Aproape 13.000 de companii au aplicat pentru microgranturile de 2.000 de euro în două zile de înscrieri. În prima zi s-au înscris mai mult de 10.000 de companii pe platforma pusă la dispoziţie de Ministerul Economiei, dintre care peste 5.000 doar în prima oră.
„Într-o oră au fost depuse deja peste 5.000 aplicaţii, mai exact 5.034. Aplicaţia nu s-a blocat pe parcursul înscrierii, cel puţin până la acest moment. Finanţarea se acordă în ordinea depunerii aplicaţiilor“, spune Cristina Iţcuş, managing partner la CBS Custom Business Solutions, firmă de consultanţă pentru fonduri europene.
Consultantul în fonduri europene explica anterior pentru ZF că banii se vor da pe principiul primul venit, primul servit, adică în ordinea înscrierii pe platformă. Aplicaţia este deschisă de luni până vineri, la ora 20.00. Apoi se va face o listă în ordinea depunerii, iar primii 50.000 care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate primesc banii. Banii ar trebui să îi primească foarte repede, într-o săptămână, adauga Cristina Iţcuş.