Ion Mihai Pacepa, mai degrabă trădător decât erou, consilier personal pe probleme de Securitate al lui Nicolae Ceaușescu, a murit de coronavirus, susține Ronalde J. Rychlak, scrie ziare.com.

„În primele ore ale dimineții de 14 februarie 2021, COVID-19 a realizat ceea ce nu au putut să facă o recompensă de două milioane de dolari și două echipe de asasini plătite de România. Ion Mihai Pacepa, sau Mike pentru cunoscuți, a murit”, scrie Ronald J. Rychlak in theepochtimes.com.

Povestea lui Ion Mihai Pacepa

Ion Mihai Pacepa (93 de ani) a fost șeful adjunct al Departamentului de Informații Externe al României, departament ce se ocupa de spionaj în perioada comunismului, dar și consilierul personal pe probleme de Securitate al lui Nicolae Ceaușescu.

În 1978, a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii, lucrând pentru comunitatea de informații a SUA împotriva fostului bloc sovietic.

Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă și unică contribuție adusă Statelor Unite”.

Potrivit ultimelor informații, Pacepa obținuse cetățenie americană și trăia în SUA.

Concluzia raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, aprobat de Președintele României și publicat la 18 decembrie 2006, subliniază „rolul excepțional jucat în demascarea naturii criminale a regimului și a Securității” de generalul Pacepa. Potrivit acestui raport, el „a contribuit la degradarea dramatică a imaginii lui Ceaușescu”.

Pacepa și-a făcut studiile la Facultatea de Chimie Industrială din București, dar a fost încadrat în Securitate cu câteva luni înainte de absolvire.

Între 1956 și 1960 a fost șef adjunct al Misiunii Române în RFG și șef al rezidenței de spionaj a României din acea țară. În aprilie 1966, colonelul Pacepa este numit în funcția de adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE), deținând această funcție până în aprilie 1972. Este avansat apoi la gradul de general maior (1967).

În perioada 19 aprilie 1972 – 24 iulie 1978, Pacepa a fost consilierul lui Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE) și secretar de stat la Consiliul Securității Statului (în cadrul Ministerului de Interne). Ulterior promovării sale în funcția de secretar de stat, a fost avansat la gradul de general locotenent.

În iulie 1978, Pacepa a fost trimis de Ceaușescu în RFG pentru a transmite un mesaj secret Cancelarului german Helmut Schmidt, și acolo a cerut azil politic în SUA prin intermediul ambasadei americane din Bonn. Cererea sa de azil a fost aprobată de președintele Jimmy Carter. La 28 iulie 1978, generalul Pacepa a fost transportat în secret cu un avion militar american la aeroportul prezidențial de la Andrews Air Force Base de lângă Washington, D.C., potrivit Wikipedia.

In septembrie 1978, regimul comunist al lui Nicolae Ceausescu i-a dat doua condamnari la moarte pentru crima de inalta tradare si a pus un premiu de doua milioane de dolari pe capul sau. Yasser Arafat si Muamar al-Gaddafi au pus, de asemenea, cate un premiu de un milion de dolari pentru asasinarea generalului in SUA.

In anii 1980, Securitatea a oferit teroristului Ilici Ramirez Sanchez zis Carlos Sacalul, un milion de dolari pentru a-l omori pe general in SUA. Sacalul nu l-a putut insa identifica pe Pacepa, dar la 21 februarie 1981 el a aruncat in aer o parte a sediului postului de radio Europa Libera din Munchen, care transmitea dezvaluirile generalului.

In 1987 Pacepa a publicat „Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief”, prima carte occidentala care a dezvaluit viata lui Nicolae Ceausescu. Red Horizons a fost tradusa in romaneste ca: „Orizonturi rosii: Cronicile unui spion comunist”, si a fost publicata in SUA de unde a fost trimisa ilegal in Romania.

La 25 decembrie 1989, Ceausescu a fost condamnat la moarte in cadrul unui proces in care acuzatiile impotriva sa au provenit, aproape cuvant-cu-cuvant, din Red Horizons. A doua zi, noul ziar guvernamental Adevarul, care inlocuise Scanteia, a inceput sa serializeze Red Horizons cu mentiunea ca ea „a jucat un rol incontestabil in rasturnarea lui Ceausescu. Ulterior, Red Horizons a fost republicata in 27 de tari.

In 1993, Pacepa a publicat „Mostenirea Kremlinului”, in care a documentat continuitatea in Romania a politiei politice de tip comunist. In 1999 el a publicat trilogia „Cartea Neagra a Securitatii”.

La 7 iulie 1999 Curtea Suprema a Romaniei a emis Decizia No. 41/1999 prin care a anulat condamnarile la moarte date lui Pacepa, a ordonat repunerea sa in gradul de general si restituirea bunurilor ce i-au fost confiscate de Securitate. Guvernul roman a refuzat insa sa aplice Decizia Curtii Supreme. Acest refuz a declansat o serie de articole publicate in presa occidentala, care au sustinut ca Romania nu devenise inca stat de drept. In decembrie 2004, guvernul roman i-a reacordat gradul de general.

Soarta lui Pacepa, invaluita in mister

De-a lungul anilor, s-a vehiculat de mai multe ori informatia ca Pacepa ar fi murit, dar nu a fost niciodata confirmata cu certitudine. In plus, au existat informatii conform carora ar fi primit o noua identitate si ar fi suferit cel putin trei operatii estetice pentru a-i fi schimbata fizionomia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.