Dosar penal după moartea afaceristului Florian Walter. Fiul acestuia a depus o plângere penală cu acuzația de omor calificat, susținând că acesta a primit amenințări cu moartea înainte de deces.
Mai mult, familia milionarului reclamă și modul în care acesta a fost diagnosticat.
În plângere se arată că acesta poate să pună la dispoziția organelor de anchetă numele persoanelor suspecte de la care Florian Walter a primit amenințări cu moartea pentru ca aceștia să fie audiați și să fie audiate și persoanele cu care acesta a interacționat înainte de producerea infarctului.
Se mai spune în plângere că Walter ar fi fost diagnosticat greșit cu atac vascular cerebral și apoi, când a fost transferat la Floreasca, s-a constatat că avea infarct și rupere de diafragmă de aortă. Mai mult decât atât, se solicită ca, prin ordonanța procurorului, să asiste un expert la efectuarea necropsiei și o probă toxicologică care să fie realizată tot la IML.
Sursa: antena3.ro