Un grav accident de circulație, soldat cu șapte victime, s-a produs aseară, în jurul orei 20:00, pe DN1C, la intrare în localitatea Bunești dinspre Dej.

Potrivit primelor informații, trei autoturisme au fost implicate în accident – un autoturism marca Audi înmatriculat în județul Cluj, un autoturism marca Dacia Logan înmatriculat în județul Maramureș și un autoturism marca BMW înmatriculat în județul Timiș. Se pare că un șofer, aflat la volanul unuia dintre cele trei autovehicule, în timp ce se deplasa pe DN1C, ar fi intrat pe contrasens, unde s-a izbit violent de o mașină care circula regulamentar. Totodată, un al treilea autoturism nu a mai putut evita impactul.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe ambulanțe de la Dej și Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu un echipaj de descarcerare, dar și mai multe echipaje de poliție.

În urma impactului, șapte persoane au fost rănite, dintre care trei grav. Șase dintre victime implicate în accident au fost transportate de urgență la spitalele din Dej și Gherla.

Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate, pe un fir, alternativ, timp de mai multe zeci de minute.

Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.