Accidentul de tren care a blocat linia de cale ferată care face legătura spre litoralul românesc a fost provocat de un mecanic beat.

Mai multe vagoane de marfă au fost distruse în accidentul feroviar produs miercuri noapte în triajul staţiei CF Feteşti la Feteşti, informează IPJ Ialomiţa.

„În cursul nopţii trecute, poliţiştii Postului Poliţie Transporturi Feroviare Feteşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că două trenuri de marfă s-au ciocnit, un tren a intrat în spatele celuilalt, în triajul staţiei CF Feteşti. Firul 1 şi 2 de circulaţie au suferit avarii la terasamente de cale ferată şi linia de electrificare. În urma evenimentului, mai multe vagoane de marfă au fost distruse”, potrivit IPJ Ialomiţa.

Mecanicul trenului de marfă care a intrat în alt tren a adormit și era sub influența băuturilor alcoolice, a declarat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, care a precizat că nici sistemul de frânare automată nu era funcțional. El a cerut scuze pasagerilor care au plătit bilete.

„Vreau să transmit un semnal foarte clar către acești operatori de marfă, din zona privată, că nu se mai pot juca cu sigurața pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Sistemul de frânare automat nu era funcțional, ancheta o să spună de ce. Din primele informații, lucrurile nu erau în regulă nici la nivelul stării mecanicului de locomotivă. Din ce am înțeles, da, a adormit, înțeleg că era și sub influența băuturilor alcoolice. Există controale și inspecții care se fac ca în trafic, nu verifică fiecare șofer, se fac prin sondaj. Nu sunt testați toți mecanicii de locomotivă, nu cred că se întâmplă asta în nicio țară din lume”, a declarat Drulă.

El a afirmat că „nu e o dimineață bună pentru sistemul feroviar”.

Traficul feroviar a fost deviat pe ruta Feteşti – Ţăndărei – Slobozia Veche – Ciulniţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.