Un șofer în vârstă de 72 de ani, care consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, a provocat un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Potrivit IPJ Cluj, șoferul a intrat altă mașină de pe contrasens, în timp ce efectua un viraj la stânga. În urma impactului, două persoane au fost transportate la spital.
„La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 13.10, polițiștii au intervenit la un accident rutier, produs pe Calea Moților, din municipiul Cluj-Napoca.
În urma primelor verificări, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul înspre cartierul Mănăștur, ar fi efectuat un viraj la stânga spre o stradă secundară, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus.
După impact, autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani a fost proiectat într-un alt autovehicul.
În urma testărilor cu aparatul etilotest, bărbatului în vârstă de 72 de ani i-a rezultat o concentrație de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De altfel, atât bărbatul de 72 de ani, cât și o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, aflată în autoturismul care circula din sensul opus, au solicitat îngrijiri medicale.”, a transmis IPJ Cluj.
Citește și: Pădurea clujenilor mutilată cu buldozerul! Primăria Cluj Napoca adoptă poziția struțului