Anul trecut, printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a decis desfiinţarea Gărzii Financiare şi înfiinţarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Fostul comisar al Gărzii Financiare Cluj Marius But povesteşte pentru Gazeta de Cluj cum s-a realizat această metamorfoză şi cum, în afară de schimbarea personalului, DGA rămâne acelaşi organism de control, de această dată „domesticit” prin reorganizare.

Prin OUG nr. 74/2013, cele posturi 1.147 posturi alocate Gărzii Financiare, ca parte din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), au fost desfiinţate, urmând ca în locul acestora să fie înfiinţate posturi cu atribuţii similare, în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, fiind schimbată doar denumirea structurii subordonate şi denumirea funcţiei publice specifice de comisar cu aceea  de inspector antifraudă. „După părerea mea, e o reorganizare ineficientă. Este un dosar în instanţă, suntem câţiva colegi, la Tribunalul Cluj, în contencios, împotriva unor articole din cadrul ordonanţei care înfiinţează DGA-ul. E vorba şi despre studiile preliminare la care au fost supuşi toţi comisarii Gărzii Financiare, care spre deosebire de ceilalţi angajaţi ai celorlalte structuri, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională a Vămilor, care au avut posibilitatea să opteze pentru mai multe funcţii, noi nu am avut nicio posibilitate de opţiune.

 

Încalcă Legea Funcţionarului Public

Pe lângă asta, modul de înfiinţare a noii instituţii strict prin examen a încălcat prevederile unui articol din Legea Funcţionarilor Publici, pentru că atribuţiile celor două instituţii, Garda Financiară şi Direcţia Antifraudă, sunt identice. În condiţiile respective, personalul trebuia preluat prin transfer. Existau mai multe modalităţi de formare a noii instituţii. Inclusiv Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a atras atenţia ANAF-ului în sensul acesta. În funcţie de gradul de suprapunere a atribuţiilor, care iniţial a fost de 100%, a mai introdus ulterior termenul de „vamal” vis a vis de fraudă şi de evaziune, în condiţiile în care noii inspectori nu au nicio competenţă să lucreze cu Codul Vamal. Acolo e încălcarea flagrantă a articolului 100 din Legea 188”, consideră fostul comisar Marius But. “În fapt prin desfiinţarea Gărzii Financiare, nu s-a dorit decât discreditarea şi umilirea unor persoane, lucru care a şi reuşit, de altfel. Persoane care timp de mulţi ani, unii chiar peste 20 de ani, au fost permanent la dispoziţia instituţiei indiferent că au fost sărbători legale sau zile nelucrătoare, zi sau noapte” au fost îndepărtate, mai arată acesta într-un document remis Gazetei de Cluj.

 

După 22 de ani de activitate, respins la concurs

La data de 18.09.2013, sub nr. 941770, ANAF a publicat anunţul de concurs prin care au fost scoase la concurs un număr de 1.181 posturi la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală. Astfel, după 22 de ani de activitate în cadrul Gărzii Financiare, Marius But s-a văzut la sfârşitul lunii octombrie în faţa Comisiei de examinare şi evaluare nr. 12, la susţinerea interviului programat pentru ocuparea unui post în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, din cadrul DGAF. „Cele mai grele şi mai frumoase dosare la care am lucrat nu au fost pomenite public. Niciodată nu am făcut vorbire în legătură cu activitatea mea. Eu în public m-am referit doar la umilinţa la care am fost supuşi toţi, şi eu şi colegii mei”, arată comisarul. La publicarea rezultatelor probei interviu, care s-a evaluat doar cu calificativul “admis” sau “respins” şi nu dădea posibilitatea contestării, a observat că a fost evaluat cu calificativul “respins”, la fel ca alţi colegi cu grad profesional “superior”, în condiţiile în care peste 50% din candidaţii care au participat la interviu pentru gradele profesionale de “debutant” (19 din 37) şi “asistent” (18 din 33) au obţinut calificativul “admis.

 

DGAF, numai pentru marea evaziune fiscală

„Când am parcurs din curiozitate întreaga listă, precum şi listele celorlalţi candidaţi la un post de inspector antifraudă la Direcţia de combatere a fraudelor, am constatat că în situaţia mea sunt foarte mulţi dintre colegii din cadrul Gărzii Financiare, cu care am colaborat foarte bine în decursul timpului şi despre care ştiu sigur că au obţinut rezultate foarte bune în activitate şi în special în lupta împotriva evaziunii fiscale”, povesteşte comisarul But. ”Nu înţeleg nici acum de ce s-a făcut în modul în care s-a făcut această reorganizare. Cred că aceasta încalcă în proporţie de 100% Legea Funcţionarului Public. Se putea face mult mai simplu această reorganizare, prin preluarea Gărzii Financiare, a oamenilor de acolo, deci practic cei care trebuiau să se ocupe de cazurile de mare evaziune fiscală. Chiar pentru problemele operative, pentru cei se ocupă de probleme financiare, să facă o recrutare suplimentară de personal. Am colegi care se plictisesc, au intrat la examen şi nu le dă nimeni de lucru, iar, după cum îi cunosc, ei ar fi muncit deja. La Cluj au mai rămas vreo 7-8. Înainte secţia avea vreo 21 de comisari. Nu asta are relevanţă. E puţin numărul. Inclusiv pe partea operativă a Direcţiei, de la Oradea. Cei de acum se cheamă inspectori, dar au atribuţii similare”, arată acesta.

 

Politicul joacă

Chiar dacă presa a speculat că But a fost trecut pe lista neagră după ce a deranjat politicieni şi importanţi oameni de afaceri, din cauza cazurilor de profil înalt la care a lucrat de-a lungul timpului, el neagă că aceasta ar fi cauza rezultatului dezamăgitor al concursului. „În cazul meu, politicul în mod sigur nu a jucat nici un rol în rezultatul acestui examen, oamenii pomeniţi de presă (de exemplu, Relu Fenechiu, n.r.) nu au fost la nivelul la care să aibă treabă cu mine şi sunt convins că nu au avut nimic de-a face cu asta. Dar vreau să vă spun că factorul politic a avut o influenţă extrem de mare în tot ce s-a întâmplat, atunci când s-a decis reorganizarea şi felul în care se va face aceasta”, precizează acesta.

 

Curtea de Conturi a dovedit integritatea Gărzii Financiare

Unul din motivele vehiculate de miniştri pentru desfiinţarea Gărzii Financiare este corupţia din sistem. Aceste idei sunt respinse de Marius But, care spune că anul trecut „Curtea de Conturi a făcut o analiză a gradului de corupţie din cadrul fiecărei structuri a ANAF-ului, iar Garda Financiară a fost mult mai curată decât alte structuri din cadrul acesteia. Garda Financiară la nivel de corupţie nu e cum spunea domnul ministru Chiţoiu în declaraţii de presă”, a declarat fostul comisar al Gărzii Financiare.

Va urma.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.