Deputatul neafiliat Octavian Popa a declarat luni că ANAF face abuzuri şi îi şantajează pe agenţii economici care au datorii la stat cu o vechime de maximum 50 de zile.

„Am aici o adresă trimisă de ANAF unui agent economic ce avea datorii cu o vechime nu mai mare de 50 de zile la bugetul de stat. Această adresă reprezintă un abuz pentru că, de fapt, solicitarea asta poate fi interpretată ca un şantaj. Agentul este somat fie ca în termen de maximum 15 zile să îşi plătească datoria, fie să vină cu o serie de documente pentru a i se face un control. Cu alte cuvinte, dacă plăteşti, nu mai face niciun fel de control, dacă nu plăteşti, vom veni să te controlăm.” declară Octavian Popa.

”Cel mai interesant este numărul acestor tipuri de documente, unele dintre ele nu au nicio legătură cu posibilitatea agentului economic de a plăti sau nu. De exemplu, i se cer, printre altele, documentele care atestă proprietatea bunurilor din patrimoniu – în copie, balanţele de verificare din urmă – ianuarie – aprilie, sau inventarierea generală a patrimoniului pe tot anul respectiv. Orice agent economic are dreptul, potrivit planului său de afaceri, să întârzie o perioadă normală, 50 de zile nu mi se pare extraordinar de mult, de la plată, suportând consecinţele acestui fapt, adică penalităţile respective. În cazul în care agentul economic nu plăteşte din orice motiv, ar fi putut fi plecat în concediu, el este ameninţat cu închisoarea de la un an la şase ani sau cu o amendă între 60 şi 80 de milioane lei vechi, o amendă care depăşea cu mult suma pe care agentul economic o avea de plătit, pe motiv că obstrucţionează controlul”, mai susține acesta, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, notează agerpres.ro.

Octavian Popa a mai adăugat fapul că normal ar fi în condiţiile în care ANAF suspectează un agent economic că face evaziune fiscală, acesta să fie chemat pentru un control și nu să fie șantajat pentru că are o întârziere de plată pe datorii mai vechi de 60 de zile.

 

„Am prezentat acest caz pentru că am bănuiala că de fapt aceste adrese sunt o practică şi invit pe toţi cei care au primit asemenea adrese să mă contacteze pentru a putea să facem o analiză. Modalitatea în care statul se raportează la agentul economic este una descurajantă, este o problemă de relaţionare, o problemă în modalitatea în care tu de fapt îl tratezi pe cel care plăteşte taxe şi impozite în urma cărora îşi iei şi tu salariul„, a mai adăugat  deputatul.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.