ABAST, instituție condusă de Ioana Diaconescu, a încheiat mai multe contracte în valoare de 5 milioane de lei pentru proiectarea lucrărilor de refacere a albiilor râurilor afectate de inundațiile din primăvară. Firmele angajate sunt din ”curtea” instituției, patronii având legături cu șefii ABAST. Banii fac parte dintr-un fond guvernamental în valoare de aproape 200 de milioane. Aproape 80% din această sumă este destinată către ABAST. Potrivit unor informații, actualul director ABAST, Ioana Diaconescu, este ”conectată” la Costică Sofronie, consilierul Ministrului Apelor Ioan Deneș care, la rândul lui, face ce poate pentru campania de la prezidențiale.

În cursul lunii trecute, ADMINISTRATIA BAZINALA DE APA SOMES TISA (ABAST) condusă de Ioana Diaconescu a contractat aproape 20 firme pentru lucrările de proiectare necesare lucrărilor de refacere a efectelor produse de inundațiile din primăvară. Suma tuturor contractelor de proiectare este de aproximativ 5 milioane de lei și reprezintă o mică parte din valoarea unui fond guvernamental (HG 441 din 25 iunie 2019) în valoare totală de 194.606.000 lei. Bani sunt destinați pentru ”realizarea în regim de urgență a unor lucrări de investiții de prevenire și înlăturare a efectelor calamităților naturale produse de inundații în perioada februarie-mai 2019 pe cursurile de apă din județele Argeș, Bihor, Bistrița -Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Vaslui, Vrancea”.

Chiar dacă banii sunt pentru 16 județe, ABAST a primit dreptul de a administra 80% din acest fond, iar majoritatea lucrărilor se vor face în județul Bistrița. Ca o coincidență, Ministrul Apelor Ioan Deneș este din Bistrița, iar Ioana Diaconescu face parte din lista scurtă a protejaților lui.  

În baza specificației ”regim de urgență” ABAST nu a mai organizat nicio licitație, alegând pentru acordarea contractului formula de ”negociere fără publicarea prealabilă a unei invitații”.

În cadrul acestei proceduri s-a făcut o listă de aproximativ 10 societăți comerciale cu care cei de la ABAST ar fi trebuit să negocieze contractele, însă doar 3 societăți de casă au intrat în biroul lui Diaconescu și au primit contracte în valoare de aproximativ 5 milioane de lei.

În afară de cele trei firme contractate, reprezentanții societăților ”concurente” nu au primit invitația la participare sau… au fost luate prin surprindere.

Ana Copos, patronul și administratorul firmei Gerardani, a spus că nu știe de ce nu a fost invitată de cei de la ABAST la negocieri. ”Întrebați angajații, nu pe mine. Îmi pare rău, nu vă mai aud”, a declarat Copos. Ulterior, ea și-a închis telefonul și nu a mai putut fi contactată.

Nelu Lupou, patronul și administratorul firmei Nedea Const SRL, a declarat că a fost luat prin surprindere. ”Am primit invitație la negociere, dar am fost luați prin surprindere și nu am participat. Plus că un inginer era în concediu și… știți cum e!”, a declarat Lupou.

Familia apelor

SC AQUA PROCIV PROIECT SRL, firma familiei Săcui (Viorica, Diana și Dan) a primit contracte în valoare de aproape 1,6 milioane de lei. Mama lui Dan Săcui a lucrat la ABAST. De asemenea, Dan Săcui este prieten cu Radu Flaviu, fost șef de investiții la Administrația Națională Apele Române (ANAR) și ABAST, care acum este șef de Birou Proiecte Europene în instituția condusă de Diaconescu.

”Și ce dacă este prieten, e prieten cu mulți oameni? Mama lui este pensionară acum! De ce nu faceți un articol mai constructiv? Nu are nicio legătură ceea ce spuneți dumneavoastră cu contractele dumneavoastră! Încercați să dezinformați pentru că nu sunteți inginer! De unde știți dumneavoastră lucrurile astea? Oricum, întrebările dumneavoastră sunt tendențioase”, a declarat Diana Săcui.

SC 4C PROJECT CONSULTING a primit contracte în valoare de peste 2,1 milioane de lei. Este firma familiei  BOHUS (Alina și Călin). Călin Bohus a lucrat la ABAST și este prieten cu Costică Sofronie, consilierul ministrului Ioan Deneș. Gazeta de Cluj a încercat să obțină un punct de vedere de la Bohuș, dar acest lucru nu a fost posibil.

Contactat telefonic, ministrul Deneș a refuzat să facă orice comentariu. ”Vă rog să faceți o solicitare către biroul de presă care se ocupă de astfel de probleme”, a declarat Deneș.

SC AQUAPROIECT, afacere condusă de Liliana Drăgan, a primit contracte în valoare de peste 1,1 milioane de lei. Și această firmă este bine ancorată în contractele ABAST și ANAR.

Milioanele din ape

Un alt client al lui Bohuș este firma Mineral Oil, unde acționari sunt  COMANA ADELA (soția omului de afaceri Costel Comană decedat în condiții suspecte), GANEA IORGU și BRINZARU RODICA.

SC Aquaproiect este sprijinită de pesedişti, acţionarul principal al Aquaproiect, Liliana Drăgan, fiind asociată cu fiul unui ex ministru PSD al Mediului, Aurel Constantin Ilie.  Fostul ministru, a fost şi senator în legislatura 1996-2000 ales în judeţul Maramureş pe listele partidului PDSR şi deputat în legislatura 2000-2004, ales în judeţul Maramureş pe listele partidului PSD. El a îndeplinit mai multe funcţii publice fiind, pe rând, ambasador al României în Rusia, ministru al Apelor Române, membru în Consiliul Naţional al Apelor.

”Codița” lui Hrebenciuc în Aquaproiect

În 2005, Directorul societății Aquaproiect, Liliana Dragan, a fost audiat de procurorii anticorupţie care anchetau modul în care s-au efectuat lucrările de îndiguire din zonele afectate de inundaţii din bazinul Argeş-Vedea. Împreuna cu Primul Meridian – firma conduse de Ciprian Dinu Glonţ –  firmele au luat un contract de peste 12 milioane de lei pentru cartografierea cursurilor apelor.

Aquaproiect este un fost institut care a ajuns pe mâna unor apropiaţi ai fostului preşedinte Ion Iliescu, dar şi al liderului PSD, Viorel Hrebenciuc. Despre implicarea directă a lui Victor Hrebenciuc în cârmuirea Aquaproiect a mărturisit şi Ion Vrânceanu, un fost acţionar al firmei şi asociat al lui Corneliu Iacubov la societatea băcăuană Vradicor.

În declaraţiile date la DNA, în dosarul în care  Iacubov a fost condamnat cu executare, în 2012, pentru spălare de bani şi delapidare la şapte ani de închisoare, martorul Ion Vranceanu a mărturisit procurorilor că a fost forţat de Viorel Hrebenciuc şi de Corneliu Iacobov să-şi vândă acţiunile de la “Aquaproiect”.

Procurorii ar trebui să intre puțin în apă pentru 200 de milioane de lei

Problema majoră, care le-ar putea ridica semne de întrebare procurorilor interesați de subiect, constă în faptul că lucrările respective nu sunt de extremă urgență, așa cum prevede hotărârea de guvern, ci de investiții. Iar pentru acest gen de contracte ar fi trebuit să se organizeze licitații publice.

După acordarea contractelor de proiectare, vor urma cele de dirigenție de șantier și cele de execuție, unde este adevărată miză. Toate aceste contracte, estimate la aproape 200 de milioane de lei, vor fi acordate fără vreo licitație în baza ”prerogativelor” de extremă urgență. În cadrul ABAST, potrivit unor informații confidențiale din interiorul instituției, negocierile au fost purtate de Bogdan Perța (fost șofer) care ocupă acum postul de șef serviciu la Biroul de Investiții, numit prin delegare, Valer Buda, directorul Birou de Investiții și de Ioana Diaconescu, directorul ABAST.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.