Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, sâmbătă pe DN1F E81, în localitatea Baciu, județul Cluj.

Conform reprezentantilor IPJ Cluj un conducator auto de 19 ani, în timp ce se deplasa pe DN1F E81, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism, iar la reintrarea pe banda sa de mers, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând in coliziune cu un autoturism care circula în fața sa, condus de un bărbat de 29 de ani.

În urma impactului, ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă. A rezultat rănirea unei tinere de 26 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.