La zece zile după ce un copil a fost împușcat accidental de un polițist, un tânăr de 29 de ani a fost și el atins de glonț. Băiatul a chemat polițiștii speriat că tatăl său îi amenință mama.

Când au sosit agenții scandalagiul a înaintat spre ei cu o armă albă și nu a oprit la somațiile lor, așa că aceștia au tras la picioare. L-au rănit și l-au imobilizat însă unul dintre proiectile, ricoșat din asfalt, l-a atins în zona umărului și pe fiul său. Agresorul este cercetat pentru violență în familie.

Un tânăr din comuna Preutești, județul Suceava, a cerut ajutor la 112, spunând că tatăl său în vârstă de 58 de ani, este beat și îi amenință mama cu un cuțit.

Când au ajuns polițiștii, bărbatul le-a spus că își va omorî soția, dacă ei vor intra în curte. Aceștia l-au somat, apoi au tras un foc în aer.

Bărbatul îi amenința și pe ei, așa că agenții au tras spre el. Mai întâi în asfalt, ca să-l intimideze. Apoi la picioare. Un glonț l-a lovit pe scandalagiu care, astfel, a putut fi imobilizat. Însă alt proiectil, ricoșat din ciment, l-a atins în omoplat pe fiul său. Polițiștii spun că, în timpul intervenției, au fost trase în total șapte focuri de armă.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava: ”În dinamica evenimentului, unul dintre proiectile a ricoșat, atingându-l în zona umărului și pe fiul agresorului”.

Cel care a provocat scandalul venise cu bani din străinătate. Dar, spun vecinii, îi cheltuise aproape pe toți pe băutură și jocuri de noroc.

Ion Vasiliu, primarul comunei Preutești: “Personal m-am întâlnit cu el și l-am sfătuit să nu mai bea. Acum, în ultimul timp, parcă nu a făcut a bine”.

Și tatăl agresor și fiul au ajuns la spital și au fost operați. Starea lor este acum stabilă.

Dan Teodorovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava: “Unul dintre ei a fost supus unei intervenții chirurgicale, fiindu-i extras un glonte de la nivelul humerusului, iar celălalt a fost și el supus unei intervenții, fiindu-i extrase mai multe fragmente de gloanțe”.

Conducerea Poliției Suceava face verificări pentru a stabili dacă agenții au respectat toate procedurile. Acest incident vine la scurt timp după ce, la Tulcea, un copil a fost împușcat, tot accidental de un agent. Acolo polițiștii urmăreau un șofer băut și cu permisul suspendat care nu oprise la semnalele lor. Copilul a ajuns în stare gravă la spital, cu colonul perforat. Medicii l-au operat şi i-au salvat viaţa.


sursa: stirileprotv.ro

Citește și: ÎPS Teodosie, declarații halucinante: „Nu cred că vă afectează dacă unii preoți au mașini scumpe”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.