dosarele în care procurorul Alexandru Lele şi judecătorii Traian Munteanu şi Adrian Popa sunt inculpaţi pentru luare de mită. Şi mai straniu este că Negruţiu se face că plouă şi nu vrea să depună plângere la poliţie.

Locuitorii din zonă spun că incendiul a fost precedat de o bubuitură, fapt ce îi face pe poliţişti să creadă că a fost vorba de un eveniment provocat intenţionat. Lucian Negruţiu a fost apărătorul mai multor infractori celebri, printre care Adrian Tărău,Viorel Ştiube, etc., de la care a încasat onorarii fabuloase. Deşi reprezentanţii presei sunt de părere că incidentul cu maşina este un avertisment, Negruţiu a declarat telefonic că ar fi vorba de  „o defecţiune tehnică”, deoarece, susţine el, nici înainte de incident şi nici după aceea, nu a primit nici un fel de ameninţări sau indicii că ar fi vorba de un incendiu premeditat. Circumstanţele producerii acestuia urmează să fie clarificate de poliţia locală, care a declanşat o anchetă în acest sens. Fost amic al procurorului Alexandru Lele, Lucian Negruţiu a susţinut în faţa anchetatorilor că ar fi intermediat pentru acesta o mită de 10.000 DM de la Viorel Ştiube, cercetat în prezent în mai multe dosare pentru evaziune fiscală de ordinul sutelor de miliarde, pentru a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar în care Lele îl cerceta pe fratele său, Ionel Ştiube. Negruţiu a confirmat şi conţinutul unui alt autodenunţ al lui Ştiube, făcut de acesta în penitenciar prin care traficantul de alcool îi acuza pe judecătorii Adrian Popa şi Traian Munteanu, foşti judecători ai Tribunalului Bihor, că i-au pretins mită 20.000 dolari, pentru a-i da o soluţie favorabilă într-un dosar în care el însuşi era acuzat de reţinere de înscrisuri oficiale. Negruţiu a declarat că el a fost cel care a dus banii de la Ştiube atât lui Lele, cât şi celor doi judecători. Pe baza declaraţiilor lui Negruţiu şi Ştiube, cei trei magistraţi orădeni au fost trimişi în judecată de Parchetul Curţii Supreme de Justiţie.

Şi Ranyak şi Pocşe au luat-o în freză

Aparent fără legătură cu incendierea, doi dintre „secunzii” lui Adrian Tărău, Ranyak Zoltan şi Mircea Pocşe, au fost şi ei agresaţi de „persoane necunoscute”. Din motive uşor de bănuit, nici aceştia nu au depus plângeri la poliţie sau la parchet.
Ranyak Zoltan a încasat miercuri, 26 martie, în jurul orei 11.00, câţiva pumni, de la un necunoscut, în parcarea benzinăriei OMV de pe Bulevardul Decebal din Oradea. Ranyak a fost patronul societăţii FARCLAR EXIM SRL Borş şi apare în pozele publicate de ziarele centrale alături de Adrian Tărău la sărbătorirea victoriei în alegeri de la sediul PDSR-Bihor din decembrie 2000 .
La începutul lunii aprilie 1998, Poliţia orădeană s-a sesizat că în cursul anului 1997, firma ERA TRADING SRL din Oradea a efectuat mai multe importuri de produse petroliere din Ungaria prezentând ordine de plată false din care rezulta că ar fi fost plătită taxa de drum în valoare de 600 milioane lei. La 7 decembrie 1998, a început urmărirea penală a numitului Ranyak Zoltan pentru înşelăciune şi uz de fals. Pe 12 aprilie 2001, acelaşi personaj a început să fie cercetat pentru evaziune fiscală, fals intelectual şi utilizarea cu rea intenţie a creditului societăţii pe care o administra.

Ranyak, patron “tare”, fără studii superioare

La începutul lunii aprilie 1998, Poliţia orădeană s-a sesizat că în cursul anului 1997, firma ERA TRADING SRL din Oradea a efectuat mai multe importuri de produse petroliere din Ungaria prezentând ordine de plată false din care rezulta că ar fi fost plătită taxa de drum în valoare de 600 milioane lei. La 7 decembrie 1998, a început urmărirea penală a numitului Ranyak Zoltan pentru înşelăciune şi uz de fals. Pe 12 aprilie anul trecut, acelaşi personaj a început să fie cercetat pentru evaziune fiscală, fals intelectual şi utilizarea cu rea intenţie a creditului societăţii pe care o administra.
Ranyak Zoltan, un individ fără studii superioare, neavând nici măcar armata făcută, patrona firma FARCLAR EXIM, cu capital mixt româno-maghiar, înfiinţată în 1993, în care era asociat cu cetăţeanul maghiar Farkas Endre. La început, firma s-a ocupat de comerţul cu produse alimentare, însă din 1995 s-a profilat pe combustibili. Printre clienţii cu care FARCLAR EXIM avea relaţii comerciale în comerţul cu carburanţi se număra şi ERA TRADING, firmă patronată de Florian Roşca. În 1996 şi 1997, firma administrată de Ranyak Zoltan a livrat importante cantităţi de produse petroliere importate din Ungaria către ERA TRADING. Pe fondul deprecierii leului şi având contractat un credit substanţial de la BANCOREX, ERA TRADING a acumulat restanţe serioase către firma furnizoare. În aceste condiţii, patronul Florian Roşca, strâns cu uşa, a acceptat să pună la dispoziţia societăţii FARCLAR EXIM licenţa de import pentru carburanţi pe care o deţinea. Mecanismul de lucru convenit era următorul: furnizorii externi urmau să factureze marfa către ERA TRADING, în declaraţiile vamale de import aceasta figurând ca importator, în baza licenţei pe care o deţinea; după intrarea carburanţilor în România, firma lui Roşca trebuia să le factureze în totalitate către FARCLAR EXIM, preţul de livrare urmând să conţină atât preţul furnizorului extern cât şi cheltuielile aferente până la obţinerea  liberului de vamă” (transport, asigurare, accize, TVA, taxe vamale, comision vamal, şi, ce e mai important, taxa de drum-n.n.). În continuare, FARCLAR EXIM urma să plătească mărfurile importate (benzină şi motorină) direct furnizorilor externi, diferenţa constituită din taxele vamale, accize, TVA, comision vamal şi taxa de drum urmând a fi plătită de firma lui Ranyak către ERA TRADING, iar aceasta, din banii încasaţi trebuia să achite obligaţiile în vamă aferente importurilor.
În perioada ianuarie-octombrie `97, FARCLAR EXIM a importat şi comercializat carburanţi (benzină şi motorină) de peste 1 milion de dolari (circa 35 de miliarde de lei-n.n). Începând cu luna aprilie 1997, societatea condusă de Ranyak nu şi-a mai declarat la organele fiscale veniturile realizate şi nu şi-a mai achitat obligaţiile, deşi şi-a continuat activitatea. Garda Financiară a stabilit că firma româno-maghiară s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale cu suma de 1.919.533.923 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. Ulterior, în mod curios, comisarii Gărzii Financiare au refăcut nota de constatare stabilind, conform ultimei variante, un prejudiciu de… 640,5 milioane lei. Având în vedere diferenţa enormă între cele două sume, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciar-contabile. Conform documentelor identificate şi ridicate în cursul anchetei penale, în perioada aprilie-septembrie 1997, FARCLAR EXIM a importat nu mai puţin de 2.320.100 kg de benzină în numele firmei ERA TRADING, din care a livrat unor societăţi din Bihor, Satu-Mare, Maramureş şi Arad 1.836.564 litri.

Reţeaua

Principalii clienţi au fost ZIRMER BUD SRL Satu-Mare, APPIS SRL Oradea, HERTI IMPEX SRL, EXOD INSTRUMENTS, MEVIL IMPEX şi MINOS TOUR din Oradea, LM COMPANY SRL Baia Mare şi MARMATIA SRL din Sighetu-Marmaţiei. La acestea se adaugă şi vânzările făcute prin benzinăria de pe strada Muntele Găina din Oradea, care au fost apreciate între 900.000-1.380.000 litri. Conform constatărilor Poliţiei, FARCLAR EXIM s-a aprovizionat în perioada amintită cu cantitatea de 3.282.300 litri de benzină, comercializată prin firmele menţionate mai sus. Firma patronată de Ranyak Zoltan a comercializat şi motorină, numai în perioada 1 ianuarie-28 martie 1997 volumul vânzărilor acestui produs fiind de 1.665.527 de litri. În mod curios, cantităţile vândute începând cu luna aprilie, lună din care firma nu şi-a mai ţinut evidenţa contabilă, însumează doar…178.926 litri de motorină. Prejudiciul cauzat bugetului de stat în urma afacerilor cu motorină a fost de 1,936 miliarde de lei, la care au fost clculate majorări de întârzâiere de 5,940 miliarde.
Şmecher, Ranyak Zoltan susţine că şi-a cesionat la 19 martie 1997 părţile sociale deţinute în cadrul firmei unui cetăţean maghiar, pe nume Berki Geza, el rămânând chipurile un simplu angajat în cadrul firmei. Nici acesta şi nici asociatul lui, Farkas Endre, nu au putut fi audiaţi, întrucât nu se găseau în România. Ranyak are mai multe dosare penale în care este învinuit de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri şi ar fi avut demult cazier dacă judecătorul  Gheorghe Groza de la Curtea de Apel Oradea nu l-ar fi achitat în mod „inexplicabil”. Administrator al firmelor BASTIA SRL şi BLUE BANANA EXIM SRL Oradea, Ranyak Zoltan, în ciuda „tunurilor” de miliarde descrise mai sus, îşi vede în continuare de afaceri. El s-a „specializat” în falsificarea ordinelor de plată a taxei de drum (MTR) şi înstrăinarea fictivă a firmelor cu datorii. Toate societăţile conduse de el au fost intenţionat înglodate în datorii şi cesionate apoi unor bolnavi psihici, bătrâni sau cetăţeni maghiari. El asigură legătura cu firme şi persoane cu preocupări similare din Ungaria. Poate fi uşor recunoscut alături de deputatul Răzvan Ionescu în imaginile TV înregistrate cu prilejul victoriei PSDR-Bihor în alegerile din toamna anului trecut. Banii rulaţi prin firmele patronate de el erau ai lui Adrian Tărău, care era şi beneficiarul principal al afacerilor derulate de Ranyak.

Baseball pe capul lui Pocşe

Al doilea „locotenent” al lui Tărău, Mircea Pocşe, a fost bătut măr în cursul zilei de vineri, 28 martie, în jurul orei 15.00, în plin centrul oraşului, în faţa restaurantului „The Bridge”. Doi indivizi pe care acesta susţine că nu-i cunoaşte au tăbărât asupra lui cu bâte de baseball şi l-au lovit peste cap şi în partea superioară a corpului până l-au lăsat lat pe caldarâm, după care au dispărut. Deşi Pocşe a fost internat de urgenţă în Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean cu traumatism cranio-cerebral acut şi faţa mutilată, în ziua următoare a cerut să fie externat.
Mircea Pocşe face parte din categoria „tunarilor” folosiţi de Tărău în afacerile de tip „hit and run” (“dă lovitura şi fugi”).
El a fost administrator al S.C. LUCMIR SRL Oradea, care a importat zeci de vagoane cu benzină auto sub denumirea de „benzină de aviaţie”, produs scutit de taxe vamale, accize şi taxa de drum, pe care a vândut-o fără acte unor firme din reţelele de tip mafiot, în acte fiind facturată unei societăţi fictive, S.C. AIR SERVICE SRL Jimbolia. Cercetat în mai multe dosare penale, Pocşe a fost arestat pe 20 aprilie 2001, împreună cu Adrian Tărău, de procurorul Alexandru Lele. Cei doi au fost eliberaţi însă chiar în ziua următoare, magistratul fiind acuzat şi cercetat penal pentru arestare abuzivă, acuzaţie la care s-a renunţat ulterior, când pentru Tărău şi Pocşe s-a dispus extinderea cercetărilor. Dar să reamintim cititorilor afacerile lui Mircea Pocşe.
La data de 11 februarie 1998, şeful Direcţiei Controlului Financiar de Stat-Bihor, Alexandru Bicăzan, semna avizul de control nr 70270, prin care anunţa S.C. LUCMIR SRL, al cărui asociat şi administrator era Mircea Pocşe, unul din „locotenenţii” lui Adrian Tărău, banii rulaţi în afaceri fiind de fapt ai acestuia din urmă, că va face obiectul unui control financiar şi fiscal, solicitând să se ia măsurile necesare pentru desfăşurarea controlului în bune condiţii, conform prevederilor Legii nr 30/1991. Bicăzan nu bănuia că de la această hârtie, aparent fără însemnătate, avea să i se tragă „dizgraţia” şi înlăturarea din funcţie, fiind ulterior cercetat administrativ de superiorii săi din Ministerul de Finanţe şi ameninţat în mod voalat de cei cărora le strica afacerile. Controlul aprobat de Alexandru Bicăzan era unul absolut firesc, programat şi aprobat de minister, societatea vizată fiind plătitoare de accize pentru benzină. Despre această firmă existau informaţii că ar importa, prin vămile Borş şi Episcopia Bihor, mari cantităţi de benzină şi produse petroliere scutite de plata accizelor, taxelor vamale şi a taxei de drum, respectiv benzină de aviaţie. Se vorbea şi despre autocisterne care intrau în ţară încărcate cu apă, încărcătura lor fiind înregistrată ca importuri de benzină. Acestea păreau, la momentul respectiv,simple fantasmagorii, nimeni nereuşind să înţeleagă cine şi cum ar avea de câştigat în urma unor asemenea „operaţiuni”. Întrucât informaţiile privind importurile de kerosen păreau mai credibile, controlul a fost orientat spre verificarea acestora. Ştirea despre iminenţa acţiunii Direcţiei Controlului Financiar de Stat la firma LUCMIR a „transpirat” însă chiar înainte ca inspectorii delegaţi să iasă din instituţie. Ea a stârnit nelinişte în rândurile „cartelului” întrucât tocmai erau aşteptate unele importuri deja angajate. Sosise momentul ca oamenii plătiţi de „cartel”din structurile instituţiilor de stat să-şi dovedească utilitatea. În primul rând, trebuia împiedicat cu orice preţ controlul de fond anunţat, care, făcut în mod profesionist, putea descoperi multe. Singurul care putea opri acest control era directorul de la acea dată al DGFCFS Bihor, Ioan Lascău. Pentru contracararea acţiunii de verificare, Lascău a solicitat sprijinul şefului Serviciului de Combatere a Crimei Organizate din IPJ Bihor, colonelul Radu Mihuţ. Ca urmare, din partea SCCO este emisă adresa nr 3084/C/24 februarie 1998, înregistrată în aceeaşi zi la DGFCFS-Bihor sub nr 8436/1998. În documentul expediat Direcţiei Generale a Finanţelor, cei care îl redactaseră susţineau că autorităţile maghiare i-ar fi informat despre o simulare de export de combustibil, realizată de firma KARAVAN INCORPORATION CHEYENNE către LUCMIR SRL Oradea, şi că, în realitate, firmei orădene i s-ar livra apă. Acesta era un pretext suficient pentru ca ancheta să fie preluată de Poliţie. Pentru mai multă credibilitate, s-a acceptat sprijinul operativ al comisarilor Gărzii Financiare, „maleabil” şi superficial. În acest fel, au putut fi justificate şi presiunile făcute de Lascău asupra lui Bicăzan de a renunţa la controlul de fond început la LUCMIR.
Până la elaborarea acestei tactici s-au folosit tertipurile obişnuite pentru amânarea controlului, respectiv nimeni nu putea fi găsit la sediul din acte al firmei. Apoi, contabilul societăţii, Rodica Holt, a anunţat Finanţele că administratorul Mircea Pocşe lipseşte o săptămână din localitate. Acesta nu s-a prezentat însă la termenul promis, ci cu o întârziere de trei zile, anunţând că din ziua următoare stă la dispoziţia echipei de control. Nu mai era însă cazul, căci a doua zi era chiar 24 februarie, dată în care Poliţia anunţa DGFCFS că preia ancheta. Totuşi, echipa de inspectori trimisă de Bicăzan începe controlul pe 25 februarie `98, constatând din start existenţa unui sold scriptic exagerat de mare în raport cu spaţiile de depozitare declarate până atunci de firmă. Administratorului Mircea Pocşe i se cere declaraţia de început de inventariere. După ce o semnează, acesta cere permisiunea de a merge la toaletă, de unde dispare. La circa jumătate de oră de la fuga lui Pocşe, la sediul S.C. LUCMIR sosesc în grabă doi inspectori care susţin că sunt trimişi de directorul general Ioan Lascău, iar acesta confirmă telefonic dispoziţia de întrerupere a controlului, urmând ca inventarierea stocului de benzină să fie făcut de Garda Financiară. Cu toate comentariile oamenilor lui Bicăzan, ordinul trebuia respectat. Singura concesie făcută de Lascău a fost ca din echipa de inventariere să facă parte şi un inspector de specialitate din cadrul Direcţiei de Control Fiscal. Abia în ziua următoare, echipa mixtă, formată din doi comisari, doi ofiţeri de poliţie şi inspectorul „tolerat” al Fiscului,  a început inventarierea faptică a stocurilor LUCMIR. Însă administratorul lipsea şi verificările au fost reluate abia pe 2 martie `98, când se încheie inventarul faptic şi este predat direcţiei pentru valorificare. Însă concluziile erau de natură să-i îngrijoreze pe contrabandişti, întrucât din evoluţia stocului cantitativ de benzină rezulta că începând din 3 septembrie 1997, stocurile au depăşit de câteva ori capacităţile de depozitare, iar cele 18 vagoane importate sub denumirea de benzină de aviaţie nu puteau fi descărcate şi depozitate în spaţiul disponibil. Concluzia era că benzina nici nu ajunsese în depozite, fiind descărcată direct din vagoane în autocisterne care au transportat-o la staţiile de desfacere cu amănuntul ale unor firme private.
Ce s-a întâmplat cu ocazia controlului efectuat la LUCMIR întrece orice imaginaţie. Scrisorile de trăsură, care însoţeau vagoanele cu carburant de la producătorul slovac până la importatorul S.C. LUCMIR, atât pe traseul internaţional cât şi pe cel intern, fuseseră falsificate grosolan prin adăugarea menţiunii „FOR AVIATION PURPOSES”, adică „numai pentru aviaţie”. În realitate, scrisorile indicau explicit conţinutul vagoanelor, care era benzină auto cu cifra octanică 91 şi 95, ceea ce era în flagrantă contradicţie cu declaraţiile vamale depuse, prin care se susţinea că benzina importată era kerosen. Regimul vamal aplicat acestui produs diferă totalmente faţă de cel  al benzinei auto, fiind scutit de la plata accizelor şi a taxei de drum. Mascarada acţiunii poliţiştilor şi inspectorilor financiari trimişi de colonelul Mihuţ şi Ioan Lascău aveau tocmai rolul de a susţine varianta importului de benzină de aviaţie, prin care intrau în buzunarele importatorului, în mod aparent legal, miliarde de lei care ar fi trebuit să intre în bugetul statului. Funcţionarii trimişi în control trebuiau să lase timp suficient pentru ca vagoanele cu benzină importate de LUCMIR să fie descărcate în autocisternele „cartelului”, spre a fi descărcate în staţiile de desfacere cu amănuntul. Chiar în timpul controlului, aşa-zisa „benzină de aviaţie” a fost vândută, în mod absolut formal, unei firme inexistente, S.C. AIR SERVICE SRL Jimbolia, în timp ce aceeaşi cantitate de benzină auto era facturată către JURIAN SRL Oradea. Atât LUCMIR SRL cât şi JURIAN se aflau sub controlul lui Adrian Tărău, care le „credita” (finanţa)din toamna lui 1997 cu sume de ordinul miliardelor şi cu mari cantităţi de produse petroliere, livrate în avans. Urmează dezlegarea enigmei importurilor de apă. LUCMIR putea factura benzină auto către JURIAN SRL în urma unor importuri fictive de la firma maghiară MOLL Budapesta. Simultan, se întocmeau, de către contabila Rodica Holt, atât facturile de carburant ale S.C. LUCMIR către JURIAN SRL, cât şi cele prin care JURIAN revindea benzina altor firme. Facturile emise de JURIAN SRL erau perfect legale şi cu ele în mână, oamenii „cartelului” puteau să-i râdă în nas oricărui funcţionar al Finanţelor, care s-ar fi pus „contra vântului”. Ar fi ridicol ca cineva să-şi închipuie că Adrian Tărău nu ştia ce s-a cumpărat pe banii lui din Slovacia, sau că el este străin de „metamorfozarea” apei în carburant şi a kerosenului în benzină auto. Dacă în vagoanele importate de LUCMIR s-ar fi aflat kerosen, comercializarea acestuia la pompe ar fi provocat o adevărată „răscoală” a şoferilor, căci după primii kilometri parcurşi, benzina de aviaţie ar fi făcut „varză” motoarele maşinilor.

Scandalul a fost mătrăşit

Controlul ordonat de Alexandru Bicăzan ar fi putut strica toate „jocurile”. În ciuda neregulilor evidente atât a documentelor S.C. LUCMIR cât şi a cantităţii şi calităţii combustibilului, echipa de control „omite”să verifice încărcătura celor 5 vagoane ce nu apucaseră încă să fie descărcate şi se aflau pe linia uzinală a S.C. CHIMPROD S.A. Oradea. Aflând despre această gravă omisiune, directorul Bicăzan îi apostrofează pe finanţiştii din echipa de control, trimiţându-i să-şi repare „neglijenţa”. Deşi normele ce reglementează prelevarea eşantioanelor de marfă sunt foarte amănunţite şi stricte, colonelul de poliţie Cantemir Ursuţa, avansat pentru „meritele” sale, prin influenţa şi relaţiile „cartelului”, şef al Serviciului Cercetări Penale din IJP-Bihor, împreună cu comisarul Florenţiu Simionescu, văzându-l pe Adrian Bodea dând târcoale prin preajma vagoanelor şi ştiindu-l prieten cu Mircea Pocşe, administatorul S.C. LUCMIR, îl cheamă ca martor la o operaţiune care ar putea constitui un exemplu clasic despre cum nu trebuie procedat la prelevarea probelor-eşantion. Fără încheierea nici unui proces-verbal, anchetatorii extrag benzină dintr-un singur vagon, pe care o pun în patru flacoane de 0,5l. Unul din flacoane este dus la laborator, aşteptându-se rezultatul, după care raportează îndeplinirea misiunii. Secvenţa care urmează, pare a fi desprinsă din filmele cu proşti; după patru zile, răstimp în care ultimele catităţide benzină fuseseră golite din cele 5 vagoane, soseşte „rezultatul” de la laborator, pe care scria negru pe alb: „DOMNILOR, REFERITOR LA ADRESA DVS NR. 70425/1998, ORI VĂ BATEŢI JOC DE NOI, ORI SUNTEŢI TÂMPIŢI! CU JUMĂTATE DE LITRU NU PUTEM FACE NIMIC. ŞTIŢI CĂ O PROBĂ TREBUIE SĂ AIBĂ CEL PUŢIN DOI LITRI ŞI SĂ NU FIE ÎN FLACON DE PLASTIC. ACESTEA SUNT CONDIŢII ELEMENTARE, PE CARE PÂNĂ ACUM LE-AŢI RESPECTAT!” Comentariile sunt de prisos.
Însă rezultatele controlului odată decalanşat, trebuiau valorificate, astfel că se întocmeşte procesul-verbal nr 70788 de către inspectorii financiariAlexandrina Gheboianu şi Daniela Dianu. Concluziile acestora sunt clare: prin importurile făcute de S.C. LUCMIR s-a comis contrabandă şi evaziune fiscală. Directorul Direcţiei Fiscale, Alexandru Bicăzan, în întâmpinarea organelor de poliţie, pe care le credea de bună credinţă, le trimite un exemplar din actul de control pentru ademara cercetările penale şi în ideea extinderii cercetărilor şi la firma FARCLAR SRL, aparţinând  unui alt membru al „cartelului”, subiect al mai multor dosare penale, Ranyak Ambro Zoltan, personaj ce poate fi recunoscut şi în pozele de grup avându-l în centru pe deputatul PDSR Răzvan Ionescu, făcute în noaptea sărbătoririi victoriei în alegeri a partidului de guvernământ, precum şi la alţi  „beneficiari” ai S.C. LUCMIR. Conştiincios,  Bicăzan consemnează că se impune şi o adresă către Minsiterul Transporturilor, pentru a se verifica modul în care firma lui Pocşe a achitat taxa de drum, care se virează direct în contul acestui minister. După cum era de aşteptat, directorul general Ioan Lascău, nu-şi va însuşi nici una din concluziile controlului. Întrucât acesta a împiedicat un control programat, anunţat şi demarat, poate fi anchetat pentru favorizarea infracţiunilor şi chiar pentru complicitate cu infractorii. Lascău, un fost ofiţer de artilerie cu un tupeu inegalabil, a tergiversat şi obstrucţionat sesizarea organelor de urmărire penală fiindcă extinderea cercetărilor asupra firmei FARCLAR ar fi dus la descoperirea unei dintre cele mai mari evaziuni fiscale realizate în România postdecembristă. „Cartelul” avea protecţie inclusiv la nivel ministerial. Nici până acum, Poliţia şi Finanţele nu au putut clarifica situaţia acestei firme pe care administratorul Ranyak pretinde că ar fi vândut-o unui „investitor” maghiar, pe nume Berke Istvan. Acesta era să facă un atac decord când a auzit de „tunurile” date de FARCLAR EXIM, despre care el habar n-avea. Dosarul FARCLAR se află la Poliţia Economică Bihor, „în coadă de peşte”. Nici măcar nu i s-a dat număr de înregistrare. La scurtă vreme după evenimentele prezentate, Alexandru Bicăzan a fost destituit din funcţie şi pensionat.
Condamnat iniţial pentru substituire de produs, Pocşe a fost arestat de procurorul de Alexandru Lele împreună cu Adrian Tărău şi eliberat  după numai o zi. Ulterior, el a fost retrimis în judecată pentru contrabandă cu produse petroliere, dosarul fiind pe rol la Judecătoria Oradea.
„Omerta” celor doi „locotenenţi” ai lui Adrian Tărău, care au refuzat să facă orice declaraţii, precum şi misteriosul incendiu care a prefăcut în scrum maşina fostului avocat al acestuia, este pusă de unii poliţişti bihoreni pe seama răfuielilor dintre membrii mafiei petrolului. Aceste incidente au stârnit nelinişte şi în rândul susţinătorilor lui Tărău din justiţie. Ce va urma oare?