Ieri, 22 iunie, pe strada Calea Floreşti, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane.
În jurul orei 22:00, un bărbat, de 41 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul pe Calea Floreşti, dinspre Cluj-Napoca spre Floreşti, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus regulamentar de către un bărbat, de 35 de ani, din Cluj-Napoca.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 41 de ani se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a bărbatului de 41 de ani. De asemenea, celălalt conducător auto şi o pasageră – femeie în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, au fost răniţi uşor.
Pagubele materiale rezultate în urma accidentului au fost estimate la peste 21.000 de lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea şi luarea măsurilor legale.
[…] citeste mai mult aici […]