Un dosar penal a fost deschis după ce un polițist a cauzat un accident rutier. Nu doar că testele au arătat că bărbatul urcase băut la volan, dar acesta a și încercat să plece de la locul accidentului. Totul s-a întâmplat în Timiș.
Fratele celuilalt şofer implicat susţine că s-ar fi încercat mușamalizarea poveştii, declarând că „Toţi au venit, au început să îl tragă de-o parte, colegii lui judiciariştii, unul i-a adus apă desfăcută înainte. Pe el l-au făcut scăpat, nu l-au prins, l-au lăsat să fugă. Ulterior am înţeles că s-au dus după el şi l-au dus să sufle şi apoi l-au dus la probe de sânge”.
În final, polițistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. Acesta a rămas fără permis pentru următoarele trei luni, cercetările fiind încă în desfășurarea.
„Precizăm că la nivelul I.P.J Timiș prin intermediul Biroului Control Intern se efectuează verificări pe linie disciplinară cu privire la comportamentul ofițerului cât și cu privire la modul de acțiune al polițiștilor care au intervenit la eveniment”, a transmis Andreia Jerdea, purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Citește și: Polițist din Cluj, hoț de cireșe în afara programului