Fostul şef adjunct al postului de poliţie Voineşti, Mircea Chihaia, susţine că la sfârșitul anilor ’90 l-a prins la furat lemne pe Emilian Eva. Fostul procuror DNA și DIICOT era pe atunci procuror militar.
Potrivit lui Mircea Chihaia, materialul lemnos era furat din pădurea Domniţa de la pădurarul Signea Ştefan. Lemnele ar fi fost duse la Roman, la părinţii procurorului Eva.
„Am oprit un camion cu material lemnos. Domnul procuror Eva era în partea dreaptă a conducătorului auto, s-a dat jos și mi-a spus că sunt lemnele dumnealui(…). L-am lăsat să plece. I-am raportat șefului de secție, șeful a raportat mai sus, dar nu s-a făcut nimic”, a apus Mircea Chihaia, joi seară, la Antena 3.
Potrivit fostului polițist, Emilian Eva nu a prezentat actele de proveniență a materialului lemnos.
Fostul polițist susține că ulterior a mai oprit acelaşi camion, în care se afla de data aceasta doar şoferul. Cel mai conducea camionul ar fi declarat că lemnele sunt ale procurorului Eva.
„Domnul procuror Emilian Eva a efectuat cercetări împotriva mea, fără să-mi respecte niciun drept”, a spus fostul polițist.
Mircea Chihaia a povestit joi seară, la Sinteza zilei, că după ce l-a prins pe procurorul Eva cu lemne furate a implicat într-un conflict între doi săteni.
Fiica unuia dintre ei a depus o plângere în urma acelui incident, a povestit Mihai Chihaia. „Eu nu am lovit pe nimeni(…). Eu n-am făcut decât să intervin între ei”, a spus fostul polițist.
Fostul poliţist a fost încarcerat pentru 400 de zile, sub acuzațiile de purtare abuzivă și vătămare corporală simplă. Mihai Chihaia susține că totul a fost o răzbunare a procurorului Emilian Eva pentru că i-a confiscat lemnele furate.
Vai și amar de el procuror afacerist și diliu.