Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5:00, pe DN1C, pe raza localității Fundătura.

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism, un tânăr taximetrist  în vârstă de 26 de ani din Gherla, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, ajuns pe raza localității Fundătura, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit de un cap de podeț, fiind ulterior proiectat pe gardul unui imobil.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor de la Gherla și Dej, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, un medic din Suceava, care trecea prin zonă, a oprit și a încercat să acorde primul ajutor victimei, însă nu a reușit din cauza faptului că autoturismul se afla suspendat pe gard.

În urma impactului, șoferul a rămas blocat între fiarele contorsionate, pompierii intervenind pentru eliberarea acestuia. După mai multe minute, aceștia au reușit să-l scoată pe tânărul gherlean din mașină.

Accident-DN1C-Fundatura-2

Accident-DN1C-Fundatura-1

Victima, aflată în comă, a fost predată personalului medical de pe ambulanță, după care a fost transportată la UPU Cluj pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier din Fundătura, potrivit dej24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.