
O tânără de 18 ani a fost rănită grav și a fost transportată la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe o stradă din municipiul Dej, în care au fost implicate 4 autovehicule. Tot la spital au fost transportate alte două persoane, un bărbat de 57 de ani și o femeie de 58 de ani.
La locul accidentului, petrecut pe strada 1 Mai din municipiu, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dej , dar și un echipaj SAJ.
Potrivit ISU Cluj, în accident au fost implicate 4 autoturisme.
„Într-unul dintre autoturisme s-a aflat încarcerat un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient și cooperant, pe care pompierii l-au extras folosind echipamentele din dotare. Totodată, forțele noastre au găsit în afara autoturismului o tânără de 18 ani în stare gravă. Aceasta a fost intubată și transportată imediat la spital de către echipajul SAJ.
La fața locului a mai primit îngrijiri medicale o femeie de aproximativ 60 de ani, conștientă și cooperantă. În cele din urmă, femeia și bărbatul au fost transportați la rândul lor la spital, la misiune participând două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis ISU Cluj.
La locul accidentului sunt prezenți și polițiștii.
„Din cercetările preliminare efectuate la fața locului, a rezultat că un conducător auto în vârstă de 57 de ani nu s-ar fi asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc, fiind acroșat de un autovehicul care circula din direcția Dej spre municipiul Cluj-Napoca.
În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule aflate în mișcare.
În urma impactului, au fost rănite trei persoane, respectiv conducătorul auto de 57 de ani, o femeie de 58 de ani și o tânără de 18 ani, ambele pasagere în același autoturism. Tânăra a fost proiectată în afara autoturismului, în urma impactului.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.