În ultima perioadă Primăria Baciu a făcut mai multe achiziţii la preţuri foarte mari. Pe grupul de Facebook „Comuna Baciu Friends” au apărut informaţii referitoare la mai multe achiziţii făcute de Primăria Baciu. Printre achiziţiile dubioase ale primăriei Baciu se află amenajarea unui gard, amenajarea unei parcări şi a unei balustrăzi metalice la grădiniţa de pe strada Transilvaniei nr. 301, achiziţionarea unor yale smart pentru Primăria Baciu, reabilitarea căminului cultural din comună. Ofertele acceptate de primărie pentru aceste achiziţii nu se justifică, în raport cu sumele pe care le atribuie alte primării din ţară. Toate achiziţiile par dublate. Până şi uşilie care se deschid în primarie trebuie să se deschidă cu nişte yale  la preţuri supraestimate.

Comuna Baciu se bate în topul celor mai scumpe lucrări de izloaţii din ţară. Aproximativ 650.000 de euro pentru izolaţia Căminului Cultural

Şmecherie în bugetul pentru reabilitarea căminului cultural: aşa cum apare în proiectul de hotărâre, din data de 27.03.2024, privind aprobarea devizului general actualizat pentru proiectul „Creşterea eficienţei energetice în clădirea căminului cultural, comuna Baciu”, 263692,10 ron adică 52.990,14 euro sunt alocaţi pentru „cheltuieli neprevăzute”.

Valoarea totală investiţiei se ridică la suma de 3190800.74 ron, echivalentul a 641.213,47 euro. 

Conform ofertei acceptate de către primărie, amenajarea gardului va topi de la bugetul local suma de 91.62,80 euro. Lucrările de amnajare a parcării pentru grădiniţa de pe Transilvanei se ridică la suma de  81.167,40 euro, în timp ce yalele smart vor costa 5.350 ron, sume care nu se susţin. Pe site-urile de profil, o yală smart costă în jur de 900 de lei. Deci, în total, 4 yale smart ar costa maxim 2700 de lei. Pentru yalele smart  primăria a contractat firma WEDEV IT SRL, care are  se ocupă cu activități de realizare a soft-ului la comanda. Firma a fost contractată în anul 2023, când figura cu 0 angajaţi. 

Firma Start Supervizare abonată la contractele din bani publici din Baciu

Aşa cum îi stă bine unei instituţii publice din România, care se respectă, şi primăria Baciu are o firmă de casă: Start Supervizare SRL. Înfiinţată în 2022, societatea administrată de Şteţ Alexandra Georgiana, a aterizat ca o cometă în curtea primăriei Baciu, de unde se hrăneşte cu bani publici. La o simplă căutare pe site-ul SICAP (Sistemul Colaborativ pentru Achiziţiile Publice), Start Supervizare apare cu 13 proiecte de consultanţă. Ca prin magie, firma administrată de Alexandra Georgiana Şteţ  a întros numărul ghinionist în favoarea ei. Din cele 13 contracte, doar unul a fost respins, restul se află în grădina administraţiei Baciu de unde Georgiana Alexandra Şteţ încasează zeci de mii de lei. Mai nou, a intrat şi localitatea Tureni pe fir, firma câştigând şi acolo un proiect.

Astfel, Start Supervizare este contractată de către coumna Baciu să ofere servicii de consultanţă ori în domeniul achiziţiilor, ori privind gestionarea proiectelor după cum urmează: 

  1. Consultanţă în Domeniul Achiziţiilor creşterea eficienţei energetice  (etapa 2), publicat în 19 martie 2024
  2. Consultanţă în  Domeniul Achiziţiilor  pentru programul „Masa Sănătoasă”, conform HG 24 din 2024, publicat în 19 martie 2024
  3. Consultanţă în Domeniul Achiziţilor  – „Dotarea Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar UAT Baciu”, publicat în 20 februarie 2024
  4. Consultanţă în Domeniul Achiziţilor  –  „Piste pentru biciclete între Dealul Viilor şi Poiana Sântiana”, publicat în 21 septembrie 2023
  5. Consultanţă în Domeniul Achiziţilor  –  „Înfiinţarea şi dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar”, publicat în 21 septembrie 2023
  6. Consultanţă în Domeniul Achiziţilor  – „Creşterea eficenţei emergetice în Clădirea Căminului Cultural Baciu”, publicat în 28 august 2023
  7. Consultanţă în Domeniul Achiziţilor –  Execuţie lucrări „Introducerea reţelei de canalizare în Popeşti şi Coruşu”, publicat în 3 aprilie 2023
  8. Consultanţă în Domeniul Achiziţilor pentru „Dotarea comunei Baciu cu cilindru compactor”, publicat în 24 martie 2023
  9. Consultanţă în Domeniul Achiziţilor – Execuţie lucrări „Construire pod peste râul Nadăş”, publicat în  23 martie 2023
  10.  Consultanţă privind gestionarea proiectelor – Depunere cerere finanţare pentru proiectul „Mera Rădaia Suceagu”, publicat în 22 decembrie 2022
  11. Consultanţă privind gestionarea proiectelor – Depunere cerere finanţare pentru „Extindere canalizare în comuna Baciu”, publicat în 22 decembrie 2022

Firma Octopus Communications şi-a întins tentaculele din Harghita până în Baciu

O altă firmă arpopiată primăriei din Baciu este Octopus Communications, cu sediul în Hargita, administrată de Kovacs Kurko Cecilia. Primăria Baciu a contractat firma Octopus Communications pentru servicii de promovare contra sumei  128.000 de ron, echivalentul a 25.723,47 euro. Conform datelor publicate pe SICAP „oferta se referă la campania online de imagine a unei comune pe suprafețele social media. O prezență online permanentă asigură informarea constantă a locuitorilor comunei în legătură cu lucrările în derulare, dezvoltarea comunei și diverse realizări. Activitatea continuă lunară (cca. 80 de ore lunar) – – Formarea unei comunități online (care participă activ la distribuirea, promovarea conținuturilor), astfel ei vor deveni prin suprafețele lor propagatori ai conținuturilor de calitate. – Producție constantă de conținut: scrierea textelor (HU, RO), design (online) – servicii design grafic pentru suprafete online – servicii design grafic pentru materiale print – Accesarea și mobilizarea grupurilor target – 2 videoclip, 2 ședință foto lunar (Elaborarea planurilor de producție) – Administrarea paginii de Facebook – Derularea campaniilor de publicitate plătită (facebook ads). *costurile includ și bugetul reclamelor pe Facebook (social media buying, in valoare de 1000 RON lunar)”.  

După cum apare pe SICAP, colaborarea dintre Octopus Communications şi Primăria Baciu a început în anul 2021, pronind de la sume de aproximaiv 9000 de euro şi a crescut treptat, de la an la an, până a ajuns la fabuloasă sumă de aproximativ 26.000 de euro, contractele cu comuna Baciu fiind cele mai profitabile pe care le are  firma administrată de Kovacs Kurko Cecilia.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.