La o analiza a structurii societatii moderne, reiese ca aceasta se împarte în trei componente, componenta economica, cea politica( institutiile fundamentale ale statului) si cea a societatii civile – sectorul non-profit, al carui rol este legitimizarea si amendarea celorlalte doua componente. Societatea civila prezinta o variata tipologie de structuri institutionale, cum ar fi organizatii neguvernamentale, organizatii comunitare (community-based organizations), asociatii profesionale, sindicate, uniuni patronale, etc. Prin implicarea în luarea deciziilor de interes public sau a celor privind dezvoltarea sociala si interventia pe lânga factorii de decizie, institutiile statului de drept, pentru a le influenta în sensul apararii drepturilor si intereselor grupurilor de cetateni pe care îi reprezinta, aceste structuri constituie temelia unei democratii functionale.</b>
Pornind de la aceste considerente, posibilitatea accesarii fondurilor europene de catre componentii societatii civile este implicita. Vom încerca sa prezentam, în mod succint, programele care, în cadrul axelor prioritare, au masuri ale caror actiuni li se adreseaza, îi au ca solicitanti eligibili, atât individual cât si în cadrul unor parteneriate. Cele patru programe care se adreseaza componentilor societatii civile sunt Programul Operational Regional (POR), Programul Operational Sectorial – Cresterea Competitivitatii Economice (POS–CCE), Programul Operational Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS–DRU) si Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR – cu finantari din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala). Domeniile de interventie ating ariile de expertiza ale sectorului non-profit de la îmbunatatirea infrastructurii sociale, promovarea incluziunii sociale, dezvoltarea societatii prin accesul la educatie si formare profesionala pe tot parcursul vietii, cresterea capacitatii de cercetare-dezvoltare si stimularea cooperarii între institutii pâna la actiuni de încurajare si promovare a resurselor existente la nivel local sau regional a caror utilizare contribuie la dezvoltarea comunitatii. Valoarea granturilor este între 15. 000 Euro si 20 milioane Euro, iar procentul din valoarea totala a costurilor eligibile, acoperit de grant-ul aprobat, variaza de la 85% la 100%. Acest aspect constituie un mare avantaj, precum si un stimul, pentru accesarea fondurilor în vederea finantarii unor proiecte de o mare relevanta.
POR, prin axele prioritare 3 (masurile 3.2. si 3.4.) si 5 (masurile 5.1., 5.2. si 5.3. – operatiunea b), permite accesarea de fonduri în vederea îmbunatatirii infrastructurii sociale, dezvoltarii si promovarii durabile a turismului. Actiunile finantate pe masurile axei 3, care ating domenii de interventie ca reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale si a celei educationale, se adreseaza unor grupuri si/ sau zone tinta (zone/ localitati cu infrastructura pentru servicii sociale si scolara deficitara, zone care nu dispun de institutii de formare profesionala a adultilor, grupuri sociale defavorizate, etc). Un aspect important al finantarilor pe masura 3.2. este ca obliga structurile sectorului non-profit, acreditate în conditiile legii, sa activeze în comunitatea tinta. Fondurile se pot accesa, atât individual cât si în parteneriat cu autoritatile locale. Finantarile pot fi atît din Fondul Social European(FSE), cît si din Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR), încrucisat. Domeniile de interventie ating ariile prioritare ale FEDR, urmarindu-se îndeplinirea unui criteriu – cheltuielile de tip FSE sa nu depaseasca 10% din co-finantarea FEDR aferenta proiectului.
Axa 5 impune ca actiuni eligibile, în cadrul masurilor mentionate, restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, dezvoltarea, crearea si/sau modernizarea infrastructurilor conexe, a infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice, precum si promovarea potentialului turistic intern prin produse turistice si activitati de marketing specifice. În etapa de elaborare a proiectului este foarte important sa fie cunoscute criteriile de eligibilitate, de selectie si de evaluare strategica a proiectelor, în linii mari identice ambelor axe. Axa 1(masura 1.3. – a si c) a POS–CCE impune ca domeniu de interventie dezvoltarea antreprenoriala. Actiunile eligibile si accesabile de catre ONG-uri sunt directionate spre dezvoltarea incubatoarelor de afaceri si sprijin pentru integrarea întreprinderilor în cadrul lanturilor de furnizori si în grupurile de interes comun. Structurile non-profit care deruleaza activitati de cercetare-dezvoltare sunt cele vizate ca solicitanti eligibili în cadrul axei 2 (masurile 2.1., respectiv 2.2.), cea a cresterii capacitatii de cercetare-dezvoltare si stimulare a cooperarii dintre institutiile de CD. Se doreste elaborarea de proiecte complexe de cercetare, în parteneriat între universitati/ institute de cercetare si întreprinderi, care sa atraga participarea specialistilor internationali de înalt nivel, dezvoltarea infrastructurii de CD existente, crearea si dezvoltarea de noi laboratoare, centre/poli de excelenta, coordonate la nivel national si racordate la retelele europene si internationale de profil. O varietate mare de proiecte, având ca solicitant sectorul non-profit, propune spre elaborare si finantare POS–DRU. Acest program operational stabileste axele prioritare si domeniile de interventie ale României în ceea ce privesc resursele umane în vederea implementarii asistentei financiare a Uniunii Europene prin intermediul Fondului Social European, în cadrul Obiectivului de Convergenta, pentru perioada de programe 2007-2013.
Astfel, Axa 1 – „Educatia si formarea profesionala în sprijinul cresterii economice si dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere” are ca obiective asigurarea premiselor pentru dezvoltarea unui capital uman competitiv prin dinamizarea rutelor flexibile de învatare pe tot parcursul vietii, furnizarea unei educatii initiale si a unei formari continue moderne si de calitate, care sa raspunda cerintelor specifice impuse de piata muncii si de societatea bazata pe cunoastere. Actiunile eligibile variaza de la servicii de orientare si consiliere în vederea cresterii performantelor scolare si a ratelor de tranzitie între diferitele nivele de educatie, oferte de educatie si de formare initiala relevante noilor nevoi existente pe piata muncii, sprijin pentru promovarea parteneriatelor si dezvoltarea de retele între universitati si comunitatea de afaceri, programe de formare continua a resurselor umane din învatamântul preuniversitar/universitar si de reconversie a profesorilor si cercetatorilor, pâna la cele care vizeaza formarea profesionala continua cum ar fi, realizarea de studii, dezvoltarea ofertelor si cresterea capacitatii de furnizarea a acesteia.
Domeniile majore de interventie pentru axa 2 sunt tranzitia de la scoala la viata activa, prevenirea si corectarea abandonului timpuriu al scolii, cresterea accesului si participarii la programe de formare profesionala continua. Acestea vizeaza ca actiuni eligibile programe de învatare bazate pe munca, orientare, consiliere si pregatire în sprijinirea procesului de tranzitie de la scoala la viata activa, programe integrate pentru mentinerea elevilor în educatie si prevenirea parasirii timpurii a scolii, sprijin si stimulente pentru angajati de a-si valida studiile anterioare si a accesa programe de formare profesionala continua. Daca pe axa 3 – „Cresterea adapatabilitatii fortei de munca si a companiilor”, accesarea fondurilor de catre sectorul non-profit permite elaborarea de proiecte de formare si sprijin pentru întreprinderi si angajati în vederea promovarii adaptabilitatii si de încurajare a initiativelor partenerilor sociali, axa 5 – „ Promovarea masurilor active de ocupare” are ca obiectiv atragerea si mentinerea unui numar cât mai mare de persoane pe piata muncii cu accent deosebit pe persoanele cu o situatie dificila la accesarea acesteia.
Promovarea incluziunii sociale este unul dintre domeniile de interes si implicare în ceea ce priveste societatea civila. Cresterea oportunitatilor de munca si îmbunatatirea accesului la educatie a grupurilor vulnerabile, egalitatea de sanse între barbati si femei, precum si promovarea activitatilor inovatoare în scopul crearii unei piete accesibile tuturor sunt doar o parte din obiectivele care se doresc a fi îndeplinite prin actiuni convergente cuprinse în a 6-a , axa prioritara a programului. Important de mentionat sunt criteriile de eligibilitate comune, cu mici completari, tuturor masurilor si cele cinci criterii de selectie: capacitatea financiara si operationala, relevanta, metodologia, sustenabilitatea si raportul cost/ eficienta.
Actiuni de informare, consiliere si consultanta, difuzare de cunostinte, strategii de marketing, studii si investitii legate de protejarea patrimoniului cultural de interes local sunt doar o parte din operatiunile eligibile cuprinse în axele 1, 3 si 4 ale Planului National pentru Dezvoltare Rurala(PNDR).
Urmarind o prezentare cât mai sistematica si accesibila a problematicii fondurilor europene dorim sa încheiem capitolul beneficiarilor, început saptamâna trecuta si continuat în prezentul articol, cu o serie de articole pe accesarea finantarilor de catre agentii economici.
Mircea Dragos