Magistrații Judecătoriei Huedin au dispus, la data de 29 noiembrie, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, față de o tânără de 21 de ani, care ar fi intrat, în urmă cu două săptămâni, într-un birou situtat pe strada Republicii din orașul Huedin, iar dintr-o borsetă aflată pe un corp de mobilier ar fi sustras suma de 22.000 de lei.
În acest context, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale Huedin au efectuat activități investigativ-operative împreună cu Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, care au condus la identificarea autorului faptei, stabilind faptul că este vorba despre o tânără de 21 de ani.
„La data de 29 noiembrie, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, iar în aceeași zi a fost prezentată magistraților Judecătoriei Huedin în vederea dispunerii altei măsuri preventive.”, informează IPJ Cluj.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.