Societatea Sticla Turda este in procedură de insolvență, iar Primăria Turda a decis că va înainta o ofertă de preluare a activelor firmei, activele urmând a fi transmise fără obligații de plată pentru bugetul local, cu un plan de management concret. Modelul propus de primarul turdean este asemănător cu cel aplicat în cazul societății Clujana, care a fost preluată de Consiliul Județean Cluj, pentru a fi relansată.

Ștefănie spune că asta va implica unele proiecte de finanțare a reabilitării imobilelor deținute de societate, care nu pot fi înstrăinate conform metodei propuse, și care acum nu pot fi întreținute de societate, din cauza costurilor ridicate. Printre obiectivele care ar urma să fie preluate se află și clădirea fostului cămin cultural al societății, aflată într-o stare avansată de degradare, dar care ar putea fi reabilitată și redată unor utilități culturale.

SC Sticla Turda SA se află într-un proces de reorganizare judiciară, fiind în insolvență, cu datorii uriașe acumulate în timp. Însă, exceptând datoriile, societatea poate funcționa pe profit, în condițiile în care nu ar avea de achitat datoriile istorice, majoritatea producției fiind destinată exportului. Recent, circa 150 de angajați ai societății au fost trimiși în șomaj, pe motiv că se modernizează un cuptor care va asigura o eficientizare a producției. La SC Sticla Turda SA erau circa 300 de angajați, la finele anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.