Băieţii cu ochi albaştri şi urechi mari ne-au şoptit că fraţii cei mai celebri din judeţ, prinşi c-au fentat bugetul de stat cu peste o sută de miliarde la un control sumar, găuroiul fiind, în fapt, de zeci de ori mai mare, pentru a nu mai avea neplăceri, au hotărât să ofere PSD-ului zece milioane de coco. Sumă la care nici un partid nu-şi permite să zică „Pas!” Ofertanţii au însă, şi ei, condiţiile lor: Ghiţă Sârb mătrăşit, atât din scaunul de prefect, cât şi de pe listele pentru Parlament, Mişu Bar în fotoliul Prefecturii etc. Sârb, care a îndrăznit să nu execute ordinele venite din strada Teatrului, a fost chiar ameninţat cu moartea şi e foarte speriat. Că cei doi gemeni se cred un fel de Dumnezei ai Bihorului, care şi-au creat pe plan local, dar nu numai, cercuri de influenţă şi structuri de putere paralele cu cele oficiale, nu mai e un secret pentru nimeni. Problema nasoală e că există şi cineva, numit Adrian Năstase, care le dă apă la moară. Însă, zice un înţelept, că s-ar putea să pice cu ei de gât.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.