Un bărbat de 60 de ani a rămas încarcerat în fiarele contorsionate ale mașinii, după ce s-a izbit de un TIR.

Accidentul s-a produs ieri seară pe str. 1 Mai din municipiul Dej. Conform ISU Cluj, la fața locului au găsit un autocamion și un autoturism avariate, iar în cel din urmă se afla încarcerat un bărbat de cca 60 de ani, în stare de conștiență și cooperant.

Pompierii au utilizat sculele hidraulice și targa cu lopeți pentru a asigura accesul salvatorilor la victimă, precum și extragerea acesteia cu toate măsurile necesare pentru a evita agravarea leziunilor suferite. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate, împreună cu o femeie, în vârstă de cca 60 de ani, pasageră în autoturism.

Potrivit IPJ cluj, conducătorul unui ansamblu de vehicule, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Oradea, care se deplasa pe strada 1 Mai, din municipiul Dej, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat 59 de ani, din comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, care s-ar fi pus în mișcare cu intenția de a pătrunde pe banda a 2-a a sensului de mers.

În urma evenimentului, bărbatul de 59 de ani și o femeie de 66 de ani, din municipiul Dej, pasageră drepta-față în autoturism, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.