Academia Română Cluj a inaugurat curtea din cadrul instituției clujene pe care a transformat-o într-un spațiu care va găzdui evenimente culturale.

„Clădirea în sine e un monument istoric, are o valoare istorică specială, ea găzduieşte filiala din Cluj a Academiei Române, înfiinţată imediat după al Doilea Război Mondial. Pe aici au trecut personalităţi extraordinare şi amenajarea acestui spaţiu, care a fost lăsat o vreme în părăsire, ca şi reaşezarea întregii clădiri reprezintă un gest de cultură până la urmă. Se bucură şi oamenii de cultură, membrii filialei, care sunt oameni de ştiinţă, dar se bucură şi arhitecţii şi specialiştii din istoria culturii. În centrul Clujului, clădirea aceasta are propria ei personalitate, aici e cea mai mare filială a Academiei Române. E un gest extraordinar, domnul preşedinte, academicianul Doru Pamfil, e şi un manager, cum se spune acum sau, cum se spunea odată, un foarte bun gospodar şi eu nu pot decât să mă bucur de această realizare”, a declarat preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

La rândul său, preşedintele filialei Cluj a Academiei Române, academicianul Doru Pamfil, a spus că în curtea amenajată vor fi organizate multe activităţi culturale şi ştiinţifice.

„Restaurarea acestei grădini a fost un proiect foarte ambiţios, care a urmat după restaurarea acestui edificiu. A fost gândit de mai mulţi specialişti, în urmă cu un an şi a fost un proiect mai dificil, mai ales datorită restricţiilor bugetare, dar am avut noroc cu o serie de sponsori, donatori, care au ajutat Academia pentru a transforma o grădină părăsită, îmburuienată, în ceea ce vedeţi. Ea este pregătită cu această scenă şi cu o capacitate de 250 de locuri pentru spectacole cultural-artistice şi ştiinţifice”, a spus academicianul Dorul Pamfil.

Întreaga curte amenajată are în mijloc un stejar vechi de peste 150 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.