ACI şi motivele unei victorii neaşteptate la Sala Sporturilor

Societatea clujeana ACI a caştigat in instanţa contractul de construcţie a Salii Polivalente din Cluj-Napoca dupa ce cei de la CON-A au construit mai bine jumatate din obiectiv. Pana la urma, daca clujenii vor avea sau nu de caştigat datorita acestor intarzieri, doar timpul ne va spune.

Asociaţia ACI CLUJ- GRUP 4 INSTALATII- TIM- BOGART CONSTRUCT- DAS ENGINEERING considera legitime demersurile de contestare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie  publica privind proiectarea şi execuţia unei Sali de sport multifuncţionale in Cluj-Napoca. Asociaţia ACI CLUJ a decis inaintarea unei contestaţii ca urmare a diferenţei foarte mari de preţ dintre oferta declarata caştigatoare (50.926.063 lei)  şi celelalte doua oferte sensibil egale, ale  Dafora şi Asocierii ACI CLUJ (91.874.820 lei). Pe fondul acestei contestaţii, parţile implicate (Autoritatea Contractanta, Asocierea CON-A şi Asocierea ACI) au solicitat intocmirea unei expertize tehnice judiciare. Experţii au fost desemnaţi aleatoriu de catre instanţa şi au fost acceptaţi de toate parţile. De asemenea toate parţile implicate in proces au formulat obiective pentru aceasta expertiza şi experţii au raspuns tuturor obiectivelor şi obiecţiunilor formulate. Concluzia expertizei solicitate de parţi a fost ca oferta declarata caştigatoare nu respecta in totalitate cerinţele documentaţiei de licitaţie, in acest mod explicandu-se valoarea mult mai mica ofertata de caştigatori. Instanţa de judecata a admis expertiza şi implicit contestaţia formulata de ACI Cluj. In acest context a dispus desfiinţarea  rezultatului procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publica şi a obligat autoritatea contractanta sa procedeze la  reevaluarea ofertelor depuse in cadrul procedurii, cu respectarea considerentelor reţinute de catre instanţa de judecata.

Preţul cel mai mic

Primaria municipiului Cluj-Napoca a desemnat in luna noiembrie 2010 caştigatorul contractului de proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii “Sala Multifuncţionala de Sport, Aleea Stadion, f.n., Municipiul Cluj-Napoca”. Societatea desemnata caştigatoare este CON – A cu oferta de 50.926.063,83 lei fara TVA şi 36 luni calendaristice termen de execuţie. Criteriul de atribuire a fost, conform OUG 34/2006, preţul cel mai scazut.  „Va reamintim ca licitaţia a avut loc in 19 noiembrie, pe portalul electronic de achiziţii, www.e-licitatie.ro publice. Ofertele depuse in termen au fost: CON – A  – 50.926.063,83 lei fara TVA – 36 luni calendaristice; DAFORA – 88.273.678,21 lei fara TVA – 36 luni calendaristice; ACI – 91.874.820 lei fara TVA – 36 luni calendaristice”, arata reprezentanţii primariei clujene intr-un comunicat de presa care lamureşte istoria litigiului cu ACI.
Aceştia arata ca societatea ACI a depus o plangere in instanţa solicitand anularea adresei de comunicare a raportului procedurii, care a fost respinsa de catre Tribunalul Cluj ca inadmisibila. „In urma sentinţei de fond, in conformitate cu prevederile OUG 34/2006 privind achiziţiile publice şi ca urmare a unui punct de vedere oficial al ANRMAP (Agenţia Naţionala de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, n.r.) privind dreptul autoritaţii contractante de a incheia contractul de achiziţie publica, municipalitatea a semnat contractul de execuţie şi proiectare cu compania desemnata caştigatoare la licitaţie, Con A”, adauga biroul mass-media al instituţiei.

Municipalitatea nu e de acord cu decizia Tribunalului, conform careia preţul cu care s-a caştigat licitaţia pentru construcţia salii polivalente ar fi mult prea mic, fiind mai degraba potrivit pentru realizarea unei hale. In consecinţa, a anunţat primarul interimar Radu Moisin, astazi este ultima zi in care se mai poate face recurs. Situaţia salii de sport va fi analizata şi in şedinţa Consiliului Local de astazi, a transmis viceprimarul Laszlo Attila.
La solicitarea consorţiului condus de ACI, Tribunalul Cluj a acceptat expertiza care spune ca oferta societaţii COAN-A incalca condiţiile din caietul de sarcini şi ca, de asemenea, preţul cu care s-a caştigat contractul este nejustificat de mic, comparativ cu cerinţele pentru construirea salii polivalente.

Sala multifuncţionala de 7.000 de locuri

Sala Polivalenta a fost un proiect al fostului primar Sorin Apostu, care, deşi nu a obţinut finanţarea dorita de la Compania Naţionala de Investiţii, a iniţiat proiectul şi spera ca obiectivul sa fie inaugurat in plin an electoral, in aceasta toamna. Aceasta a fost ridicata de CON-A, liderul consorţiului din care mai fac parte firma de arhitectura care a proiectat şi coordonat proiectul, reprezentata de arhitectul Şerban Ţiganaş, societatea Intersport, specializata in dotari sportive, Nistal, firma care se va ocupa de instalaţii şi Plan 31, specialişti in structuri de rezistenţa. Consorţiul a caştigat licitaţia pentru realizarea noii sali de sport cu o oferta de 50.926.000 de lei.
Sala Polivalenta va avea un subsol şi doua etaje, o capacitate de 7.109 de locuri, un parking pe doua etaje, anexe şi zone speciale pentru sportivi, precum şi o zona tehnica pe trei niveluri. Sala a fost gandita cu gradene retractabile care sa permita marirea suprafeţei de joc. Cladirea va avea trei zone relaţionate cu sala principala, respectiv o zona VIP, o zona a publicului şi o zona a sportivilor. Accesul publicului se va realiza de pe partea dinspre Someş, media, sportivii şi VIP avand cai de acces separate.
Tiberiu Hrihorciuc

BOX
Detalii despre o parte din cerintele nerespectate in oferta declarata caştigatoare, conform expertizei tehnice judiciare:
•    Nu corespund suprafeţele totale inscrise pe planşe cu cele ofertate:
o    Totalul pardoselilor cu gresie dupa suprafeţele inscrise pe planşe este 5.130,57 mp (nu include plinte, trepte, contratrepte, care se calculeaza la metru liniar) – suprafaţa totala de gresie din oferta financiara este 3.779,3 mp (in calcul nu au fost incluse şi plintele, treptele şi contratreptele, ca sa poata fi comparata cu suprafeţele din planşe)
o    Totalul pardoselilor cu tarket dupa suprafeţele inscrise pe planşe este 3024,4 mp – suprafaţa totala de tarket din oferta financiara este 1.973 mp
o    Nu s-au ofertat 3153,68 mp de şapa epoxidica pe gradenele de la etajul 1 şi etajul 2
•    La placarile exterioare:
o    Nu sunt respectate cerinţele din clarificarile la caietul de sarcini, materialul ofertat este tip piatra in loc de placa naturala granit
•    La invelitoare:
o    Nu se respecta cerinţele in ceea ce priveşte invelitoarea din tabla de cupru, materialul ofertat est tip tabla cupru in loc de tabla cupru
o    Nu se respecta cerinţele in ceea ce priveşte sistemul de preluare a apelor pluviale.
o    Nu se regasesc nici in oferta tehnica, nici in cea financiara, dotarile pentru grupurile sanitare necesare restaurantului şi nici perifericele necesare pentru posibilitatea echiparii bucatariei
o    Dimensiunile tabelelor de marcaj din oferta financiara sunt mai mici decat dimensiunile minime cerute in caietul de sarcini – 3.960×3.000 mm, faţa de 3×4.5 m
o    Ringul de box ofertat 7,5×7,5 m nu corespunde cerinţelor AIBA, dimensiunile standard folosite in competiţii internaţionale sunt 6,1×6,1 m in interiorul corzilor şi suprafaţa totala a platformei ringului trebuie sa fie un patrat cu latura de 7,8m
o    Echipamentele necesare competiţiilor de Judo nu sunt cuprinse in propunerea tehnica şi nici in oferta financiara
o    Echipamentele necesare pentru Arte marţiale nu sunt cuprinse in propunerea tehnica declarata caştigatoare, nici in oferta financiara
o    Nu se regasesc in oferta declarata caştigatoare dotarile auxiliare de la baschet: banci de rezerva, podium, mese, scaune pentru scorer
o    Echipamentele auxiliare la Volei nu sunt cuprinse in propunerea tehnica declarata caştigatoare şi nici in oferta financiara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.