Liderii locali ai PSD, Pro România și ALDE din județul Bistrița-Năsăud au anunțat, luni, într-o conferință de presă susținută la sediul PSD, că au negociat prima alianță electorală din țară pentru alegerile locale din vara acestui an, transmite Mediafax.

„Am decis astăzi (luni-n.r.) că se va constitui o alianță electorală la nivelul județului Bistrița-Năsăud între Pro România, ALDE și PSD, care va avea candidați unici pentru la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și pentru cele 62 de primării din județ. Urmează ca în baza unor analize sociologice și în baza consultărilor să luăm decizia dacă peste tot vom merge cu liste comune sau separate și la consiliile locale și la consiliul județean. (…) Peste tot unde unul dintre partidele membre ale alianței are primar va avea dreptul să propună candidatul de primar și celelalte două se angajează să îl susțină, acolo unde niciunul nu au primari, în baza negocierilor politice vom stabili cine este candidatul alianței”, a declarat președintele organizației județene a PSD, Emil Radu Moldovan.

Liderii locali ai ALDE s-au arătat mulțumiți de deciziile luate la nivel central, prin care s-a permis negocierea de alianțe la nivelul județelor.

„Astăzi (luni-n.r.) s-a finalizat acest protocol, mă bucur că lucrurile bune pentru județul Bistrița-Năsăud vor continua. Vreau să mulțumesc conducerii centrale ALDE că ne-a dat posibilitatea să încheiem aceste protocoale”, a precizat Ioan Monița, liderul organizației județean ALDE.

Reprezentanții Pro România susțin că „e mai util să câștigăm împreună decât să riscăm să pierdem separat”.

„Noi cei din Pro România Bistrița-Năsăud am considerat că este mai bine și ar fi mai util să câștigăm împreună decât să riscăm să pierdem separat, să fragmentăm voturile celor două partide. Doctrinar au cam aceeași orientare și din acest motiv am fost de acord să negociem un draft de protocol. Acest protocol conține și o prevedere legată de echipe de negocieri din partea fiecărei organizații care vor stabili candidații comuni, în așa fel încât să avem șanse maxime de a câștiga alegerile locale”, a spus președintele organizației Bistrița-Năsăud a Pro România, Grigore Timoce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.