O adevărată tragedie a lovit o familie cu patru copii din comuna Bârla, județul Argeș.
Cei mici au rămas orfani de tată și cu mama internată în spital, în urmă unui teribil incendiu care le-a distrus gospodăria.
Bărbatul de 37 de ani a încercat să mai salveze din lucruri și apoi calul din grajd, dar a suferit arsuri atât de grave încât a murit după 9 zile de îngrijiri, în spital. Mama copiilor, în vârstă de 28 de ani, este, în continuare, în stare gravă și nu a putut participa, marți, la înmormântarea soțului.
Copiii, cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, au rămas în grijă bunicului, care este bolnav. O mătușa s-a mutat alături de ei, ca să se ocupe de treburile gospodărești.
“Noi o să avem grijă de ei, indiferent de situație. Deci noi o să avem grijă de ei, fiecare cu ce poate, suntem mulți, nu avem situații, nu suntem bogați sau… dar din puținul nostru”, a spus Ionela Priță, care a precizat că nu ar accepta ca micuții să ajungă în grija statului.
Nenorocirea s-a petrecut în urmă cu două săptămâni, de sfântul Ilie. Părinții copiilor se pregăteau să facă bulion, când furtunul de la butelie s-a desprins și a umplut încăperea cu gaze. Imediat s-a aprins totul în jur, iar cei doi au încercat cu disperare să-și salveze lucrurile.
Iancu Alexandru, cumnat: “Aici s-a întâmplat, pusese pirostriile, să facă niște bulion, de Sfântul Ilie. Tuciul era plin cu bulion”.
Ion Bițoiu, vecin: ”Îi arsese! Îi pârlise. Că de aia zice că nu e bine să lucrezi când e sărbătoare”.
Cei doi soți au fost transportați cu elicopterul la București. Bărbatul, care avea arsuri pe 90% din suprafață corpului, a murit, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor. Mama copiilor e încă în spital. Primăria a oferit familiei ajutorul maxim admis de lege, dar angajații au făcut și o chetă în beneficiul celor mici.
Orice ajutor este binevenit, mai ales că înainte să îi lovească necazul, membrii familiei trăiau, oricum, doar din salariul de 1.400 de lei al mamei și din alocațiile copiilor.
sursa: stirileprotv.ro
Citește și: Mama din Cluj care și-a lăsat copilul să moară mâncat de viermi nu l-a îngrijit de silă