Vili Rupa a chemat Statul Român în judecat, prin intermediul Ministerului de Finanţe, şi a cerut 500.000 de euro despăgubiri pentru că a stat nevinovat la ”popreală” şapte luni şi o săptămână fiind acuzat pe nedrept de omor. În cadrul procesului de crimă, lui Rupa i s-a schimbat încadrarea juridică din omor în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi, ulterior, procesul penal a fost întrerupt ca urmare a intervenirii prescripţiei faptei! În final, Rupa a fost condamnat la doi ani cu suspendare pentru ”influenţarea declaraţiilor”!

 

În urmă cu doi ani de zile, Vili Rupa a deschis un proces împotriva statului român pentru că a fost acuzat de comiterea unei crime pe care nu a comis-o şi pentru care a fost achitat.

”Inculpatul Vili Rupa a fost trimis în judecată după 16 ani de la comiterea infracţiunii de omor calificat prin cruzimi asupra victimei Butunaru Mirel, comisă la data de 11.02.1998, apreciindu-se ca fiind suspect încă de la acea dată şi menţionat ca autor în cuprinsul rezoluţiei de clasare din 21.02.2008. Doar la data de 11.08.2014, prin ordonanţa procurorului s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul Rupa Vili, iar la data de 08.09.2014, i s-a adus la cunoştinţă conţinutul ordonanţei, fiind audiat în calitate de inculpat la data de 23.09.2014. În data de 25.11.2014 s-a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore”, arată documentele de la dosar.

Ulterior, din noiembrie 2014 până în iulie 2015 a fost arestat la domiciliu, după care în privinţa lui instanţa a dispus măsura controlului judiciar până în octombrie 2015. În tot acest timp a fost audiat la poliţie şi Parchet de 15 ori şi a fost audiat în faţa judecătorului de aproximativ 40 de ori.

În tot acest timp nu s-a putut angaja din cauza tarei pe care o purta şi, practic, timp de patru ani judecătorii şi procurorii s-au jucat aşa cum au vrut cu viaţa lui Rupa. În tot acest timp au apărut diferite materiale de presă în care era prezentat ca un criminal atroce şi, din cauza stresului, bărbatul s-a îmbolnăvit de diabet, ajungând acum dependent de tratament.

 

Ce contează că nu ai comis nici o crimă, când magistraţii au emis acte legale?!

Cu toate acestea, instanţa care a judecat cererea de despăgubire a lui Vili Rupa a reţinut faptul că în cadrul dosarului nu s-a arătat că procurorul sau judecătorul ar fi emis vreun act care să fie nelegal. Mai mult, judecătorul Ioja Ioan Eugen, de la Tribunalul Hunedoara, care a judecat fondul acestui proces, a considerat că faptul că Rupa a fost condamnat cu suspendare pentru influenţarea declaraţiilor, cântăreşte mai mult decât achitarea în cazul acuzaţiilor de omor. Judecătorul a considerat că dacă Rupa nu a precizat exact modul în care a fost prejudiciat de faptul că a fost acuzat pe nedrept de acuzaţia de omor, nu are dreptul la nici un fel de despăgubire, mai ales că el primeşte o pensie de invaliditate!

”Reclamantul este încadrat în gradul II de invaliditate cu capacitate de muncă pierdută total sau în cea mai mare parte, fapt care contrazice susţinerile acestuia că ar fi fost angajat sau ar fi putut presta o muncă remunerată, acesta fiind beneficiarul unei pensii de invaliditate, deci având un venit periodic, care nu i-a fost afectat pe durata procesului penal”, consideră judecătorul hunedorean. În privinţa prejudiciul moral, magistratul expune pe parcursul a câtorva fraze că Rupa nu are de ce să se aştepte la vreo despăgubire.

Vili Rupa a făcut apel la soluţia dispusă de judecătorul hunedorean, dar la sfârşitul lunii trecute, Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins acţiunea ca nefondat

 

Trimis în judecată pentru o crimă comisă de altul în 1998

În urmă cu câţiva ani, procurorii şi poliţiştii l-au ”ales” pe Vili Rupa să fie ţap ispăşitor într-un caz de contrabandă cu mercur. După ce a fost arestat şi torturat, Rupa a reuşit să îşi demonstreze nevinovăţia şi, ulterior, a câştigat la CEDO şi la instanţele din ţară despăgubiri pentru tratamentele abuzive la care a fost supus.

Însă, anul trecut în luna decembrie, procurorii l-au trimis în judecată pe Rupa pentru o crimă care a avut loc în anul 1998. Acuzatul spune că nu este vinovat de această faptă şi că nici măcar nu văzut victima vreodată. El mai adaugă că rechizitoriul este întocmit în baza declaraţiilor date de Petru Selaru, o persoană condamnată pentru omor, care a fost anchetată de procurorul hunedorean Cadar, acelaşi procuror care l-a anchetat în trecut şi pe Vili Rupa.

”În data de 03-03-2015 am avut proces în dosarul 6694/97/2015, contestaţie la rechizitoriu, la Curtea de Apel Alba-Iulia. Procuroarea Mihaela Chicea a spus către judecătoarea Elena Boca că nu sunt probe împotriva mea şi că Judecătorul de la instanţa de la Tribunalul Hunedoara fabrica probe împotriva mea. O faptă din anul 1998 şi clasata cu prescriere în 2008, vă puteţi imagina ce se întâmplă în acest dosar”, spune Vili Rupa.

Procesul de fond de la Tribunalul Hunedoara a fost judecat de Mihaela Timişan, care a schimbat încadrarea juridică a faptei de care a fost acuzat Rupa.

 

Procesul de daune ”condimentat” cu unul de crimă

Explicaţia procurorilor pentru redeschiderea cazului de crimă care s-a petrecut în 1998 a fost că, în 2012, au apărut probe noi.

Tot în 2012, Vili Rupa a deschis un proces de daune împotriva statului pentru modul în care a fost tratat în puşcărie, proces pe care l-a şi câştigat.

Potrivit lui Toni Neacşu, avocatul lui Vili Rupa, ”după mulţi ani de procese în faţă instanţelor din România şi două hotărâri CEDO de condamnare a României Vili Rupa a câştigat un prim proces împotriva statului pentru eroare judiciară. Prin sentinţa pronunţată astăzi, Tribunalul Hunedoara a recunoscut existenţa unei erori judiciare şi a obligat statul român la plata de despăgubiri morale şi materiale de peste 50.000 euro pentru prejudiciul suferit de Rupa Vili ca urmare a condamnării la 1 an şi 2 luni închisoare pentru fapte pe care nu le-a comis, pedepse pe care le-a şi executat. Sentinţa Tribunalului Hunedoara, care nu este încă definitivă, este o primă victorie concretă repurtată de Rupa Vili în instanţele naţionale în lupta sa pentru recunoaşterea erorilor şi abuzurilor la care a fost supus”, arată Tony Neacşu, fost avocat al lui Rupa. După ce a ieşit din puşcărie, Vili Rupa a fost luat iar în “colimator” de către poliţişti. Conform unui raport al Apador CH, organizaţie care militează pentru protecţia drepturilor omului în România, Rupa a fost provocat de către poliţiştii hunedoreni după ce a depus plângerea la CEDO.

După peste 10 ani de procese, Rupa a câştigat la CEDO împotriva statului român şi a primit o despăgubire de 42.000 de euro.


Sursa procurorilor în cazul Vili Rupa

Hunedoreanul Petru Şelaru l-a ucis în bătaie pe hunedoreanul Ioan Neag, în vârstă de 46 de ani, la începutul lunii decembrie 2001. Potrivit glasul-hd.ro, Şelaru i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, în zona toracelui, iar când şi-a dat seama de gravitatea faptei comise a fugit în Spania. Hunedoreanul, care avea la acea vreme rol de recuperator, l-a ucis pe Neag din cauza unei datorii neonorate la timp. La vremea respectivă, criminalul ar fi ameninţat martorii incidentului, fapt care a îngreunat mult ancheta poliţiştilor. Acesta a fost judecat în lipsă, iar în 2006 a fost prins de poliţiştii spanioli şi extrădat în România pentru a-şi executa pedeapsa. De numele hunedoreanului se leagă mai multe infracţiuni. Conform anchetatorilor, Şelaru a mai fost închis de trei ori pentru sechestrare şi pentru viol. Din cauza reputaţiei de bătăuş, multe dintre victimele sale – care erau de ordinul zecilor – n-au avut curajul să depună plângere împotriva acestuia. Petre Şelaru a fost doar una dintre „vedetele” locale ale lumii interlope din anii 2000, care au terorizat comunităţile din Deva şi Hunedoara. Alături de el, în aceeaşi perioadă au contribuit la ascensiunea grupărilor de crimă organizată zeci de interlopi hunedoreni.


81 de zile de coşmar

“În anul 1998, m-au acuzat că fac trafic de mercur şi mi-au percheziţionat casa fără mandat. După condamnare, 81 de zile am trăit un adevărat coşmar. În primele zile, m-au sedat. Când m-am trezit, am văzut că nu mă pot mişca şi că eram legat cu cătuşe de mâini şi de picioare, iar între picioare era prinsă o ţeavă printre cătuşe. Nu eram lăsat să merg la baie şi îmi făceam nevoile pe mine de mă curăţau colegii de celulă. Trei luni de zile, nu am fost lăsat să mă spăl, sau să mă mişc”, Vili Rupa, unul dintre românii torturaţi de organele de urmărire penală la sfârşitul anilor ‘90.

5 COMENTARII

  1. Ce să mai fac ?

    În data de 27-02-2018 , am avut procesul în dosarul 4587/97/2016 la Curtea de Apel Alba-Iulia , în apelul de daune morale și mi s-a respins . Am fost arestat nevinovat pentru o acuzație foarte gravă de omor deosebit de grav , am demonstrat nevinovăția prin decizia de achitare ,dosar 6694/97/2014 la Curtea de Apel Alba-Iulia . M-au îmbolnăvit de diabet ,nu vor să-mi dea niciun euro daune materiale și morale . O faptă care s-a făcut în 1998 , m-au acuzat pe mine în 2014 ,un om este bătut și dus la spital unde doctorul Talfeș de la spitalul din Hunedoara îl întreabă cine la bătut și el spune numele Butunoiu , după internarea de 10 zile în spital moare și un martor Scutaru Gheorghiță dă o declarație la poliție și spune că a auzit că Șelaru Ioan Petru a omorât un om în anul 1998 și poliția din Hunedoara nu face nicio anchetă împotriva lui . Numele meu nu apare în nicio declarație pentru că nu avea de ce , nu am fost la fața locului ,nu l-am atins nici cu un deget , nu amprentele mele ,nu sângele meu ,nu adeneul meu ,dacă nu am fost la fața locului nu aveau de unde să găsească , mai multi martori la fața locului au spus că au văzut o persoană cu ciocate și sânge pe ciocate ,cu giacă de piele și cu mustață , eu am făcut sport la vremea aceea ,nu am purtat mustață ,nu am purtat giacă de piele ,nu am purtat ciocate ,mă purtam în haine sportive , băieții care mă cunoșteau știu că nu mint ,mi s-a fabricat acest dosar la comandă prin înscenare ,prin răzbunare ,prin forța și autoritatea legii ,prin represiune nedreaptă și abuz în serviciul , deoarece am câștigat la CEDO două procese și o sentință de Achitare în România și cu acest dosar a fost a doua achitare în Țară noastră . Ce dreptate este asta ,când nu vor să mă recompenseze cu daune morale , tot în puterea interlopilor cu legitimație de la stat care fac represiune nedreaptă ?

  2. Am și eu un caz de Mare răsunet și nu vor reporterii de televiziune să dezbată cazul meu , mi-a fost violat domiciliul de polițiști și am fost torturat fizic în închisoare , legat în lanțuri la mâini și la picioare și o bară de fier legată de lanțuri timp de 81 de zile și purtat de 7 ori în lanțuri la picioare și cătușe la mâini în fața judecătoarei , m-au bătut de mi-au spart dinții din gură , Nevinovat .Niciun diavol interlop cu legitimație de la stat dintre acești păcătoși și necredincioși de needucați nu sunt pedepsiți .CEDO mi-a dat dreptate de două ori .În instanțele din România am fost Achitat de două ori .Dovadă clară că sunt persecutat de acești diavoli păcătoși și necredincioși de needucați de 20 de ani .

  3. În anul 1998 la orele cinci dimineața au intrat peste mine în apartament polițiștii fără mandat de percheziție ,fără mandat de aducere , fără mandat de arestare ,au fost în jur de 50 de polițiști ,m-au bătut la ușă și m-au arestat nevinovat .Am fost bătut de polițiști nevinovat de mi s-au rupt dinții din gura, am fost legat în lanțuri și la mâini și la picioare și o bara de fier legata de lanțuri, timp de 81 de zile, colegi de celula ma ștergeau la fund, când mergeam la wc, nu am avut voie sa ma spăl pe corpul meu, eram plin de pureci și bube, am stat într-o camera foarte răcoroasă cu șoareci prin saltea și șobolani care săreau din wc, cu grati la geam ,cu plasă la geam ,pe cameră de izolare , am fost dus la proces în lanțuri pe picioare și cătușe la mâini, am demonstrat asta la CEDO în dosarul 58478/2000, și acum când am depus reclamație împotriva lor mi sa respins ,pe motiv ca s-au prescris faptele, și nu are ce sa le facă a spus judecătoarea, eu am depus cerere la CEDO în termenul legal, guvernul a fost înștințat, trebuia sa suspende prescrierea pana la decizia CEDO, dar vad ca nu se tine cont nici de hotărârea de la CEDO, am depus reclamații împotriva lor și sa dat NUP, și m-au amenințat ca ma împușcă. Acum după ce am câștigat la CEDO a doua oara în dosarul 37971/2002 , mau amenințat că o să mi se facă o înscenare și o sa fiu arestat și spânzurat în celula. Când am fost eliberat nu am avut dreptul sa muncesc ,pe motiv ca aveam cazier . Acești interlopi cu legitimație de la stat ,polițiști și magistrați care au încălcat legea cu buna știința ,trebuie pedepsiți urgent. Am două sentințe de Achitare definitive în România și două decizii date de CEDO în favoarea mea . O procuroare de la parchetul din Deva pe nume Hurdubeu Cristina Adriana a spus că ea este un interlop cu legitimație de la stat și nimeni nu are ce să-i facă ,de față a fost o avocată Negrea Natalia și doi polițiști și o grefieră și o cameră de filmat ,este înregistrat tot ce a vorbit .Mi sau înșcenat și fabricat dosare prin forța și autoritatea legii . Un criminal psihopat pe nume Selaru Petru m-a amenințat că mă omoară în fața procuroarei Hurdubeu Cristina Adriana și a polițistului Mircea Pitulescu ,acesta a depus mărturie mincinoasă împotriva mea în dosarul care mi s-a înscenat de o infracțiune foarte gravă de omor deosebit de grav ,am făcut plângere penală și mi s-a respins ,prin lege vor să mă omoare ,au dat aprobare .Nici un interlop cu legitimație de la stat nu este pedepsit .Nici pentru abuz în serviciul nici pentru represiune nedreaptă . Ce sa mai fac?

  4. Cel mai grav caz din istoria României este cazul Vili Rupa care a câștigat la CEDO pe art.3,5,6,8,13 și 44 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .România a fost pedepsită pe Tortură , Violare de domiciliul ,Proces necorect .Păcătoșii și necredincioșii de needucați urmează să fie pedepsiți .

    La minutul 79, vorbește Președintele Comisiei de abuzuri Ioan Stan, din Camera Deputaților, anul 21-09-2010 ,de Vili Rupa Din Hunedoara ,despre abuzurile la care am fost supus de polițiști în anul 1998 !

    http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.asx?idv=836

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.