Elon Musk a acuzat guvernul britanic că instituie în Regat o atmosferă de tip gulag, specifică fostei URSS, dând argumente în baza acțiunilor noului guvern al lui Keir Starmer. Acuzațiile au izbucnit astfel contra miliardarului, ajungându-se inclusiv la cererea halucinantă, făcută de fostul șef de la Twitter, ca Musk să fie arestat. De ce? Pentru că și-a publicat părerea despre aberațiile pe care le execută guvernul britanic. El a acționat ca un om liber, dar și responsabil, unul care nu tace în fața desfășurării ororilor.
Mai mult, Elon Musk a fost anunțat oficial, de la vârful Comisiei Europene, că va suporta consecințe grave, el și afacerea lui, atenție, dacă interviul lui cu Trump va aduce atingere unor interese politice de la Bruxelles. Nici măcar nu-i luase interviul lui Donald Trump, că a și fost amenințat, pe modelul războiului preventiv contra teroriștilor ce a fost patentat după 11 septembrie 2001 (9/11), după cum bine observă dl Marchievici, în ”Cotidianul”…
Înainte de acest eveniment, comisarul european Thierry Breton, a postat o ”scrisoare” în jargonul tehnocratic de la Bruxelles, – ”giboneză”, cum ar spune Răzvan Boanchiș -,cu referiri la Legea Serviciilor Digitale a UE, avertizându-l pe Musk că trebuie să respecte prevederile privind dezinformarea. Scrisoarea a fost, de fapt, o amenințare voalată la adresa miliardarului american și a platformei sale sociale, amintind că ”se desfășoară deja acțiuni legale împotriva X, conform Legii Serviciilor Digitale, în special în legătură cu diseminarea de conținut ilegal”. Comisarul european a avertizat că X va fi pedepsită dacă nu va combate ”conținutul care promovează ura, tulburările, incitarea la violență sau anumite dezinformări”.
Că politica dăunează grav judecății, ne-a spus-o, mai demult, Daniel Defoe autorul celebrului ”Robinson Crusoe și al nu mai puțin celebrei ”Jurnal din anul ciumei”. Politica se dovedea și pe atunci sursă de inspirație, iar tânărul Defoe prin pamfletele în care ironiza politicienii, a câștigat repede simpatia publicului. Astfel că aceștia au hotărât că un mic ”concediu” la stâlpul infamiei, l-ar determina pe junele rebel să își revizuiască atitudinea. Însă cititorii lui Daniel Defoe au stricat planurile autorităților, aruncând cu flori, în loc de pietre, atunci când autorul a fost legat în piață, la stâlpul infamiei, la 31 iulie 1703.
S-a dovedit că pamfletul, în termeni pe care noi îl numim azi ”the free speech” este cea mai scurtă cale spre închisoare.
Pamfletul său, ”The Shortest Way with Dissenters” (Cea mai scurtă cale pentru dizidenți) era un atac la adresa capilor Bisericii Anglicane, prezentând lucrurile ca din punctul lor de vedere, dar ducând argumentația până la limitele absurdului. Perioada era dominată de conflictul dintre anglicani și protestanții dizidenți care se opuneau intervenției statului în chestiunile religioase. Ambele părți s-au declarat ultragiate de lucrarea lui Defoe, luând pamfletul în serios. Revolta lor a atins cote maxime când au aflat că e vorba de o farsă literară, care i-a umplut de ridicol. Dacă Defoe ar trăi azi, comisarul Breton i-ar reproșa că a comis un ”fake-news”, și ar propune, cred, arestarea lui…
Defoe a fost arestat pentru calomnie în luna mai a anului 1703. Închisoarea, se știe, este prielnică îndeletnicirilor literare, așa că tânărul nu a stat cu mâinile în sân așteptându-și sentința, ci a scris spiritualul său Hymn to the Pillory (Odă stâlpului infamiei). Obiceiul era ca nelegiuiții plasați în acest spațiu al rușinii să fie bombardați cu pietre și fructe stricate de către oamenii ”de bună credință”. Care s-au așezat, de această dată de partea ”infractorului”, considerându-l mai simpatic decât personejele politice de care își bătuse joc. Ca și astăzi, acest lucru nici nu e greu!
În 31 iulie 1703, spre surpriza generală, Defoe a fost acoperit de flori și glorie. Pentru că nu obținuseră efectul educativ scontat, autoritățile s-au gândit că răzvrătitul mai are nevoie de o aprofundare a principiilor legislative, așa că l-au trimis la închisoarea Newgate. Spre norocul său, Robert Harley, viitorul conte de Oxford, a reușit să îi obțină grațierea.
Defoe a supraviețuit epidemiei numite „Marea ciumă”, care a ucis peste 100.000 de oameni în 1665. Experiența s-a regăsit în scrierile lui, sub denumirea ”Jurnal din Anul Ciumei”. Asta, dacă ne gândim că și noi am trecut prin calvarul epidemiei ”Covid” ne apropie, sau îl apropie pe Defoe de ceeace tăim azi…
Elon Musk, retrăiește azi, ceeace trăia altădată, Daniel Defoe, la alți parametri. Dar esența mizeriei pe care noi o numim ”cenzură”, este perfect aceeași…
Comisarul Breton nu este singur în demersul de a impune cenzura online. I se alătură fostul director Twitter pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, Bruce Daisley. Într-un articol de opinie publicat de The Guardian, Daisley scrie că Elon Musk ar trebui arestat. ”Ideea că boicotul – din partea unor utilizatori foarte importanți sau pe partea publicității – este singura sancțiune pe care o putem aplica nu este corectă. Alte țări au interzis aplicația X, însă nu cred că dorim să fim în aceeași barcă cu Rusia, Turcia și Venezuela. În schimb, lui Musk ar trebui să i se spună că este pasibil de o pedeapsă penală. Din experiența mea, amenințarea cu sancțiuni personale este mai eficientă în cazul directorilor de mari companii decât amenzile aplicate corporației. Dacă Musk va continua să incite la agitație, un mandat de arestare pe numele său ar duce la o mulțime de reacții din partea sa, însă i-ar băga mințile în cap”, scrie Daisley.
Ideea justiției sociale este că statul ar trebui să trateze diferiți oameni în mod inegal pentru a-i face egali, asta ne-a spus-o de mult, Friedrich August von Hayek, economist, teoretician și filozof austriac, trăitor între1899 -1992.
Mai mult, ceeace dorește marea de birocrați de la Bruxelles, extrem de bine reprezentată de dl. comisar Thierry Breton, este din ce în ce mai clar. Anume ca toate popoarele U.E. să se supună unui reflex condiționat, de genul celui studiat de Pavlov.
Pavlov nu s-a gândit că această teorie va ajunge să fie transferată de la câini la oameni. Ideea lui a fost (și) în timpul lui Stalin folosită pentru reeducarea prizonierilor politici, prin spălarea creierelor. Totul este simplu: sub presiunea multiplelor și frecvente sancțiuni și agresiuni, psihicul uman își pierde rezistența și acceptă să fie condus de factori din exterior. Individul devine astfel, manipulabil, exact ca un câine care aude un sunet de avertizare când urmează să fie bătut, și un altul, de altă tonalitate, când urmează să i se aducă mâncarea. Astfel de sunete emite U.E., astăzi. Comisarul Breton a lansat clar, clopoțelul care semnalizează popoarelor Europei că dacă mai doresc să se exprime liber, urmează ”bătaia”…
