Autoritățile așteaptă a șaptea tranșă de vaccinuri să ajungă luni, 1 februarie, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca si Timișoara. Dozele vor fi distribuite in mai multe orașe. Următoarea tranșă este programată săptămâna viitoare.
”Mâine, 01 februarie, va sosi în România a şaptea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 163.800 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, informează News.ro.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, transmit autorităţile.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, fiind distribuite 163.800 doze Pfizer BioNTech, după cum urmează: Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti: 81.900 doze; Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 14.040 doze (dozele vor fi distribuite din totalul dozelor de vaccin alocate Centrului Naţional de Distribuţie Bucureşti), iar transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoţită de autospeciale ale jandarmeriei şi poliţiei, cu respectarea lanţului de frig; -Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze; Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 22.230 doze; Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze; Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 10.530 doze; Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 19.890 doze.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 08 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației, conform StiripeSurse.ro