Deputatul clujean de la USR, Oana Murariu, a anunțat că s-a adoptat un proiect de lege prin care și românii cu venituri mici să aibă acces la justiție.

„300 de lei venit pe membru de familie pentru a-ți putea apăra drepturile, apelând la instanța de judecată cu acoperirea costurilor procesului de către stat, face din principiul dreptului de acces la justiție o propoziție frumos scrisă în art. 21 din Constituție… și cam atât.

După 11 ani de când avem aceste condiții, iar nivelul salariului minim pe economie s-a majorat (de la 670 lei brut, la acea vreme, la 2550 lei brut la nivelul lunii decembrie 2022), inflația a sărit de 15%, astăzi Camera Deputaților, for decizional, a adoptat inițiativa legislativă la care am lucrat împreună cu deputatul USR Mihai Badea și senatorul USR Cristian Bordei, prin care DUBLĂM pragul venitului per membru de familie în funcție de care statul acoperă, total sau parțial, costurile de judecată ale unei persoane”, a scris Oana Murariu.

Pe lângă legea adoptată, USR a mai propus un amendament pentru suplimentarea bugetului Ministerului Justiției cu suma de 100 de mii de lei pentru derularea unei campanii de informare în ceea ce privește ajutorul public judiciar și dreptul de acces la justiție al persoanelor vulnerabile.

„Un alt avantaj major al proiectului este că raportăm modalitatea de calcul a pragului venitului pentru a beneficia de aceste facilități la salariul minim pe economie (în locul unui prag fix), astfel încât acesta să se actualizeze automat, fără a fi necesară o nouă intervenție a legiuitorului: 25% din salariul minim brut pentru acoperirea integrală de către stat a cheltuielilor judiciare, respectiv 50% pentru acoperirea a jumătate din aceste cheltuieli. Mai mult decât atât: am formulat un amendament la legea bugetului de stat prin care propun suplimentarea bugetului Ministerului Justiției cu suma de 100.000 lei pentru derularea unei campanii de informare în ceea ce privește ajutorul public judiciar și dreptul de acces la justiție al persoanelor vulnerabile. Facilitățile sunt iluzorii dacă potențialii beneficiari nu le cunosc”, a conchis Oana Murariu.

Citește și: Imobiliari clujeni obligați să investească 2 milioane euro pentru consolidarea unui mal de pământ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.