Un motociclist a fost lovit de un autoturism duminică, în jurul orei 17:30, în Mărăști, în zona Kaufland, potrivit știridecluj.ro

Martorii spun că bikerul era conștient la sosirea ambulanței. Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Fabricii și București, pe fondul neacordării de prioritate unui motociclist la efectuarea virajului la stânga,anunță Poliția Cluj.

Conducătorul auto de 56 de ani din Cluj-Napoca nu era sub influența băuturilor alcoolice. Motociclistul rănit are 36 de ani și este din Baciu.

Șoferul a făcut stânga pentru a intra în parcarea magazinului și i-a tăiat calea motociclistului, care s-a lovit de partea laterală a mașinii. După cum arată autoturismul, impactul a fost unul dur.

Se pare că cel de pe motocicletă a fost proiectat peste autoturism, în urma impactului. În imaginile de mai jos se poate vedea că pasagera din autoturism acuza lovituri în urma impactului, iar cel de pe motocicletă era proiectat la circa 15 metri.

Virajul la stânga pentru a intra în curtea Kaufland este interzis, dar zilnic zeci de șoferi riscă. Se pare că și motociclistul a pornit cu viteză mare de la stop, dar vina este a șoferului, care avea interzis virajul la stânga.

O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier care a avut loc pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 17.10, iar pompierii au găsit, în momentul sosirii la locul accidentului, un motociclist care a fost proiectat cca 10m în urma impactului și pasagerii ieșiți din autoturismul implicat în accident.

Echipajul SMURD a acordat asistență medicală de urgență și a transportat la spital motociclistul, în vârstă de cca 35 de ani, care prezenta suspiciuni de fracturi la nivelul unui membru și bazin, dar și pierderi de conștiență.

O doamnă care a fost pasageră în autoturism a solicitat consult medical și a fost transportată de un echipaj SAJ la spital.

Echipajul de pompieri a sprijinit acordarea asistenței medicale de urgență, a asigurat măsuri de siguranță pentru salvatori și de prevenire a incendiilor ca urmare a carburantului scurs pe carosabil și a sprijinit eliberarea carosabilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.