Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Cluj va efectua acţiuni de control privind salubrizarea localităţilor. Acţiunile de control vizează salubrizarea localităţilor, a cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţii din judeţ. Toate primăriile din judeţul Cluj sunt vizate de acest control. Mai mult, Hidroconstrucţia Cluj, Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, Ocoalele silvice Dej, Huedin, Mărgău, Someşu Rece, Gilău, Valea Ierii, Gherla şi Beliş vor fi de asemenea controlate de reprezentanţii Comisariatului Judeţean Cluj. Potrivit unui comunicat remis de Consiliul Judeţean Cluj, sancţiunile cu amenda contravenţională în situaţia nerespectării legislaţiei specifice privind managementul deşeurilor pot ajunge la 20.000 lei pentru agenţii economici şi la 15.000 lei pentru administraţiile publice locale.
Silvia Boncuţiu