O firmă clujeană, ”abonată” la contractele Primăriei Feleacul, SC Boccardo Entreprise, a câștigat contractul pentru alimentarea cu apă în zona centrală a comunei clujene pentru suma de 2,6 milioane de lei. Firma Boccardo a mai câștigat un contract similar în aceeași comună, dar pentru un alt tronson. Anul trecut, această firmă a fost depistată de Corpul de control al Primului Ministru cu o serie de nereguli în cadrul unor lucrări pe care le derula în comuna clujeană Mihai Viteazu.

 

Primăria comunei Feleacul a atribuit lucrările ”Alimentare cu apă Feleacu – zona centru” firmei clujene Boccardo Entreprises pentru suma de 2.648.156 de lei, fără TVA. În anul 2011 aceeași firmă derula în comuna Feleacul aceleași lucrări, însă, potrivit viceprimarului din Feleacul, pe alte tronsoane. „Cei de la Boccardo Entreprise au câștigat acum câțiva ani licitația și au lucrat foarte bine pe tronsonul lor. La licitația de acum, prin care se face cealaltă parte din tronson, au fost nouă concurenți, nu a fost descalificat nimeni, iar cei de la Boccardo au avut prețul cel mai mic, așa că au câștigat. Oamenii din comună au fost nemulțumiți de cum lucrează cei de la AXXA, care nici acum nu au terminat tronsonul la care lucrează”, spune viceprimarul comunei Feleacul, Jakabffy Barna Samu.

SC BOCCARDO ENTREPRISE, deținută de Lucian Hurducaș, care controlează mai mult de jumătate din firmă, și de Ioan Cristian Luca, care este și administratorul societății. În ultimii doi ani, societatea a avut o cifră de afaceri de aproximativ 22 – 23 de milioane de lei, iar principalul obiect de activitate este ”Lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide”. Firma a fost înființată de un fost director din cadrul RAJAC Cluj și acum le aparține celor doi clujeni menționați anterior. De asemenea, Lucian Hurducaș este menționat în cadrul unei tranzacții imobiliare care reprezintă ”cheia” uneia dintre spăgile vehiculate în dosarul Uioreanu.

 

Nereguli menționate în Corpul de Control al Primului Ministru

De asemenea, firma apare și în raportul Corpului de control al Primului Ministru de anul trecut. Potrivit documentelor, ”subcontractarea lucrărilor de către operatorii economici cărora le-au fost atribuite contractele de lucrări, cu încălcarea prevederilor contractuale lucrările de construcție la obiectivul ‘Extindere și reabilitare rețea distribuție, rețea de canalizare menajeră în localitățile Cheia și Mihai Viteazu, comuna Mihai Viteazu, județul Cluj’, aprobat în anul 2006, au fost executate în baza contractului de lucrări nr. 5286/17.09.2007, atribuit prin procedura de achiziție ‘licitație deschisă’ societății Boccardo Entreprise S.R.L.

Societatea Boccardo Entreprise S.R.L. nu a folosit utilaje și personal propriu (cu excepția a doi angajați) pentru execuția lucrărilor, acestea fiind realizate, în subantrepriză, de către societatea Ardeal Trust S.R.L. și societatea Roinstpipe S.R.L.

Societatea Boccardo Entreprise S.R.L. a încasat de la Primăria Comunei Mihai Viteazu suma de 1.870.238 RON și a plătit către subcontractanți în total suma de 937.045,81 RON.

Din suma totală de 1.870.238 RON încasată de la Primăria Comunei Mihai Viteazu, suma de 933.192,19 RON nu a fost achitată către executanții reali ai lucrărilor, ceea ce reprezintă un avantaj patrimonial obținut de societatea Boccardo Entreprise S.R.L., în procent de 49% din suma cheltuită de ia bugetul de stat”, arată raportul.

 

 

Nicolae Balea primar feleacul net

ANI reclamă că primarul din Feleacul și-a dat un teren

Potrivit ANI, primarul din comuna Feleacul, Nicolae Bâlea, și-a dat singur un teren de 499 mp în cea mai bună zonă a localității pe care o conducere, cu vedere la Cluj-Napoca. Mai precis, Bâlea a semnat actul comisiei de fond funciar prin care își acordă terenul, deși el prezidează acest for. Sesizarea ilegalității a fost făcută de consilierul local Costea Gabriel, care i-a făcut plângere la Instituția Prefectului Județului Cluj. Cercetările au fost demarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru conflict de interese, dar și de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI), pentru fals în declarații. „Nicolae Bâlea și-a însușit în mod nelegal terenul situat din punct de vedere administrativ în comuna Feleacu, zona Casele Micești, astfel vă rog să cercetați următoarele aspecte.

Acesta a aprobat în mod abuziv eliberarea pe numele său a Titlului de Proprietate nr. 22495 din data de 26.09.2011 care conține suprafața de teren de 499 de mp, situat în comuna Feleacu, zona Casele Micești, încălcând toate normele care guvernează statul de drept.

Pentru a obține dreptul de proprietate asupra terenului acesta a încălcat legile fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005.

Primarul comunei Feleacu a dobândit în proprietate terenul menționat mai sus, fără a deține în proprietate acest teren, nici el și nici antecesorii acestuia, astfel încât acesta nu era îndreptățit să obțină acest teren în baza legilor fondului funciar. Totodată arăt că, acest teren nu face parte din rezerva Primăriei comunei Feleacu.

Pentru obținerea terenul în baza legii fondului funciar trebuie să se dovedească dreptul de proprietate prin înscrieri în registrul agricol sau în cartea funciară a imobilului. Evident că nici Bâlea Nicole și nici antecesorii acestuia nu au avut niciodată înscris dreptul de proprietate asupra terenului în registrul agricol sau în cartea funciară, tocmai pentru motivul ca niciodată nu au deținut în proprietate acest teren.

Astfel, se pare că numitul Nicolae Bâlea, în exercițiul funcției sale de primar a obținut acest teren fără a deține niciun act care să justifice proprietatea sa, asupra terenului aprobând eliberarea Titlului de Proprietate nr. 22495/26.09.2011”, arată consilierul local Costea Gabriel, în cadrul unei sesizări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.