Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) se bucură să anunțe că, după doi ani de la ultima ediție în aer liber a unui eveniment iubit de întreg orașul, Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA), acesta revine în circuitul de organizare chiar de Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie.

Va fi ediția a 21-a, outdoor, și se va desfășura, între orele 10.00 – 16.00, în campusul USAMV Cluj-Napoca, iar organizarea aparține, ca de fiecare dată, inimoșilor profesori și studenți voluntari de la Facultatea de Medicină Veterinară, respectiv Facultatea de Psihologie și Științele Educației (UBB).

ZIOA este un eveniment orientat spre comunitate, având ca scop implicarea studenților în promovarea cunoștintelor și atitudinilor optime față de animale, cum ar fi: valorile terapeutice ale prezenței animalelor, deținerea responsabilă a animalelor de companie, managementul riscului zoonotic, prevenția abandonului și cruzimii față de animale și respectul față natură în general, prin interacțiuni directe cu organizații de profil și specialiști din mediul academic.

”Din 2013, ZIOA oferă posibilitatea tuturor celor interesați să interacționeze cu diverse animale și mai ales să înțeleagă ce înseamnă o interacțiune responsabilă și benefică bilateral omului și animalelor. Cea mai mare bucurie este, evident, de partea copiilor care au posibilitatea, poate pentru prima oară în viața lor, să atingă un șarpe, să cunoască diversitatea păsărilor ce trăiesc în mediul urban, să asiste la o demonstrație de dresaj sau să călărească. Sau, de ce nu?, să adopte un cățel. Pentru cei mai curioși copii, USAMV vine și cu posibilitatea vizitării a două muzee inedite: cel de Parazitologie și cel de Anatomie Comparată. Iar în completare, câte o vizită la Acvariul universității și la Grădina Agro-Botanică”, a explicat Prof. dr. Andrei Mihalca, din partea USAMV Cluj-Napoca.

Și de această dată vor participa instituții și ONG-uri din domeniul interacțiunilor pozitive om-animal, în mod particular cele deschise spre oferire de voluntariat, oportunități de practică și angajare a viitorilor absolvenți.

”Această ediție a ZIOA este inedită prin dubla bucurie pe care o aduce: prima este revederea în aer liber, în campusul USAMV, nu online, cu participanții care susțin prin activitățile lor interacțiunile pozitive și responsabile om-animal, iar a doua este promovarea în premieră a programului de masterat Ethology & Human-Animal Interactions, din cadrul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii (USAMV Cluj-Napoca), care va avea prima sesiune de admitere în 2021”, a precizat și Conf. dr. Alina Rusu, din partea Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (UBB).

După perioada pandemică în care evenimentul nu a putut fi organizat decât în mediul online, organizatorii aduc în atenție o distribuire generoasă și sigură a standurilor și activităților, care pot fi consultate pe această hartă:

https://flowcode.com/p/ZzgcYBmI). De asemenea, vizitatorii vor fi informați permanent de către studenții voluntari despre nevoia evitării aglomerării la standuri și activități, oferind de asemenea ghidare privind locațiile standurilor.

Intrarea la ZIOA este liberă, inclusiv pentru persoane însoțite de animale de companie, iar în cazul acestora cerința este ca animalele de companie să aibă vaccinările la zi și să nu manifeste comportamente agresive. De asemenea, intră în responsabilitatea deținătorilor de animale de companie să asigure pentru acestea lesă, apă, hrană și elemente de igienizare.

Programul evenimentului:

10:00 Deschidere oficială ZIOA21;
10:00-16:00 Exerciții demonstrative cu câini (agilitate, puppy class, elemente de dresaj pozitiv), interacțiuni cu câini de terapie;
10:00-16:00 Standuri informaționale, târgușoare de casă, ateliere demonstrative asistate de animale (câini, cal), promovarea adopției și deținerii responsabile a animalelor, Colțurile Cunoașterii (Vivariu UBB, Muzeul Zoo al UBB, WWF), observare de păsări în campus (SOR Cluj);
10:30-15:30 Vizite ghidate la Acvariul USAMV, Muzeul de Anatomie și spațiul muzeal educațional din cadrul Departamentului de Parazitologie USAMV – număr maxim de 20 vizitatori/ tur (orele pentru tururi – 10:30, 11:30, 12:30, 13:30, 14:30).

Participanți cu standuri, ateliere și activități: USAMV Cluj-Napoca,  Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Vivariul UBB, Muzeul de Zoologie al UBB, asociații care promovează protecția animalelor și activitățile pozitive cu animalele – Organizația Studenților pentru Natură (OspN), Pet Joy Sports Cluj-Napoca, Descoperă Natura, Animal Society București, WWF România, iCare, Nuca, Arca lui Noe Cluj, Societatea Ornitologică Română (SOR Cluj), TAC.social și Clinica Psy Plus (terapie asistată de animale), Paracord for Pets și Animalgus-Art&Design.

Pagina evenimentului ZIOA21: https://www.facebook.com/events/261261205740465

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.