Un accident rutier a avut loc joi dimineața, între localitățile Cojocna și Iuriu de Câmpie, în județul Cluj. Evenimentul a implicat un singur autoturism, iar două persoane au fost transportate la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit cu promptitudine, utilizând două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
„Din fericire, nu au existat victime încarcerate. O femeie de aproximativ 50 de ani și un bărbat de aproximativ 65 de ani au fost transportați la spital de către echipajele SMURD”, a declarat ISU Cluj.